OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Cunoscut iniţial ca istoric şi critic de artă, protagonist al vernisajelor din perimetrul provinciei vestice româneşti, demnitar în Ministerul Culturii după 1990, Coriolan Babeţi a devenit ulterior diplomat de carieră. Din 2004 însă a divorţat şi de această opţiune, reîntorcîndu-se la pasiunea şi meseria pentru care îl pregătiseră studiile universitare: cea de istoric propriu-zis. Desigur, traseul oarecum picaresc al autorului l-a înzestrat pe acesta cu experienţe de lectură şi viaţă care i-au rafinat uneltele, făcînd din el, iremediabil, un filozof al istoriei sui-generis, înzestrat cu darul formulării dense, expresive, polistratificate, degustător estetizant şi manierist al trimiterilor supraetajate, client pătimaş al muzeelor imaginare ale trecutului umanităţii. La vîrsta cînd alţii îşi pregătesc retragerea cu un text de 30 de pagini aşezat în fruntea unui album de pictor contemporan bine receptat de lumea cu mijloace, Coriolan Babeţi a pornit la construirea unui edificiu ideatic coerent, propunînd trei volume opulente pe tema: Democraţia, o religie a Marii Mame (Bucureşti, Editura Curtea veche, 2009, 3 vol.; I: 494 p.; II: 604 p.; III: 688 p.).

 

S-ar putea crede, astfel, că interesul auctorial merge către un elaborat pe tema metamorfozelor actuale ale democraţiei, el încadrîndu-se, prin urmare, zonei explorative a ştiinţelor politice. La drept vorbind însă, acest domeniu este doar unul pentru care explorarea lui Babeţi rămîne încărcată de sugestii. Socotind-o o... religie – acum, în ceasul unei eventuale apoteoze a desacralizării, a refugierii sacrului în profan şi a pariului pe raţionalitate –, devine evident, dintru început, că autorul propune o răsturnare de paradigmă cu o amplitudine mai mare decît doar cea politologică. Religiozitatea intră şi ea aici, fără probleme, răsturnarea avută în vedere mărturisind o anvergură ce pune în mişcare o altă viziune asupra istoriei. În două cuvinte, această decodare se construieşte în jurul tezei „schimbării de sex a istoriei“. Volumul publicat înainte – Istoria ca arenă a disputei arhetipale (2007) – anunţa deja dezvoltări care, deşi aparent trimit la fundamentele studiilor de gen, se întemeiază mai curînd pe consideraţii ale Sfîntului Antonie cel Mare şi ale celorlalţi autori patristici despre „războiul sexelor“. Coriolan Babeţi îşi propune, prin urmare, „observarea unei curioase torsiuni a modelului masculin al Istoriei, a Canonului Occidental, o devenire istorică tradusă ideal prin enantiodromia unei lungi ere patriarhale în epoca matrifocală a modernităţii, cu alte cuvinte, transformarea a ceva, foarte auctorial, în contrariul lui, ceva foarte libertar“ (I, 17). El enunţă existenţa unei legi sacrosancte, anume cea a desăvîrşirii fiecărui arhetip din noi, ţintuită atît în fiinţa noastră, cît şi în istorie şi în istoria speciei umane (I, 32).

 

Pornind la drum, istoricul metamorfozat şi în teoretician al istoriei invită la o triplă contemplare a viziunii sale: în primul volum (Eseuri introductive sau Despre eternul reînceput al democraţiei) el încearcă o abordare de sus şi de departe, o panoramare. Al doilea (Liniile de sens ale Arhetipului Feminin şi faliile arhetipale ale istoriei) descifrează liniile de sens şi contemplă maximele conflictuale înscrise de linia de sens a faliei arhetipale masculin-feminin. În fine, cel de-al treilea (Civilizaţia veneţiană, preparatio moderna. O recapitulare in integrum a Arhetipului Marii Mame) aspiră la probarea celor dinainte în perimetrul unei civilizaţii particularizate atît printr-o unicitate geopolitică şi culturală, cît şi de singularitatea ei calitativă (I, 43). Trei cercuri concentrice, dinspre exterior către centru şi dinspre general-arhetipal către concreteţea unui topos nu doar existent, cu tot bagajul lui experienţial prestigios, dar şi glorios: Veneţia. O istorie a metropolei din lagună, aşadar? Nicidecum. O investigarea a resorturilor misterioase şi atemporale ale unei vîrste a umanităţii, modernitatea, prin chenarul experienţei veneţiene.

 

Voi observa că, în istoria istoriografiei noastre – şi în cea, mult mai parcimonioasă, a filozofiei istoriei –, tripleta construită de Coriolan Babeţi în jurul unei proiecţii dialectice şi arhetipale se bucură de un statut aparte, de unicat. Deşi operează, precum sistemul lui Lucian Blaga, cu categorii influenţate de experienţa psihanalitică, ca şi de proiecţii antropologic-culturale (cum ar fi dualitatea diurn-nocturn), originalitatea metafizică a sintezei recent apărute se cuvine remarcată. Ea pare sunetul de clopoţel care anunţă sosirea la Eranos a unui oaspete puţin întîrziat, dar care se grăbeşte să ocupe un scaun cît mai aproape de C.G. Jung şi de Mircea Eliade, continuînd parcă o linie de abordare a marilor subiecte ale cunoaşterii frecventate de ei. Nu sîntem departe nici de elaboratul lui Ioan Petru Culianu din Eros şi magie în Renaştere – versiunea definitivă a proiectului iniţiat prin Iocari serio –, unde cercetătorul descoperea, dincolo de pagina documentelor, o modificare radicală a imaginarului în Renaştere. Cartea lui Coriolan Babeţi survolează ţinuturi presimţite de noi prin aventurile cognitive ale autorilor menţionaţi (şi ale altora), mai cu seamă că anul 1500 este şi pentru el hotarul dintre două vîrste ale configurărilor istorice.