OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Textul pe care il propunem spre publicare l-am primit recent la redactie. Textul cuprinde si o microinvestigatie jurnalistica, printre studentii Accademiei di Romania, facuta de autorii articolului, care au citat din marturiile celor care sint cazati la Accademie. Situatia prezentata in articol ar merita o reactie oficiala a autoritatilor. (Observator cultural)

Accademia di Romania, cladire maiestuoasa, splendida pe dinafara. Pe dinauntru, insa: cuib de plosnite (la propriu) si ghetto cu iz securistic (nu la figurat). Desi misiunea de a promova cultura romana ar trebui sa fie in esenta una nobila, lucrurile stau diferit. Prioritatile par a fi oricare altele. Lucru cu atit mai grav cu cit misiunea diplomatiei culturale in Italia este una dintre cele mai dificile si, in consecinta, ar trebui sa fie si una dintre cele mai responsabile, avind in vedere ca:
1. Comunitatea romanilor din Italia este cea mai numeroasa din Europa.
2. Prezentei numeroase a compatriotilor nostri i se adauga adesea si din nefericire pagini de cronica nera (cronica neagra) din mass-media din Peninsula. Din cauza acestor „ambasadori“ nefericiti ai tarii noastre, oameni onesti, care isi construiesc cu sacrificiu si dificultate o existenta si un itinerar profesional in strainatate, devin victime ale discriminarii. Identitatea etnica romaneasca risca sa devina, astfel, o cruce greu de purtat. De multe ori, romanii sint asociati – in unele publicatii italiene de extrema dreapta – cu delincventii, criminalii, betivii si prostituatele. Un exemplu devenit deja clasic este articolul publicat recent in cotidianul Il Tempo, din care spicuim: „Este vorba de rasa cea mai violenta, agresiva, capabila sa ucida pentru o mina de maruntis. Acestia sint romanii care de ani de zile ne terorizeaza tara“. (Exista o serie de articole pe aceasta tema – adica alarma: romani! Aceste tendinte discriminatorii in presa italiana ar putea fi un material interesant pentru un alt articol).

3. Italienii sint destul de nestiutori (in comparatie cu francezii, de exemplu) in legatura cu ce inseamna cultura romana. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca, adesea, nici nu stiu ca sintem latini. S-a intimplat frecvent sa fim intrebati: „A, vorbiti romaneste?. Romana este o limba slava, nu-i asa?“.
Revenind: in pofida urgentei – evidente – de a se acorda o atentie speciala „ambasadorilor“ culturali ai tarii noastre, dupa 18 ani de la Revolutie, personalul Accademiei di Romania manifesta atitudini conforme vremurilor pe care le credeam cu totii apuse. Zidurile groase ale Accademiei sint greu penetrabile, in ciuda faptului ca expozitiile gazduite in interior ar trebui sa fie accesibile si italienilor sau altor cetateni straini – ca doar menirea mastodontului arhitectonic este de a promova cultura tarii noastre. Portile sint inchise cvasietern, personalul nedorind sa fie deranjat, caci misiunea, in anumite interpretari, este una de odihna.

„5-7 persoane in sala“
Deci: o activitate culturala ineficienta (la evenimente, care de foarte putine ori depasesc nivelul cultural al manifestarilor gen Cintarea Romaniei, asista, dupa cum observa Razvan O., de nenumarate ori, „doar cei care prezinta evenimentul: adica 5-7 persoane in sala“. De vina este si proasta publicitate, cum de altfel se lamenteaza studentii care ar dori sa participe. Adesea, actiunea de promovare se limiteaza la spatiul interior al Accademiei – la bursierii existenti (obligati – a se remarca! – prin regulament interior sa faca prezenta la evenimente!). Aceste anunturi sint afisate de multe ori doar in seara anterioara respectivelor manifestari. in pofida numeroaselor solicitari, diverse personalitati romane si italiene interesate de Romania continua sa nu fie trecute in lista de e-mail-uri a Accademiei, pentru a fi informate in legatura cu activitatile culturale ale institutiei. Numerosi intelectuali italieni si romani primesc astfel de invitatii de la toate celelalte institutii de cultura straine (de exemplu: Franta, Anglia, America, Ungaria – tari care par a fi inteles importanta promovarii culturale).

Accademia di Romania nu considera oportuna anuntarea si promovarea evenimentelor. Unei anumite lipse de entuziasm a directorului si adjunctului sau, respectiv domnul Dan Pineta si doamna Daniela Crasnaru – justificata poate de faptul ca le-au expirat mandatele – se adauga grosolania legendara si incompetenta personalului administrativ. „Mi se pare inadmisibil – cum observa Carmen B. – ca personalul care lucreaza intr-o institutie culturala in Peninsula sa nu vorbeasca limba italiana in mod decent. Ca sa nu mai vorbim de secretara care raspunde la telefonul unei institutii menite sa promoveze cultura romaneasca in limba materna. Cind am sunat, am fost surprinsa sa mi se raspunda cu romanescul Da. Nici macar nu s-a prezentat numele institutiei“.
Dar cine sint persoanele gazduite de Accademie? intre studentii doctoranzi cu burse Parvan, la etajul trei, destinat (teoretic!) doctoranzilor si bursierilor altor universitati sau fundatii, este o lume destul de pestrita. intre cele doua categorii de tineri studiosi si unii, dupa expresia unei studente, fii ai unor „oameni de bine“, s-au creat anumite gap-uri. „Vara – dupa cum sugereaza Daniela Dumbrava – toata Accademia rasuna de ritmuri de manele pina la ore foarte tirzii din noapte, facind studiul imposibil“.

Numai in ultimele luni au fost adresate conducerii Accademiei numeroase plingeri din partea studentilor si doctoranzilor la adresa personalului si a incompatibilitatii acestuia cu profilul institutiei. Subiecte pe care hirtia greu le suporta. Dar care este normal sa fie denuntate. Motive invocate in plingeri: agresiune fizica impotriva unei studente, Adela L, intrare abuziva (in absenta persoanelor) in camerele acestora, scotocit, ravasit.
in acest sens, doua exemple deja legendare printre bursieri: cazul Georgetei Gheorghe. Bursiera se intoarce dintr-o calatorie, lasa valizele nedesfacute. Administratorul si portarul intra in absenta ei in camera, ravasesc lucrurile intime, se fac poze... Ca pe vremea securistilor: poze bune la dosar. Nu se stie cind se pot dovedi utile. Doctoranda este convocata la director si trebuie sa-si prezinte scuze (culmea, ei i se cere sa-si prezinte scuze) pentru invadarea spatiului privat.

Cazul A.I., acum doua saptamini: femeia de serviciu – cu acordul administratorului – intra in camera ei, cotrobaie prin haine si gaseste prezervative, pe care considera de cuviinta sa le etaleze pe coridoare – gest care creeaza, in functie de sensibilitatea si inteligenta fiecaruia – indignare sau birfe. Cind i se comunica directorului, acesta ii raspunde ca „s-au gasit lucruri si mai grave“ in camerele bursierilor decit respectivele obiecte intime. Deductie: conducerea Accademiei considera normal sa intre in camere si sa controleze. Conceptul de respectare a spatiului privat pare sa nu fi fost inca asimilat de catre reprezentantii culturali ai Romaniei intr-un spatiu occidental unde legi ferme reglementeaza dreptul la privacy. De altfel, multe alte dimensiuni – care se intilnesc in spatiile institutionale occidentale (de exemplu, in toate celelalte academii straine la Roma): zimbetul, salutul, amabilitatea, disponibilitatea, bunavointa, respectul fata de studenti, bucuria de a intimpina oaspetii – sint absente din Accademia di Romania. Dupa cum isi exprima recent surpriza Doina Derer, profesor de limba italiana la Universitatea din Bucuresti: „Este posibil ca intr-o institutie de acest nivel sa nu se dea nici macar elementarul Buna ziua?“.

„Daca ar veni Sanepidul, ar inchide toata Accademia“
Dincolo de ineficienta rasunatoare a splendidei institutii – cladire minunata, pe dinafara –, de citeva luni a explodat scandalul plosnitelor. Ati citit bine: plosnite. Cei mai multi dintre bursieri nu au auzit de aceste insecte decit din carti. Astfel, voiajul si sejurul la Roma pot fi utile documentarii in legatura cu anumite lighioane exotice. Responsabile par a fi saltele care erau ingramadite intr-un subsol insalubru. Sa recapitulam. Acum un an, o doctoranda, Daniela Dumbrava, face o reclamatie despre existenta plosnitelor si prezinta certificate medicale care atesta numeroase intepaturi, insa, nu se iau masuri. in plus, bursiera invoca ameteli si o stare de devitalizare. Mai mult, „nu s-a considerat de cuviinta – dupa cum noteaza un alt bursier, Cristi Ariton – nici macar efectuarea unei igienizari anuale in timpul vacantei, in ciuda faptului ca s-au avertizat studentii sa lase libere spatiile si sa stringa toate lucrurile in cutii. Probabil, de ani de zile, MAE nu acorda fonduri pentru igienizarea institutiei. in septembrie anul trecut, studentii au gasit spatiile asa cum le-au lasat. Nu numai ne-dezinfestate, dar lipsite de igiena caracteristica unui spatiu nelocuit“.
in toamna anului trecut, Lavinia Chirila, medic, igienizeaza de una singura camera care i se da in primire, aruncind toata mobila presupus infecta. „Daca ar veni Sanepidul, ar inchide toata Accademia“ este comentariul Laviniei, care defineste conditiile de igiena ca „inadmisibile“.

Un amanunt interesant este faptul ca ingrijitoarele (termenul de „femeie de serviciu“ sau „maturatoare“ sint considerate ofensatoare, dupa cum sugereaza secretara si sotia administratorului) nu catadicsesc sa acorde ingrijire spatiilor decit, eventual, o data la n luni. Probabil ca tocmai in virtutea acestui detaliu, de a considera rolul pentru care sint detasate la Roma umilitor, evita sa curete holurile si spatiile comune desi, conform prevederilor unui regulament interior, ar trebui sa se intimple acest lucru cel putin la doua saptamini. „in sase ani de cind am locuit in Accademie – dupa cum afirma doua doctorande, M.M. si Daniela Dumbrava – am vazut doar de doua ori maturindu-se coridoarele la etajul trei“ (etajul unde locuiesc bursierii care nu sint Parvan).
Iar cind se iau in primire camerele, cum au fost nenumarate cazuri, studentii au fost cei care au trebuit sa curete si sa igienizeze insalubrele spatii. De exemplu, cazul Laviniei Chirila.

Acum o luna, A.H., o alta bursiera, denunta prezenta straniilor intepaturi. in momentul in care-i comunica femeii de serviciu prezenta plosnitelor, aceasta are intuitia (?) de a-i sugera verificarea saltelei, sa vada daca nu sint plosnite. Tot ce se considera necesar este „constatarea“ ampla a situatiei – daca mai era nevoie. Adica descinderea administratorului si „studierea“ camerei. insa insectele nu se lasa usor vazute. Se da foc saltelei responsabile de incident. Se pulverizeaza in camera un praf Baycon, total ineficient, avind in vedere rezistenta larvelor si extinderea focarului de infectie. Studenta ramine trei zile in spatiul irespirabil din cauza substantelor toxice, cu senzatia delicata de a fi responsabila de incident, desi in camera respectiva nu locuise nimeni de luni de zile. „Solutia“ pare a rezida in inocularea sentimentului de culpa victimelor si ocultarea evidentei: cladire infestata. insa nici acum nu se considera oportuna luarea unor masuri eficiente de dezinsectie, in afara amintitelor prafuiri cu Baycon. (continuare in numarul urmator)
Roma

Nota autorilor: conform evaluarii unei comisii mixte a Institutului Cultural Roman (ICR) Bucuresti si a Ministerului Afacerilor Externe (MAE), Accademia di Romania din Roma a avut cea mai ineficienta activitate dintre cele 15 institutii culturale romanesti din strainatate (Berlin, Budapesta, Istanbul, Lisabona, Londra, Madrid, New York, Paris, Praga, Roma, Stockholm, Tel-Aviv, Varsovia, Venetia si Viena).