Cînd, în 2009, se lansa la apă, editura bucureşteană Injoy
Books venea pe piaţa de carte românească oferind un set de şapte sau opt
titluri care aveau ceva în comun. Toate reprezentau cărţi dintre cele mai bine
vîndute în SUA, fiind scrise de oameni reprezentativi pentru ceea ce reprezintă
succesul în afaceri. Printre aceştia, Kenneth Fisher avea privilegiul de a fi
tradus simultan cu două volume, dintre care unul cu aspect lexicografic, fiind
relevant pentru înţelegerea conceptului, dar şi a metamorfozelor istorice
moderne ale conceptului de piaţă. Tocmai despre 100 de personalităţi care au definit
piaţa (Bucureşti, Injoy Books, 2009, 544 p.) scriu în rîndurile care urmează,
cu intenţia – declarat pedagogică – de a arăta că există moduri inspirate şi
atractive de a îmbina perspectiva istorică, interesul pentru economia reală şi
configuraţia ei actuală, cu pasiunea – ori ştiinţa – alcătuirii unui dicţionar
de personalităţi (genul who’s who).
Kenneth Fisher este CEO – adică „chief executive officer“,
altfel spus, cel mai înalt responsabil într-o ierarhie managerială, director
executiv, mă rog – al companiei Fisher Investments (care îi poartă numele şi îi
aparţine), specializate în managementul financiar. El este cunoscut în zona
publicisticii economice în calitate de editorialist la revista Forbes şi a
publicat foarte bine vînduta carte Singurele 3 întrebări care contează
(tradusă, cum spuneam, tot la Injoy Books).
În maniera sintetică şi directă a autorilor americani,
Fisher îşi ţine la curent cititorii cu motivele diferite pentru care i-ar putea
interesa dicţionarul pe care îl oferă publicului: „Dacă eşti un practician al
pieţei în orice formă, aceste personalităţi reprezintă un model a ceea ce
funcţionează şi a ceea ce nu funcţionează, un model pentru cît de mult poţi
profita de situaţii şi ce se întîmplă cînd nu mai poţi face acest lucru, dar şi
ce trăsături de caracter se pretează pentru a avea succes sau pentru a eşua pe
piaţă“. Cu alte cuvinte, ar exista un tip de comportament al expertului în
piaţa financiară, care poate fi observat studiind exemplele celor mai iluştri
experţi finanţişti şi, chiar mai mult, care ar putea fi adaptat la propriile
nevoi. Unul dintre scopurile scrierii cărţii ar fi, deci, unul de natură
practică, în sensul portanţei psihologice a mesajului ei.
Celălalt ţel principal este pe deplin hedonic: „Cei 100 de
subiecţi pe care i-am ales sînt fascinanţi, nebuni, sălbatici şi, adesea, pur
şi simplu ciudaţi – cu toate acestea, puternici şi, uneori, foarte amuzanţi“.
Nu în ultimul rînd, „... ai putea beneficia de pe urma
lecţiilor din viaţa profesională şi personală a acestora, aflînd totodată
detalii semnificative şi nedezvăluite despre evoluţia pieţelor financiare
americane“.
La cele spuse de autor, aş adăuga însă şi alte foloase, nu
neapărat printre cele avute în vedere de el în primul rînd. Cel care mă
interesează cel mai mult ca istoric este abordarea dezinvoltă, prin eşantioane
strălucitoare, a istoriei unui sector al economiei care a transformat America
şi, desigur, lumea, schimbînd polarităţile şi hegemoniile mondiale în numai un
secol şi ceva de istorie. Tehnica în sine e veche, fiind experimentată de marii
biografi, începînd cu Plutarh chiar. Adoptarea ei pentru a descentra discursul
istoriografic de pe politic şi diplomatic în folosul economicului este însă
inovativă şi purtătoare de potenţial împrospătător. Într-adevăr, meseria de
istoric înseamnă mai mult şi puţin altceva decît reproducerea robotizată şi
standardizată a modalităţilor de abordare canonică a trecutului. Ea presupune
noi decupaje, selecţii metodologice şi explorative personale şi adecvate la
temă, noi formule expozitive. După cum remarcă prefaţatorul Charles D. Ellis,
un alt om al domeniului în care străluceşte Kenneth Fisher, acesta din urmă „ne
relatează poveşti pe un ton vioi, obraznic, prietenos, despre 100 de oameni
remarcabili“ (p. 22).
Enciclopedia celor 100 de personalităţi de pe Wall Street nu
urmează doar criteriul cronologic. Autorul şi-a împărţit materialul în 11
capitole, încercînd să surprindă astfel anumite etape ale evoluţiilor
spectaculare ale domeniului, dar şi gruparea mai multor giganţi în jurul
anumitor tendinţe ori tentative, a unor trăsături de spirit legate şi de felul
lor de a fi, dar şi de o epocă dată. Citită de la un capăt la altul, nu doar
consultată pentru cutare sau cutare bancher ori publicist, cartea dobîndeşte
aparenţa unui serial de tipul Rădăcini (Roots), purtînd prin istorie, în
maniera antrenantă şi deloc abstractă pe care o presupun evocările biografice,
cu toată cromatica vie pusă în joc de nivelul individual al vieţii. Într-un
fel, este istoria unei adevărate dinastii, în care verigile nu se leagă între
ele în manieră genealogică – desigur, se poate întîmpla şi asta, ca în cazul
familiei Rotschild, Morgan sau Lehman –, ci printr-o translatio potestas de la
un gigant al finanţelor la altul. Este surprinzător de constatat că, aşa cum La
Bruyère alcătuia o serie de „caractere“ (fără a exemplifica fişele sale cu
personajele care îi inspiraseră reflecţia), la fel izbuteşte şi Fisher să
ipostazieze alianţa subtilă şi mereu schimbătoare de inventivitate, fler,
spirit de iniţiativă, perseverenţă şi viclenie caracteristică pentru tipul de
talent special pe care îl presupunea sau îl mai presupune încă succesul
financiar de proporţii internaţionale.
Şansa pe care renaşterea capitalismului în România ultimilor
douăzeci de ani o oferă în înţelegerea fenomenului succesului – fragil sau
rezistent – pe pieţele financiare naţionale, regionale sau globale nu a fost
încă fructificată, din nefericire, nici de jurnaliştii domeniului, care nu
lipsesc din publicistica noastră, nici de istoricii pe care îi avem în domeniul
economiei (unii dintre ei notabili). Tocmai din acest motiv, cele 100 de
personalităţi care au definit piaţa ar putea servi drept model, imbold sau
pretext în urnirea unui astfel de proiect intelectual care, poate, ne-ar ajuta
să înţelegem mai bine de ce miliardarii noştri sînt „de carton“, de ce ei s-au
afirmat pe o piaţă fluctuantă şi mai degrabă precară şi de ce criza economică
de astăzi ne loveşte cu virulenţa pe care tocmai o manifestă.