OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

După 20 de ani de la evenimentele din 1989, percepţiile asupra răstimpului inaugurat de acele momente de schimbare s-au mai decantat. Unii actori au mai părăsit scena sau şi-au modificat locurile, iar anumite documente bine păzite au devenit accesibile măcar unora dintre cercetători. Totodată, reflecţia interpretativă, grilele de lectură capabile să facă mai comprehensibile evenimentele cu o anumită aparenţă haotică, în fenomenologia lor complicată, sau prea concentrate, în perspectiva teoriei conspiraţioniste, au avut vreme să se decanteze. Este, altfel spus, un moment fertil reluării faptelor într-o altă cheie, cu moderaţia pe care ţi-o poate conferi distanţa în timp şi, eventual, în spaţiu.

 

În 2008, Editura pariziană L’Harmattan a dat la iveală o sinteză intitulată La Roumanie post 1989, scrisă de două specialiste eminente, Catherine Durandin şi Zoe Petre. Profesoară la Institutul Naţional pentru Limbi şi Civilizaţii Răsăritene (INALCO), prima dintre autoare este o prestigioasă expertă în istorie contemporană, în timp ce clasicista Zoe Petre, cu studii de ţinută referitoare la Antichitate, beneficiază, ca atuuri în elaborarea proiectului comun, nu numai de profesionalism istoriografic, ci şi de experienţa nemijlocită a unui politician al tranziţiei româneşti. De la bun început, aşadar, volumul atrage atenţia ca produs al unei colaborări între o expertă occidentală şi una din ţară, propunînd, dincolo de intersectarea grilelor interpretative – alimentate nu numai de sursele scrise, ci şi de calitatea de martor şi participant a autoarelor –, şi pariul unei lecturi comune, ponderate, atent balansate între istorie şi memorie. Nu în ultimul rînd, interesul textului rezidă şi în aceea că discursul este un elaborat feminin, tip de abordare încă insuficient de vizibil în cultura română, unde istoriografia rămîne – pentru cît timp încă? – preponderent masculină.

 

Ceea ce fascinează încă de la primele rînduri în cartea menţionată este modul în care se produce conceptualizarea istoriei în plin flux emergent: „Să revii la istoria României postcomuniste în durata lungă înseamnă, la o primă abordare, să dai un ritm timpului politic şi economic. Acest ritm este socotit în Vest normal, în jurul celor două noţiuni care încadrează normalitatea referenţială: democraţie şi economie de piaţă“. Noutatea răzbate la suprafaţă fără eforturi. Duratei lungi i se racordează măsura ritmului istoric, ambele noţiuni braudeliene fiind aplicate celor două niveluri socotite, în contextul schimbării, relevante. Economia şi politicul, teoretizate şi investigate masiv de istoricul Mediteranei şi al Structurilor cotidianului, sînt privite aşadar într-un decupaj specific şcolii franceze patronate de marele istoric, constatîndu-se în ce măsură distanţele dintre naţiuni şi ţări funcţionează şi ca o tensiune între modelele de dezvoltare şi istorii. Fiindcă normalitatea occidentală s-a dovedit, la Carpaţi şi la Dunăre, greu de construit, înfiripîndu-se dintr-un parcurs sinuos, dramatic, ezitant. E un parcurs reconstituit cu pricepere şi plasticitate, mai ales în capitolele semnate de Zoe Petre – majoritatea –, chiar dacă într-un ancadrament cu portanţă conceptuală, în care se recunoaşte gheara de leu a autoarei franceze.

 

După abordarea introductivă care surprinde premisele schimbării din decembrie 1989, două capitole stăruie asupra României de la finalul anului 1989 şi, respectiv, a Revoluţiei în direct. Cel mai amplu capitol este însă cel intitulat „Marşul cel lung. Democratizarea societăţii româneşti, 1990-2007“, unde, în pofida sugestiei metaforice care trimite la cunoscuta acţiune politică maoistă ce l-a condus pe liderul chinez la putere, sînt înregistrate, într-o succesiune de analize ţintite, principalele semne ale modificării economice, sociale şi politice de la noi: societatea civilă, lovitura de stat, practicile staliniste, constituţia ambiguă, alternanţa la putere, problema minorităţilor, contextul regional, renaşterea statului, reforma economică, problema agrară, cetăţenia europeană, teatrul politic şi actorii săi. Formula îndepărtării de modelul naraţiunii evenimenţiale, gruparea pe nuclee problematice a materialului – prezentă şi în sinteza de istorie dedicată românilor de C. Durandin –, dă bune rezultate, sondajele dovedindu-se lămuritoare pentru contradicţiile şi înaintările dintr-un parcurs istoric sinuos şi complex.