Sintagma din titlul articolului şi al expoziţiei la care ne referim trimite spre Actorul şi sălbaticii. Evenimentul „nostru“ nu are însă nici o legătură cu filmul amintit, în afară de respectiva analogie. Luni, 25 mai 2009, a avut loc la Institutul Cultural Român vernisajul expoziţiei Actorii şi fotograful, realizată de Simion Buia. Acesta a studiat estetica fotografiei la Kunstakadémie Düsseldorf şi jurnalistica la Faculté Libre de Paris et d’Ile de France. Cu o bogată experienţă profesională realizată în Germania, unde a lucrat timp de şapte ani la Deutsche Welle ca jurnalist şi trei ani ca fotograf la Teatrul din Düsseldorf, artistul s-a făcut cunoscut în România sau, mai bine zis, începe a se face cunoscut din 2007, cînd a fost desemnat „Fotograful anului“ de către Asociaţia Fotografilor de Turism.
Acest scurt portret de artist poate fi completat prin faptul că Buia organizează un workshop lunar, Epson Print Academy, şi că este membru al Deutscher Journalisten Verband, cea mai importantă asociaţie a jurnaliştilor şi fotografilor profesionişti din Germania.
Artistul fotograf ne-a spus că o şedinţă pentru un portret durează cîteva ore. Aceasta presupune discuţia cu actorul şi comunicarea între cei doi. Dacă nu se creează o relaţie viabilă, portretul nu va fi mai mult decît captarea unor forme, lumini şi umbre. Tehnica de înaltă precizie permite astăzi realizarea unor performanţe inimaginabile privind calitatea. Totuşi, ceea ce contează nu este performanţa camerei, a obiectivului sau a luminii „inteligente“, ci acele lucruri de dincolo de aparenţe. Meşteşugul poate fi chiar o capcană în această încercare. Tehnica trebuie să fie stăpînită, nu să impună regulile jocului. Fotograful este obligat să fie deopotrivă meşter, artist şi antropolog.
Simion Buia ne-a oferit un interviu în exclusivitate, în care ne-a dezvăluit cîte ceva din ceea ce stă la baza activităţii sale:
Numeroşi actori încearcă să pozeze, ceea ce nu doresc să se întîmple în munca mea. În cazul expoziţiei cu măşti veneţiene pe care am realizat-o, am încercat, de asemenea, să surprind ceea ce individualizează masca, nu ceea ce uniformizează. La mine, masca revelează, nu ascunde. De altfel, am fost timp de cîţiva ani la Veneţia, în timpul Carnavalului, pentru a realiza seria. Aceasta a fost tradusă într-o expoziţie în care am folosit o tehnică neconvenţională, posibil unică în lume. Imaginile au fost imprimate pe o pînză fixată de un şasiu. M-a interesat calitatea. Lucrările, de mari dimensiuni (70/100), sînt scoase din seria reproducerilor mecanice, devenind unicate.
Nu în ultimul rînd, aş vrea să mărturisesc faptul că iniţial dorisem să devin actor, dar nu am reuşit, ajungînd jurnalist şi apoi fotograf profesionist. M-am apropiat de lumea teatrului în mod neîntîmplător. Experienţa de fotograf al Teatrului din Düsseldorf mi-a deschis orizonturi nebănuite. Fotografia de teatru şi portretul sînt, sau pot fi, mult mai mult decît consideră spectatorul obişnuit. O critică pe care aş avea-o de formulat fotografiei de gen din România este că recurge la ornament, spectaculos şi convenţional, atît de mult încît efectul vizual este invers. În Germania şi în lumea largă, fotografia de foaier sau de afiş este mult mai curată, mai simplă şi mai francă decît cea de la noi, unde se încearcă a se prinde exact ceea ce contează mai puţin. Eu încerc să prind privirea directă şi crudă a omului din spatele rolului“.
Expoziţia este deschisă în perioada 25 mai-8 iunie. Dacă la vernisaj a fost prezent actorul Ştefan Radof, care a recitat din cea mai recentă carte a sa de poezie, închiderea propune o întîlnire cu actorul Eusebiu Ştefănescu.

