OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Walter BENJAMIN
Iluminari
Traducere de Catrinel Plesu. Nota biografica de Friedrich Podszus, Editura Idea Design &Print, Colectia „Balkon“, Cluj-Napoca, 2002, 324 p., f.p.


Poate n-a fost o intimplare ca la o sesiune de comunicari mica, dar cu pretentii, pe o tema fascinanta, Teritorii: scrieri &descrieri (organizata la inceputul lunii iunie de Departamentul de Geografie, Facultatea de Geografie si Geologie a Universitatii „Al.I. Cuza“ Iasi, de New Europe College Bucuresti si de Asociatia Romana a Cercetatorilor Francofoni in Stiinte Umane), s-a vorbit, la un nivel inalt, despre forta-imbold si forta de impregnare estetica, filozofica si istorica a spatiului si a teritoriului. Au fost evidentiate nume precum cel al lui Carl Schmitt si Giorgio Agamben, s-a discutat despre structurile antropologice ale teritoriului, despre geo-filozofie si istorie a spatiului. Pe nespuse, referentii au ajuns pe un teren care s-a constituit in obiectul si fondul metaforic al gindirii exceptionale a unuia dintre cei mai remarcabili teoreticieni germani din secolul al XX-lea. La aceasta s-a adaugat, ca de la sine, prezentarea lui Ciprian Mihali de la Editura Idea Design &Print, din sala „Benjamin Fondane“ a Centrului Cultural Francez, a primei traduceri in Romania a unei importante culegeri de eseuri semnate de Walter Benjamin. Volumul, frapant prin simplitatea rafinata, aparut in Colectia „Balkon“, a fost tradus de Catrinel Plesu, oferind selectia textelor acelor Iluminari aparute in 1955 la renumita Editura Suhrkamp.

Aceasta publicatie apartinea unui autor aproape necunoscut in Germania de dupa cel de-al doilea razboi mondial. Opera lui Benjamin, in vastul ei intreg, de la reflectiile si speculatiile timpurii ca urmare a influentelor miscarii tinerilor din preajma primului razboi mondial pina la fragmentele concepute in timpul refugiului din fata propriilor concetateni, nu a fost cunoscuta decit de o singura persoana: Gershom Scholem, istoric al religiilor, emigrat deja in Palestina in 1923, caruia Benjamin i-a trimis cu regularitate, spre arhivare, cea mai mare parte a lucrarilor sale, edite sau inedite. Alta parte – in special operele fragmentare, Pasaje – a fost ascunsa din fata trupelor de ocupatie germane de catre filozoful Georges Bataille, pe vremea cind era bibliotecar la Bibliothèque Nationale, fiind redescoperita abia in anii ’80, de traducatorul italian al lui Benjamin, Giorgio Agamben. O alta parte a operelor lui Benjamin a ajuns in fosta RDG, pe drumul ocolit al Moscovei.

Un impuls hotaritor in aparitia primei colectii si publicatii l-a dat filozoful, sociologul si muzicianul Theodor W. Adorno care, la intoarcerea din exilul american, a contribuit impreuna cu Scholem la publicarea unei culegeri de Scrieri in doua volume (1955). Mai tirziu a colaborat la pregatirea marii editii a Scrierilor, culese in sapte volume, care a pus bazele renumelui fara precedent al lui Walter Benjamin, editie completata in anul 2000 cu sase tomuri de epistolar. Iluminarile au produs un efect in abscondi; printre primii cititori s-au numarat autori precum Paul Celan, Uwe Johnson, Peter Szondi si Jacques Derrida. O intreaga generatie de studenti care s-a revoltat in anii ’60 a fost influentata de stilul sugestiv si poetic al lui Benjamin. Ei au recurs la adaptarea complexa a lui Benjamin privind marxismul intelectual al anilor ’20, dar au neglijat formatia estetica si filozofica a tinarului ginditor, un rezultat al pedagogiei-reforma si al miscarii tinerilor de dinaintea primului razboi mondial.

In aceasta perioada de inceput, Benjamin a scris citeva eseuri ramase nepublicate in timpul vietii si care au fost oferite, spre a fi citite, doar prietenilor apropiati. Una dintre cele mai semnificative reflectii timpurii se regaseste in volumul de fata, in studiul Doua poezii de Friedrich Hölderlin. Textul abordeaza, intr-un mod foarte complex, controversa dintre miturile zeilor si viata oamenilor, asa cum apare ea in poezia Blödigkeit (Timiditate) a lui Hölderlin, autor redescoperit de adeptii poetului Stefan George. Citind variantele poeziei, Benjamin remarca o diferenta estetica intre viata si opera de arta a poetului, prin care esenta operei de arta devine locul de reprezentare al mortii si al violentei.

Aici, Benjamin dezvolta un termen propriu al sublimului, care mai tirziu ii va fi de mare folos in meditatiile sale legate de „Trauerspiel“ (un fel de tragedie baroca) si de modernitatea lui Baudelaire. El opune agitatiei expresioniste a timpului „lipsa de expresie“ a operei de arta – un dictamen care, intr-o alta formulare, se va dovedi creativ in extraordinarul sau eseu despre romanul lui Goethe Afinitatile elective. Poetul Hugo von Hofmannsthal a tiparit acest text in 1924, in revista sa exclusiva Neue Deutsche Beiträge, numindu-l „pur si simplu incomparabil“. Hofmannsthal a laudat „frumusetea superioara a reprezentarii patrunderii tainei; aceasta frumusete izvoraste din gindirea certa si pura, din care cunosc prea putine exemple“. Departe de comentariile obisnuite de germanistica, Benjamin si-a gindit textul ca o „critica“ filozofica, una care incearca sa pastreze „continutul adevarului“ poeziei romanesti si participind astfel la transmiterea istorica a operei de arta.

Intrucit germanistica academica i-a respins lucrarea de docenta despre drama baroca, esteticianul s-a vazut constrins sa-si asigure o existenta precara prin publicistica – prin critica literara exercitata in ziarele si revistele importante. Prezenta traducere cuprinde citeva dintre aceste ample lucrari: cele despre Marcel Proust, Karl Kraus si Robert Walser, ca exemple ale unei analize si reprezentari actuale ale literaturii moderne. (Resimtim insa lipsa eseurilor simptomatice despre Kafka, unde Benjamin isi manifesta din plin interesul fata de traditia evreiasca si fata de suprarealism, ca virf de lance al avangardei.) Printre rinduri, din perspectiva evolutiilor literare, Benjamin a citit criza societatilor europene; o criza cuprinzatoare, a carei solutie politica o vedea, asemenea altor intelectuali ai timpului sau, intr-o optiune din ce in ce mai problematica pentru teoria marxista.

De aceasta optiune se leaga si prietenia si colaborarea cu Bertold Brecht, despre al carui teatru epic Benjamin, aflat dupa 1933 inevitabil in exil, i-a scris unele reflectii „iluminatorii“. Nici in conditii de viata dezastruoase, insinguratul exilat n-a incetat sa recunoasca in creatiile estetice transformarile istorice. Doua texte indica foarte clar evolutia povestirii si operei de arta. In Povestitorul, Benjamin confrunta, prin exemplul prozatorului rus Leskov, criza romanului unei individualitati cu intelepciunea unui povestitor ancorat in viata de zi cu zi. Incercarea de „a gasi un sfat“ impotriva catastrofei amenintatoare din Europa se regaseste si in studiul despre arta moderna care, evident, nu a putut servi fascismului. In acest studiu, Benjamin isi dezvolta reflectiile despre filozofia programatica a mediilor, reflectii devenite celebre si actualmente rediscutate, in corelatie cu pierderea aurei operei de arta prin diferitele mijloace de reproducere, si functiile filmului.

Descifrarea structurilor profunde, filozofico-istorice ale modernismului a fost intentia lucrarii monumentale, ramase neterminate, despre fenomenologia Pasajelor pariziene, in care autorul lor melancolic recunostea in nuce trasaturile iadului aflat inca in desfasurare sub ochii lui. Aceasta lucrare, careia i-a dedicat mai multi ani, i-a oferit lui Benjamin ocazia de a se ocupa detaliat de poezia lui Baudelaire, din care, in 1922, a prezentat o traducere a volumului Fleurs du Mal, al carui cuvint inainte despre teoria traducerii poate fi citit in talmacirea lui Catrinel Plesu. A doua versiune modificata a textului, Despre unele motive literare la Baudelaire, aparuta dupa critica acerba a lui Adorno, se prezinta aici ca o lucrare de interpretare subtila si diferentiata din punct de vedere al limbii.
Ultima opera a lui Benjamin, Despre conceptul de istorie, prezinta, intr-un limbaj poetic, reflectii istorico-teoretice asupra cauzelor catastrofei europene. Sub forma a 20 de teze, el evoca, in comparatii si imagini pline de lirism, absenta lui Mesia, precum si iluziile politicii social-revolutionare. Este, de fapt, un document al ultimei sale refugieri in sudul Frantei, atunci cind, pe 27 septembrie 1940, in portul spaniol Port Bou, dupa ce a fost respins de vamesii spanioli, slabit de boala, n-a mai vazut alta scapare decit sa-si puna capat vietii.

Receptarea contradictorie a operelor lui Benjamin reprezinta o reactie la teoriile sale extreme, care, la fel ca si caracterul literar al eseurilor si „ideilor in imagine“, au stirnit, in ultimul timp, un viu interes. Avind la indemina o colectie cuprinzatoare, cititorul roman se poate convinge de faptul ca precizia observatiei si exceptionala forta de reprezentare literara a lui Benjamin completeaza intelegerea teoretica, bazata pe obiecte aparent marginale. Lectura acestei traduceri reusite se erijeaza intr-o introducere in domeniul greu de epuizat al gindirii unui filozof si teoretician german foarte putin receptat in timpul vietii, a carui opera – elogiata astazi – constituie si un rar exemplu de staruinta a spiritului in timpuri sumbre.

Traducere de
Oana CHERTIC