OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Iesirea din comunism
Asistam, in Polonia, la un fenomen de profunda descumpanire populara in fata transformarilor regimului dupa prabusirea comunismului. Trebuie stiut ca, daca exista o traditie a insurectiei nationale in Polonia, ea nu a apartinut decit micii nobilimi care lupta impotriva Rusiei, a Prusiei sau a Austriei, dar niciodata poporului, nici taranimii. intr-un anume sens, Solidarnosc a fost un miracol politic, caci miscarea aceasta a reprezentat incarnarea visului de uniune dintre popor si elite.

Eu insumi am luat parte la el din plin. Milioane de polonezi s-au simtit pentru prima data actori ai propriei lor istorii. Aceasta mobilizare de masa fara precedent a fost sfarimata de legea martiala si nu a mai reaparut niciodata. in momentul prabusirii comunismului, a existat o negociere intre elita Solidarnosc-ului si cea a regimului militar. Partidul comunist se dizolvase. A existat, asadar, o intelegere la virf pentru a deschide in Polonia un drum catre o democratie liberala. Dar nimeni nu se astepta ca miscarea sa fie intr-atit de rapida. Foarte repede, muncitorii si taranii au descoperit ca aceasta „victorie“ era pe cale sa devina infringerea lor personala. Comunismul s-a surpat dintr-o data.

Economia functiona inainte dupa regulile dictaturii militare. Nu a existat nici o transformare programata pe etape. S-a trecut fara tranzitie de la o societate blocata la un model ultraliberal, incurajat de lumea occidentala care preconiza o terapie de soc pentru iesirea din comunism. A fost o experienta brutala si foarte costisitoare, din punct de vedere social. Rapid, o prapastie s-a deschis si s-a largit intre cei care reuseau sa se adapteze si cei exclusi din miscare. O buna parte a tarii s-a simtit abandonata. Mai tirziu, o majoritate a polonezilor a votat in doua rinduri pentru postcomunisti, de care s-a indepartat apoi din cauza ravagiilor coruptiei.

Ciuma populista
Astazi asistam la nelinistitoarea revolta populista incarnata de politica gemenilor Kaczynski si de partidul lor, Dreptate si Justitie, care s-a aliat, pentru a guverna, cu doua organizatii mici de extrema dreapta, ultracatolice, hipernationaliste si xenofobe, Liga familiilor poloneze si Autoapararea. Singura lozinca este „Jos cu elitele!“, toate elitele, fie ca sint politice, financiare sau intelectuale. Radio Marya nu inceteaza sa blameze „hotii“ si sa propage un discurs de ura antisemita, eurofoba, integrist-catolica, sa raspindeasca teoria unui complot interior si exterior impotriva Poloniei eterne. Toate acestea sint cu totul respingatoare.
Polonia s-a impartit in doua. Pe de o parte, o Polonie europeana si civilizata si, pe de alta, o Polonie arhaica si razbunatoare. Cel mai dureros lucru pentru mine este ca agitatorii acestui populism gretos sint adesea fosti prieteni alaturi de care am creat Solidarnosc. Polonia luminata si Polonia populara nu mai comunica intre ele. Tristetea mea, ca si a multor polonezi, este imensa. De ce si cum s-a putut ajunge aici in cincisprezece ani? Nimeni nu are inca un raspuns. Dar in momentul de fata, insesi principiile democratiei sint amenintate. in ce ma priveste, sint foarte ingrijorat. Am parasit viata politica acum mai bine de zece ani pentru a ma consacra lucrarilor mele de medievist, de specialist al lumii barbare, insa criza actuala nu inceteaza sa ma obsedeze.

Radacinile noastre barbare
Calitatea mea de istoric cu o sensibilitate est-europeana imi permite sa abordez altcumva istoria Europei barbarilor si sa evit capcanele unei viziuni unilaterale a trecutului european. Radacinile culturale ale Europei sint si barbare. Dar vulgata istorica si ideologica incearca sa nege acest lucru. A fost construita, incepind cu crestinarea spatiului european, o genealogie foarte selectiva si a fost neglijat mozaicul de popoare barbare care, vreme de secole, a alcatuit Europa. Totul a fost focalizat pe mostenirea mediteraneana – greaca si romana –, iar apoi crestina. Mostenirea popoarelor neoriginare din cercul mediteranean, care locuiau pe meleagurile situate la marginea Imperiului roman, a modelat, si ea, cultura noastra europeana. Romanii puneau aceste tarimuri sub denumirea comuna de barbaricum. in absenta recunoasterii acestor radacini barbare, nu putem intelege nici istoria complexa, nici diversitatea culturala a Europei, care se continua pina in zilele noastre. Lumea de dincolo de granitele Romei este alcatuita din popoare pagine si analfabete, dar extrem de organizate din punct de vedere social. Sursele de care dispunem, ivite din alte culturi, le descriu prin filtrul unor a priori culturali specifici, mai cu seama Germania lui Tacitus, text eminamente pretios.

Abordarea mea istorica consta in depasirea limitelor cronologice si in privilegierea unei abordari mai antropologice. Nu ma incomodeaza, in cadrul unei analize, confruntarea unor texte care provin din perioade diferite, nici utilizarea lucrarilor etnologilor despre populatiile slave ale inceputului de secol XX atunci cind interpretez un text din secolul al XII-lea. Astfel, istoricul danez Saxo Grammaticus transcrie, in 1168, un dialog ritual la rugieni intre un preot pagin si poporul adunat, in ziua in care se sarbatoreste recolta griului, in fata templului divinitatii protectoare a tribului. Preotul asezase in fata lui o piine imensa. intreaba poporul: „Ma vedeti?“. Poporul raspunde da. „Va doresc, continua preotul, sa nu ma mai vedeti la anul care vine, caci piinile ma vor ascunde, intr-atit de bogata va fi recolta.“

Acelasi dialog este reprodus de Aleksander Gieysztor in Mitologia slavilor. Dar este vorba despre un preot bulgar care le vorbeste credinciosilor la inceputul secolului al XX-lea, in ziua unui sfint din partile acelea. in ciuda crestinarii si la o distanta de opt secole intre aceste doua evenimente, dialogul ritualic intre oficiant si credinciosi este identic. Originea sa pagina este atestata. Cultura crestina nu ajunsese sa stearga cu desavirsire aportul barbar.
Regulile organizarii sociale a popoarelor barbare erau foarte stricte, chiar feroce, dar de lucrul acesta depindea supravietuirea insasi a tribului. Toti cei considerati drept o amenintare la ordinea sacrala a comunitatii aveau sa fie eliminati pentru a salva normele traditionale. in societatea barbara, grupul are o importanta mai mare decit orice altceva. Un om liber este cel care apartine unui grup. Aceasta notiune a libertatii refuza orice individualism. Cea mai mare pedeapsa pentru un om liber este excluderea, alungarea din trib, este sa-si vada casa arzind si sa fie preschimbat in lup, dupa cum spune legea salica. Cel exclus este condamnat la o moarte sociala si la traiul in natura, la a deveni un animal in afara lumii organizate si stapinite de oameni.

Grupul fixeaza codurile onoarei, precum cel al obligatiei sacrale a razbunarii singeroase, faïda la vechii germani, care se regaseste inca si astazi in obiceiul albanez. Supravietuirile miturilor si ale obiceiurilor barbare au fost invaluite de crestinare, dar, in strafunduri, ele ramin inca vii. in Germania lui Tacitus, scrisa in secolul I, ca si in unele texte din secolul al XIII-lea, descoperim adesea aceleasi informatii privind rolul si structura oracolelor ori statutul femeii in sinul grupului. Femeile barbare nu sint sclave. Personalitatea lor juridica este recunoscuta. Dar in aceste societati foarte patriarhale, femeile sint considerate incapabile sa aiba o viata autonoma si sint plasate sub tutela puterii masculine. Puterea tutelara era foarte puternica. Era un principiu sacral al functionarii societatii. Daca punerea sub tutela a femeilor era foarte stricta, exista, de asemenea, o forma de permisivitate in morala sexuala, in ce priveste relatiile dintre barbati si femei cu situatii sociale diferite. Copiii nascuti din aceste uniuni sau legaturi aveau aceleasi drepturi ca si cei nascuti dintr-o casatorie oficiala.

Distrugerea unei lumi
Crestinarea a fost un soc brutal pentru societatile barbare, iar botezul obligatoriu resimtit ca o actiune de o rara violenta. Culturile traditionale nu faceau distinctia intre sacru si profan. Moartea zeilor insemna, pentru barbari, sfirsitul lumii lor. Misionarii au atacat de la bun inceput virful sistemului pagin: profanarea templelor, distrugerea statuilor reprezentind divinitatile protectoare.
Politica sacrilegiului era sistematica. Distrugerile radicale ale cultului lor anterior, care, in constiinta barbarilor, asigura existenta lumii, ii ingrozeau. Ordinea lumii sarea in aer. Misionarii puneau in scena aceste distrugeri in fata multimii credinciosilor. Cind si-au dat seama ca zeii lor nu reactionau nicicum, au fost cutremurati. Au inceput sa-si spuna: „Daca zeii nostri nu mai stiu sa se apere ei insisi, cum ar putea, atunci, sa ne apere pe noi si sa ne mintuiasca?“. Unii pagini plingeau de furie, altii izbucneau intr-un ris isteric.

Distrugerile executate cu o astfel de ostentatie nu au atins, la inceput, decit partea vizibila a aisbergului. Nu au fost distruse decit institutiile de cult care le confereau legitimitate sefilor comunitatii tribale. Dar valorile si modelele culturii traditionale s-au dovedit a fi mult mai rezistente decit cultul propriu-zis. A fost nevoie de mai multe generatii de preoti pentru a eradica cea mai mare parte a culturii barbare.
Pentru istoricul Aleksander Gieysztor, cunoscator excelent al textelor medievale si al datelor etnografice, „folclorul slav a pastrat multa vreme, aproape pina in zilele noastre, trasaturile esentiale ale unei conceptii traditionale a lumii si proiectia sacrala a acesteia“. Nu exista trecut care sa nu lase urme. Lumea aceasta nu este cu desavirsire stinsa. Mostenirea culturala barbara este o componenta esentiala a identitatii europene, alaturi de cea primita de la Atena, de la Roma sau de la Bizant. Ar fi timpul sa ne dam seama de acest lucru. Mersul impotriva curentului acestuia de uniformizare istorica si intelectuala, care este un efect secundar, dar real al globalizarii, nu-mi displace. Da, sint un istoric cu o sensibilitate est-europeana.


Referinta originala:
Karol Modzelewski – „Cette Pologne qui m’inquiète“, in Le Nouvel Observateur, nr. 2191 (2-8 noiembrie 2006), „Les débats de l’Obs“, dosar alcatuit de Gilles Anquetil,
p. 50-52.

Nota asupra autorului si traducere din limba franceza de Luiza Palanciuc
n

Nota asupra autorului
Karol Modzelewski (n. in 1937) este unul dintre fondatorii miscarii Solidarnosc. Prizonier politic in mai multe rinduri, mai cu seama pentru „Scrisoarea deschisa Partidului Comunist Polonez“, redactata, in 1964, impreuna cu Jacek Kurón, a fost membru al Senatului polonez intre 1989 si 1991. Profesor de istorie medievala la Universitatea din Varsovia, profesor invitat la Collège de France, École des Hautes Études en Sciences Sociales (Paris), la Universitatea La Sapienza (Roma), Karol Modzelewski este autorul mai multor studii de medievistica, intre care Barbarzynska Europa (tr. fr. L’Europe des barbares, Paris, Aubier, 2006), unde, plecind de la surse germanice, slave si scandinave, analizeaza culturile, structurile sociale si institutiile politice ale popoarelor barbare, precum si influenta acestora ori mostenirea lasata societatilor europene, indeobste necunoscute: o carte unde sint rediscutate chestiuni istoriografice fundamentale privind urmele civilizatiilor barbare in Europa ori supralicitarea momentului antic.