OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

În România, „secta“ bibliologilor – o numesc astfel datorită numărului relativ mic al experţilor în domeniu – are deja o vechime de cel puţin un secol şi jumătate, recomandînd publicului mai larg o elită a cunoscătorilor problemelor legate de evoluţia cărţii tipărite şi a răspîndirii ei, recuperatori de valori inestimabile ascunse sub aparenţe precare, nu o dată, şi pasionaţi colecţionari particulari ori angajaţi ai unor instituţii specializate în domeniu.

Istoria culturii române este de neimaginat fără cercetarea bibliologică asiduă, iar dacă cineva ar crede că lăsarea în întuneric a acestui soi de cunoaştere nu ar aduce nici o pagubă majoră vieţii noastre cotidiene, s-ar înşela grosier. Ignorarea rădăcinilor culturale proprii este unul dintre izvoarele complexelor şi stigmatelor actuale care însoţesc, că o vrem sau nu, identitatea românească, atît acasă, cît şi în străinătate.

În prima dintre cele trei secţiuni ale volumului, specialista şi-a grupat descoperirile referitoare la cartea veche din bibliotecile parohiale ale Transilvaniei. Faptul atrage atenţia că în secolele al XVII-lea şi al XIX-lea, în Ardeal se putea deja vorbi despre biblioteci la nivelul parohiilor, ceea ce arată, oricît de modeste ar fi fost ele, că preocuparea pentru instruire şi edificare, ca şi pentru acoperirea nevoilor cultului, era o realitate la nivelul preoţilor de ţară ai vremii. Cum scrisul atrage după sine scris, iar cărţile duc la apariţia altor cărţi, şi descifrarea însemnărilor marginale ale posesorilor cîte unui volum clarifică sau îmbogăţesc informaţia istorică şi dă seamă despre modul de a gîndi şi reflexele culturale ale preoţimii româneşti din Transilvania.

Cea de a doua parte a culegerii de studii, trece în revistă preocupările istoricilor cu privire la cartea veche, contribuind la înţelegerea modului în care cultura modernă a descoperit şi valorificat cartea veche. Timotei Cipariu, Nicolae Iorga, donaţiile de carte pentru Transilvania ale lui Şerban Cantacuzino sau românii bine situaţi şi instruiţi din Alba Iulia secolului al XVII-lea, rolul mitropolitului Atanasie Anghel, în răspîndirea cărţii printre români, şi donaţiile de carte către mediile ecleziastice greco-catolice indică direcţii de cercetare ce modifică sensibil imaginea preconcepută despre un anume imobilism existent în societatea românească a Ardealului dinainte de 1918.

În fine, în ultimul voleu, autoarea grupează rezultatele unor tatonări vizînd prezenţa cărţii româneşti vechi în spaţiul central-european, atrăgînd atenţia asupra circuitelor mai ample cărturăreşti, dincolo de barierele spaţio-temporale ale lumii căreia cartea veche îi fusese destinată. Direcţiile sînt biunivoce, urmărindu-se cînd cartea românească ajunsă în Slovacia, Cehia ori Moravia, cînd, invers, cartea străină poposită în bibliotecile transilvane.

La fel şi Eva Mârza, care astăzi îmbină sîrguinţa cercetării cu vocaţia didactică la universitatea apulensă, se dovedeşte o persuasivă preţuitoare a rafinatelor produse tipografice din alte timpuri, furnizînd noi teme şi motive de reflecţie istoriografiei în general, dar şi culturii româneşti actuale, care se poate întreba, pe bună dreptate, în ce măsură şi cu ce mijloace le este ea superioară, ca forţă de impact, antecedentelor sale.