OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nu avem încă o istorie a Cortinei de Fier scrisă în termenii implicaţiilor sociale ale segmentării în două a Europei. Ceea ce există se recomandă cititorilor mai degrabă ca istorii ale războiului rece, abordări diplomatice, uneori chiar în termenii implicaţiilor militare; în orice caz, perspective oficiale, actori din birocraţia comunistă şi capitalistă de diverse niveluri... Mai nimeni nu se interesează de una dintre obsesiile majore a celor cincizeci de ani de istorie postbelică de pe Bătrînul Continent: obsesia est-europeană a obţinerii dreptului de azil: a azilului politic, în destule cazuri, dar şi a statului de refugiat economic, cînd se putea.

Ca în alte dăţi, în România, cercetarea acestui segment redus – dar brav – de populaţie a început dinafara mediilor istoriografice propriu-zise. Ea se datorează unei publiciste, om de televiziune, din Timişoara, Brînduşa Armanca, şi cartea în care se concretizează se numeşte Istoria recentă în mass-media. Frontieriştii (Timişoara, Editura Marineasa, 2008, 120 p.). Succintă, elegantă, tipărită cu literă mică, această apariţie include şi un DVD cu trei episoade a cîte 26 minute dintr-un film intitulat, la fel, Frontieriştii, datorat aceleiaşi autoare şi realizat pe cînd ea conducea postul de televiziune regional TVR Timişoara. Modelul pare să fie cel al abordărilor Luciei Hossu-Longin, al cărei Memorial al durerii, a impus în perioada de după 1990, la noi, un model de cercetare a trecutului mai mult sau mai puţin recent cu ajutorul camerei de filmat. Cîtă vreme fenomenul studiat poate fi abordat prin mărturiile directe ale protagoniştilor şi martorilor, documentarul televiziv se oferă ca instrument privilegiat al explorării, întrucît el conservă cu cea mai mare fidelitate nu doar evocarea, ci şi chipurile celor care vorbesc, reacţiile psihologice traduse de gesturi şi expresii ale feţei, ambianţe şi contexte pe care ulterior timpul le va modifica.

Am mai scris despre tentative ale istoricilor de a asocia strădaniei lor restitutive atuurile tehnologice disponibile, în speţă utilizarea computerului pentru punerea la dispoziţia publicului a documentelor recuperate din arhive. De astă dată însă, un realizator de documentare asociază litera tipărită şi filmul documentar în intenţia de a obţine o imagine mai comprehensivă asupra temei din trecut pe care o explorează. Dacă insist asupra acestui aspect este, întîi, pentru a sublinia că adeseori rolul istoricului de formaţie îl poate îndeplini cu succes şi intelectualul de formaţie umanistă provenit dinafara domeniului – Brînduşa Armanca a studiat Literele, ca Ruxandra Cesereanu şi Sanda Cordoş, ambele autoare de cărţi vizînd detenţia în comunism –, iar în al doilea rînd, fiindcă este un semnal că şi istoriografia română recentă înţelege să se adapteze, măcar ici şi colo, ofertei tehnologice extraordinare care are un impact incalculabil nu doar asupra metodelor de studiu şi de valorificare, ci chiar şi asupra concepţiei asupra trecutului, asupra decupajului tematic etc.

Cu frontieriştii se pune aceeaşi problemă ca şi cu femeile decedate în urma tentativelor – ilegale, prohibite – de a-şi provoca singure (sau cu complicităţi secrete) avorturi. Din punct de vedere legal, decesul lor constituia o consecinţă a încălcării legislaţiei în vigoare. Din punctul de vedere al opţiunii personale în raport cu presiunea politicii demografice a Partidului Comunist, acele femei mureau opunîndu-se cît se poate de clar şi de efectiv presiunii abuzive a ideologiei roşii româneşti care inspirase o legislaţie nedreaptă în domeniu. Din punctul de vedere al eticii creştine, femeile respective îşi pierdeau viaţa în legătură cu păcatul tentativei de a întrerupe în stadii incipiente aducerea pe lume a unui nou om, ceea ce însemna – în cercurile radicale pronataliste – crimă în toată regula.

Îmi amintesc cum, în toamna lui 1995, la Neptun, regretatul poet Mihai Ursachi îmi povestea despre tentativa lu eşuată de părăsire a ţării la bordul unui vas, parcă grecesc, la sfîrşitul anilor 70 sau la începutul deceniului următor, pornind din Portul Constanţa (exact de la capătul opus celui de care se ocupă cartea Brînduşei Armanca). Prins, poetul nu a abandonat ideea, în pofida represaliilor, ajungînd în cele din urmă în SUA. Cîţi români au urmat aceleaşi trasee şi de ce povestea lor e tăcută atît de compact încă?

Pornind de la volumul Frontieriştii, s-ar putea în mod salutar iniţia o arhivă a frontierismului, spre a mai umple cu culori, fie şi sîngerii, harta represiunii comuniste.