AVALON. Revenirea timpului deocheat

Autor: Ovidiu PECICAN | Categoria: Rubrici | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

La a treia sa ediţie românească, făcînd parte din suita de trei volume, incluse în seria de autor – celelalte fiind de poezie şi proză (un roman!) –, monografia Martei Petreu, Cioran sau un trecut deocheat (Iaşi, Polirom, 2011, 430 p.), şi-a păstrat integral potenţialul detonator. Titlul iniţial al cărţii, Schimbarea la faţă a României sau un trecut deocheat (la ediţiile din 1999 şi 2004), deşi trimiţînd mai direct la obiectul analizei, avea dezavantajul de a reproduce un alt titlu în titlu: cel al operei cioraniene analizate. El a fost reformulat odată cu publicarea în SUA mai aproape de ceea ce putea sensibiliza un public american în forma An Infamuous Past: E.M. Cioran and the Rise of Fascism in Romania (2005). Se semnala, de astă dată, într-o notă de dezavuare, participarea cioraniană la afirmarea politică a extremei drepte interbelice din România. Noua versiune a titlului preferă să relaţioneze însă, fără alte lămuriri anterioare lecturii textului, numele gînditorului cu un anume trecut „neconvenabil“. Cine a citit corespondenţa cioraniană îşi aminteşte că despre trecutul deocheat vorbea, retrospectiv, însuşi metecul din Paris. El nu ignora ambiguitatea cuvîntului polisemic ce amintea şi de caracterul nefrecventabil al acelui trecut, şi de faptul că el devenise astfel în virtutea unui „deochi“, a farmecelor, a unei meniri magice, capabile să transforme binele în rău şi bunele intenţii în dezastre. Poate că în această expresie se lasă cuprinsă cel mai bine aventura iniţiată cu elan patriotic, moral şi social-constructiv de tinerii epocii dintre războaie, dar transformată în scurt timp în abuz, extremism, crimă politică şi execuţie antisemită fără drept de apel.

Marta Petreu a prins cu o excelentă intuiţie, ca din zbor, sugestia din epistola lui Luţ către Relu, sesizînd potenţialul analitic şi investiţia retrospectiv-emoţională, măcar că bine strunită şi disimulată, a formulării. Şi-a dat seama şi de rolul crucial al cărţii de eseuri Schimbarea la faţă a României pentru înţelegerea epocii, a gîndirii acelor tineri, a axelor dominante pe care s-a putut dezvolta utopia raşchetării unui nou şi mîndru stat pentru a porni, la nici două decade după alcătuirea lui izbutită, totul de la zero, în temeiul unui purism etnic şi etic, ca şi al unei ortodoxii reinterpretate prin prisma temei jertfei eroice şi a împăcării thanatice.

Ce este mai important în cartea de tinereţe programatic orientată către un viitor imposibil a lui Emil Cioran? Ideile, izvoarele gîndirii sau forţa imaginilor? Procedînd după un model experimentat cu vreun deceniu înainte de Tudor Cătineanu – care dedica succintei sinteze filozofice a lui D.D. Roşca o monografie în două volume –, exegeta lui Cioran s-a încumetat la demontarea agregatului textual al lui Cioran, supunînd unui exerciţiu de analiză metodică a ideilor, temelor şi motivelor Schimbarea la faţă a României. Traseele gîndirii tînărului şi inflamatului insomniac au obligat-o să treacă prin analiza doctrinei legionare, a contextului interbelic, a predispoziţiilor psihologice şi publicistice ale autorului şi chiar să se refere la incomoda identitate sau asemănare a unor teme ale eseistului cu cele lovinesciene, de o orientare contrară. Excursul aparţine deopotrivă istoriei ideilor şi istoriei filozofiei româneşti, fiind marcat de elocvenţă, claritate în argumentare şi pregnanţă stilistică.

În „Cuvîntul înainte“ la ediţia recentă, Marta Petreu precizează două lucruri importante: „Cartea [...] este pur şi simplu un studiu despre dimensiunea politică a biografiei şi operei lui Cioran“ în conformitate cu publicistica semnată de el. În al doilea rînd, „urmăreşte atît implicarea (de altfel, foarte aparte) a tînărului filozof în extrema dreaptă românească (contaminată la el de ideile extremei stîngi bolşevice), cît şi dezmeticirea lui“. Astfel, se poate înţelege mai bine că judecarea atitudinii politice a lui Cioran se cuvine încercată din perspectiva unei deschideri care să includă ambele extreme politice ale vremii, dreapta radicală, dar şi stînga comunistă, receptarea sau măcar adulmecarea ambelor tendinţe regăsindu-se şi la alte personaje notorii ale vremii (la Panait Istrati, de pildă; la Petre Ţuţea, mai apoi; în cadrul grupării „Criterion“ unde, alături de Eliade, Ionel Jianu şi alţii ca ei, apărea şi Belu Zilber). Mai mult, se va înţelege mai bine cum comunistul Ceauşescu şi-a conceput dictatura reciclînd unele mari teme ale naţionalismului interbelic şi, în continuare, cum o serie de foste cadre de bază ale Partidului Comunist din perioada dictaturii au optat, îndată după căderea regimului ceauşist, pentru un naţionalism şovin şi antisemit, cu atît mai ridicol cu cît minoritatea evreiască din România se diluase maximal.

Atrăgînd atenţia asupra dimensiunii civice, politice şi publice a publicisticii unuia dintre membrii cei mai promiţători ai generaţiei de juni interbelici, Marta Petreu îndeamnă la o reflecţie în oglindă şi epoca de faţă. Putem fi siguri că democraţia actuală naşte numai tineri gînditori care sînt dispuşi să o perpetueze, fără a imagina şi încerca să pună în practică derapaje de la ea? După ce o vreme s-a postulat „sfîrşitul istoriei“ şi intrarea în era postideologică, astăzi vedem în ce măsură gîndirea liberală răspunzătoare de asemenea proiecţii s-a putut înşela. În peisajul românesc actual se disting deja siluete avide de salturi istorice riscate, de integrări culturale sui generis, de ucenicii la filozofi plasaţi foarte departe de democraţie şi la maeştri ai locului insuficient de atenţi la dansul ideilor pe care îl declanşează.

Prin asemenea fante, cartea despre tinereţea zbuciumată a lui Cioran scrisă de Marta Petreu poate fi interpretată şi ca o scriere-avertisment ce îşi depăşeşte mizele declarate, înscriindu-se în seria destul de puţinelor cărţi-manifest ale culturii noastre. Ea pledează pentru raţionalitate, luciditate şi responsabilitate, pentru asumarea riscului de a spune lucruri neplăcute (nu are cum conveni analiza atitudinii faţă de minoritarii interbelici, cîtă vreme ediţiile postcomuniste ale cărţii au fost expurgate, din voia expresă a autorului, de capitolele ce vizau această problematică).

Recomanda articolul prin: