Biblioteca Naţională a Norvegiei
Privită din exterior, Biblioteca
Naţională a Norvegiei pare o clădire solidă, veche, impunătoare,
elegant patinată de timp. Cînd îi treci pragul însă,
păşeşti direct în secolul al XXI-lea, într-una dintre
cele mai noi şi mai moderne instituţii de profil din Europa.
Considerată memoria naţiunii, Biblioteca Naţională este de fapt
un centru multimedia, în care absolut toată producţia de
interes public, indiferent de format sau de suport material, trebuie
să fie depozitată şi păstrată pentru posteritate. Am avut
plăcerea şi onoarea să pot vorbi cu dna Vigdis Muu Scarsdein,
directoarea Bibliotecii Naţionale a Norvegiei, cea mai potrivită
persoană care să-mi vorbească despre organizarea şi activitatea
acestei instituţii pe care, practic, din anul 2004, a creat-o în
forma ei de astăzi:
„Biblioteca Naţională a luat fiinţă
în 1989. Înainte de această dată, eram un departament
al Bibliotecii Universitare din Oslo. În 1989, printr-o
hotărîre a Parlamentului, o parte a Bibliotecii Naţionale
(mai ales depozitele de colecţii) a fost dusă în Mo I Rana,
la 1.000 de km nord de Oslo. În anul 2004 am fost desemnată
director al Bibliotecii Naţionale a Norvegiei şi am fost rugată să
conduc cele două sedii, cel din Oslo şi cel din Mo I Rana. Atunci
ne-am spus că trebuie să concepem o bibliotecă naţională
capabilă să intre în secolul al XXI-lea şi pentru asta cea
mai bună şi mai eficientă soluţie este transpunerea colecţiilor
noastre în format digital şi, astfel, cît mai mulţi
cititori din întreaga ţară să aibă acces la colecţiile
noastre, inclusiv via Internet. Am reuşit pînă astăzi să
permitem accesul, prin Internet, la 50.000 de cărţi, digitalizate
de la prima la ultima pagină. Statisticile arată că în
biblioteca noastră se citesc două pagini pe secundă. Sîntem
foarte mîndri de ceea ce am reuşit să facem pînă
acum“.
Există în lume multe biblioteci
naţionale care îşi trec colecţiile în formate şi pe
suporturi noi. Ceea ce evidenţiază şi singularizează, se pare,
Biblioteca Naţională a Norvegiei este gestul prin care, acceptînd
să plătească sume enorme ca drepturi de autor, a reuşit să-şi
completeze colecţiile în format digital cu multe dintre cele
mai noi apariţii editoriale, ca şi diversitatea neobişnuită a
colecţiilor sale.
„În ţara noastră depozitul
legal este independent de media – m-a informat dna Vigdis Muu
Scarsdein. Asta înseamnă că tot ce este de interes public –
desigur cărţi, ziare, hărţi, cărţi poştale, fotografii… dar
şi filme, emisiuni de radio şi de televiziune, producţiile
muzicale autohtone (muzică populară, simfonică, uşoară,
divertisment etc.) – totul trebuie să intre în colecţiile
noastre. Sîntem depozitarii legali ai radioului, am transpus în
format digital 70% din programele realizate în sistem analog şi
care alcătuiesc, de fapt, istoria radioului norvegian. În
fiecare noapte, prin Internet ne sînt trimise şase canale de
radio cu toată producţia lor zilnică, pe care o poţi regăsi în
depozitele noastre a doua zi. Am negociat cu zece ziare diferite şi
materialele publicate pot fi citite acum în toate bibliotecile
din Norvegia sau pe Internet în format digital. La fel procedăm
şi cu filmele, şi cu muzica, sînt şi ele documente valoroase
pentru evoluţia societăţii norvegiene. Prin activitatea noastră,
ajutăm institutele de profiluri diferite – precum Institutul
Filmului, cel al Cărţii, Centrul de Informaţie Muzicală – să
se concentreze pe acţiuni concrete diverse şi să nu mai aibă
grija stocării şi tezaurizării arhivelor lor în condiţii
optime.“
Durata procesului de trecere a tuturor
colecţiilor în format digital a fost estimată la 20 de ani.
Jumătate din depozitul de carte a fost transformat în doar
trei ani şi, dacă Parlamentul va pune la dispoziţie subvenţiile
necesare, probabil că în următorii doi ani întreg
depozitul de carte va fi disponibil în format digital. La
procesul de digitizare în general – cu toate preparativele
preliminare – lucrează cam 120 de persoane, iar transformarea
propriu-zisă o fac 50 de oameni. Există şi un departament de
cercetare şi dezvoltare a metodelor de lucru, în care lucrează
30 de specialişti. În fiecare an, au fost cheltuite între
20 şi 30 de milioane de coroane norvegiene – puteţi afla suma
aproximativă în euro dacă împărţiţi la opt. Din
fericire, nu numai bibliotecarii, ci şi politicienii cred că sînt
investiţii foarte bune şi că astăzi este foarte important pentru
orice naţiune, fie ea mică sau mare, să îşi descopere, să
îşi definească şi să îşi păstreze identitatea, căci
istoria ne arată mereu, fără greşeală, cine am fost, cine sîntem
şi cine am putea deveni, iar accesul tuturor la această istorie
este absolut obligatoriu.
NORLA – Norvegian Literature
Abroad, Fiction & Non-Fiction
Principalul scop al NORLA este să
susţină financiar un cît mai mare număr de traduceri de
texte norvegiene în limbi străine. Instituţia a fost
înfiinţată în 1978 şi avea, la început, doar un
singur angajat. A fost şi este o fundaţie privată, dar susţinută
cu fonduri de la Guvernul norvegian. Astăzi, NORLA are şapte
angajaţi şi un colaborator extern. La început erau susţinute
doar scrierile de ficţiune, titlurile de nonficţiune fiind
manageriate de altă instituţie. Din anul 2003, a fost preluată sub
umbrela NORLA toată producţia norvegiană de carte.
Cînd este vorba de traduceri,
alegerea titlului este sarcina traducătorului. Acesta trebuie să se
hotărască în privinţa cărţii care îl interesează
cel mai mult sau despre care crede că poate interesa cititorul din
ţara lui. După ce a ales titlul, traducătorul abordează o editură
cu care încearcă o colaborare. Dacă editura este interesată,
procesul merge mai departe şi cererea de subvenţionare a traducerii
textului ajunge la NORLA. Editura face această cerere arătîndu-şi
interesul de a publica traducerea textului norvegian. Există o
comisie ce analizează toate cererile şi alege proiectele care vor
fi finanţate. Suma oferită va acoperi jumătate din costul
traducerii. Nu se alocă nimic publicării cărţii, aceasta fiind
exclusiv sarcina editurii care plăteşte şi drepturile de autor. De
fapt, banii ajung cu adevărat la traducător doar atunci cînd
cartea este publicată.
„Una dintre marile probleme ale
traducătorului – mi-a spus interlocutoarea mea, Ane Grøteig
– este faptul că el lucrează în solitudine. Nu există prea
multe ocazii în care traducătorii să se întîlnească
între ei şi să discute detaliile subtile ale traducerilor.
Limba norvegiană este o limbă dificilă şi nu este deloc uşor ca
textele să fie traduse cu acurateţea, înţelesurile şi
nuanţele cuvenite. Am considerat că este foarte important ca, din
cînd în cînd, traducătorii noştri să se
întîlnească între ei sau să cunoască personal
scriitori norvegieni şi am hotărît să începem să
organizăm şi seminarii. În cadrul acestora, participanţii au
fost informaţi în amănunt despre ultimele cărţi norvegiene
apărute, au cunoscut scriitori, au lucrat pe texte, au comparat
traduceri, au reflectat împreună asupra problemelor şi au
găsit soluţiile optime de traducere. În general, solicităm
ca traducerile să se facă direct din limba norvegiană. Există
însă cazuri speciale cînd acceptăm – pentru cît
mai larga circulaţie a textului – şi traduceri dintr-o limbă
intermediară. Aşa au ajuns cărţile norvegiene şi în
mîinile cititorilor chinezi, de exemplu, ai căror traducători
au folosit o versiune străină deja existentă, cel mai probabil, în
limba engleză.“
Rolul NORLA este uriaş: un grup de opt
oameni nu se ocupă decît de promovarea cărţilor norvegiene
în străinătate, acordînd subvenţii traducătorilor. Ca
să îmi dau seama de rezultatele acestei munci, atunci cînd
am stat de vorbă cu Ane Grøteig, am cerut cîteva date
exacte şi iată ce am aflat: în 2010, NORLA a primit 351 de
cereri de finanţare pentru traduceri în 45 de limbi, cereri
dintre care a aprobat 329. Cărţile au apărut sau vor apărea –
aleg cele mai exotice ţări – în Liban, Macedonia, Iran,
Belarus, Egipt, Grecia, Islanda, Japonia, Rusia, Turcia, Azerbaidjan,
Coreea de Sud, Armenia, India, Ungaria, Bulgaria şi… România,
unde Editura Univers s-a hotărît să susţină ofertele
traducătorilor Sanda Tomescu şi Marilena Roimal, care au ales două
volume semnate de Lars Saat Christensen, şi pe cea a Aurorei Kanbar,
care a propus un volum de Jostein Gaarder, iar Editura Pandora M a
acceptat să colaboreze cu traducătorul Ion Monafu pentru apariţia
în limba română a unor cărţi semnate de Karl Ove
Knausgard, Dag Solstad şi Lars Swendsen. O altă sinteză arată că,
în perioada 2004-2011, NORLA le-a acordat traducătorilor
români 36 de subvenţii. Pînă acum au fost finalizate –
traducerea şi publicarea cărţii – doar 19 dintre ele.
În imagine: muzeul Ibsen
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters