OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil

Actualitatea muzicala, revista bilunara editata de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania. Redactor sef: Luminita Vartolomei. Redactori: Mihai Cosma si Octavian Ursulescu. Opt pagini, pe format tabloid. Panorameaza in special manifestarile din zona muzicii culte. Linie sobra, fara stralucire, de scoala veche. Numarul 247/iunie 2000 al revistei se deschide cu un „eseu imploziv“ al lui Liviu Danceanu despre „retrospectivism si reactionarism in istoria creatiilor sonore culte“. Alfred Spiegler publica un articol in memoriam Dinu Lipatti, de la a carui disparitie se vor implini in decembrie 50 de ani. Urmeaza, in pagina doi, un amplu material dedicat de Anca Florea aniversarii a optzeci de ani ai maestrului Mihai Brediceanu. In continuare, Mihaela Marinescu se ocupa de manifestarile muzicale sau poetico-muzicale desfasurate recent in aula Palatului Cantacuzino. Despre un concert-lectie intitulat Cintecul didactic – cintec artistic desfasurat in aceeasi aula cu binecuvintarea Patriarhiei Romane si urmat de considerente metodico-didactice (pe linga exemplificarile oferite de formatiile corale de copii si tineri) scrie prof. univ. dr. Elisabeta Moldoveanu. Stagiunea bucuresteana de concerte si spectacole (de la muzica simfonica, de camera si corala, la opera si opereta) este trecuta in revista in aceasta ordine, adica de la polul plus la polul minus, de catre muzicologii Anca Florea, Carmen Popa, Vasile Timis, Mihaela Marinescu, Grigore Constantinescu, Olga Grigorescu si altii. Pe ultima pagina, dedicata jazz-ului si genurilor pop-rock, Alexandru Sipa ii ia un interviu compozitorului Edmond Deda, iar Florin Silviu Ursulescu semneaza, in coltul de jos, un minireportaj-cronica despre lansarea albumului unei formatii de liceeni, „Supermarket“, premiata la „Festivalul cintecului de dragoste“.


de ici, de colo

In Jurnalul literar nr. 7-8/2000 Paul Goma publica un amplu material (aproape doua pagini de revista) in care se rafuieste cu liderii de opinie ai „lumii bune“ literare de dinainte de 1990 si de dupa. Textul se intituleaza Solidaritatea la scriitorul roman: complicitatea si se inscrie in linia unui „razboi“ pe care Goma il poarta cu acestia de mai multi ani. De altfel, autorul insusi spune, intr-o scrisoare facsimilata trimisa redactiei J.l., ca nu face decit sa repete, citam, „tot ce am scris pina acum... degeaba“. Goma porneste de la demontarea unei afirmatii a Anei Blandiana privind lipsa solidaritatii de breasla a scriitorilor romani pina in 1989, afirmind ca, in realitate, a existat si exista o solidaritate puternica, bazata pe complicitate: complicitate prin colaborarea cu Securitatea sau cu ierarhiile de partid (inclusiv prin strategia profitabila a rezistentei prin cultura), dar si complicitate cu complicii. Chiar daca unii dintre cei vizati (pe drept sau pe nedrept) le considera expresia unor frustrari si umori personale, ele merita, credem, atentie.

Despre Al. Ivasiuc, fost prieten de celula cu Goma: „In dosarul meu de securitate existau mai multe note informative (si nu declaratii de ancheta...), doua caracterizari si o transcriere dupa inregistrarea variantei, transmisa la Europa libera, Gherlei (opera, nu a Securitatii, ii cunosteam «marca dactilografica») toate semnate: Al. Ivasiuc.“ Ca „auxiliari ai Securitatii“ in perioada Miscarii Goma pentru drepturile omului, sint citati alti fosti detinuti politici „sfatuindu-i pe mai tineri sa nu se inhaiteze cu Goma, agent al ungurilor, rusilor, ovreilor, sa nu se «dedea» la acte antiromanesti ce l-ar putea jena pe «independentul» Ceausescu – cine? Ei cine: Noica, Tutea, Staniloae, Ernest Bernea, Coposu, Carandino...“
Despre N. Breban, care, cronologic, „s-a manifestat simultan cu Ivasiuc“, dar „cantitativ mai modest“: „solidaritate cu generalul Plesnita, ministru al Securitatii, [...] aranjamente cu Puturosul Organ in chestiunea faimosului pasaport“.
Augustin Buzura: „i se cunosc legaturile directe cu Securitatea care, prin el, a pus mina pe Fundatia Culturala, cu editura, Dilema, Curierul romanesc – si, mai grav: pe revistele din Basarabia si Bucovina. [...] incearca sa spui ceva de Gusti, nepotul lui Gogu Radulescu: din solidaritate, sar toti profesorii Fundatiei, acuzindu-te de... les-securitate“.

Spatiul cel mai amplu i-l acorda Paul Goma lui Nicolae Manolescu, caruia ii reproseaza un alt tip de „complicitati“: „El, fiu de detinuti politici, persecutat politic, cu aureola de anticomunist, a trait intotdeauna sub fustele unor vinzatori de frate: Ivascu, D.R. Popescu, Toiu, Quintus si al unor vinzatori de tara: Burtica, Gogu Radulescu, Iliescu“. „A cultivat colaborationisti notorii, tovarasi cu activitate pe linie in R.P.R.“, „l-a intervievat pe Iliescu (in 1990, dupa mineriada)“. „In campania antiCaraion [...] N. Manolescu l-a impus ca autoritate informativa si morala pe securistul dezinformator Mihai Pelin“.
O atentie speciala e acordata solidaritatii-complicitatii cu N. Manolescu: Monica Lovinescu (din cauza careia „nimeni dintre «cei buni» nu indraznea sa scrie defavorabil despre Niki“, Mircea Mihaies („hagiograf de nadejde“) si... Catalin Tirlea, care il apara intr-un articol pe N. Manolescu pentru a-l putea ataca mai bine pe Goma.
Despre G. Liiceanu: „exercita un permanent santaj asupra bietilor autori care vor si ei sa apara la Humanitas“, „protejat-protector al Monicilor – stiut fiind: Ce spun-gindesc Monicii – gindeste-spune Liiceanu“.
Despre Monica Lovinescu: “Capitalul de prestigiu, cistigat in decenii de oficiere la Microfonul Europei Libere, Monica Lovinescu (si Virgil Ierunca) l-a(u) intrebuintat fara tresarire la fabricarea unor «cauze» strimbe (fabricarea unei Blandiane rezistenta)“.
Potrivit lui Paul Goma, „mecanismul unanimitatii in condamnarea calomniatorului Goma nu a functionat doar din solidaritatea cu Monica Lovinescu [...] Toti bravii aparatori ai bietei calomniate Monica Lovinescu in fapt si-au aparat propria mosie“, intrucit „pe timpul dictaturii, scriitorul s-a aflat mereu alaturi de calai, nu alaturi de victime“.

Unul dintre capetele de afis ale Ziarului de duminica nr. 9/21 iulie 2000 (care, dupa cum se stie, apare vinerea), este cel intitulat: Mircea Nedelciu, un an de la disparitie. Insa, cautind in pagina doi (unde apare mentionat materialul in cauza) gasim doar, intr-un coltisor, un „remember“ semnat de Bogdan Ghiu. Oricum, e bine si asa, daca ne gindim ca alte publicatii culturale titrate nici macar nu au mentionat implinirea unui an de la disparitia prozatorului. Remarcam, pe de alta parte, publicarea in foileton a romanului Ciocoii noi cu bodyguard de Dinu Sararu. Deh, ce sa-i faci, vechii activisti reciclati sub pulpana generoasa a Media PRO-ului isi impun conditiile. Mai ca ne vine sa-l intelegem pe Alex. Stefanescu, care-si intituleaza (in stilu-i caracteristic) editorialul Seductie si viol: „Succesul obtinut prin insistenta, prin agresivitate, e viol. Si e un fals succes. Dar citi autori sint gata sa recunoasca acest lucru?“

In numarul 23 al revistei ABC (suplimentul literar-artistic al ziarului Azi, saptaminal gratuit) Ion Cristoiu se cazneste sa se reacomodeze cu postura de critic literar. Rezultatele sint induiosatoare. Scriind (oare de ce?) despre ultimul roman al lui Eugen Barbu aparut hat! acum sapte ani, atoatestiutorul megaeditorialist ne serveste niste consideratii „expresive“ de un comic involuntar, stingacii de elev gen: „Eram oare niste ratati? In Ianus personajul narator e Eugen Barbu. Nevasta-sa, pianista, e Marga Barbu. In ce-o priveste pe ea, intrebarii de mai sus nu-i putem da raspuns. In ce-l priveste pe Eugen Barbu, spunem cu toate convingerea: Da. Intreaga sa opera e o ratare. Cu o singura exceptie: ultimele pagini din Ianus. Cele in care autorul e, in sfirsit, sincer. De aici ar fi trebuit sa-si inceapa opera Eugen Barbu. Din nefericire, cind a devenit sincer cu el insusi n-a mai avut cum sa scrie capodopera. A murit.“ Hotarit lucru, cind a devenit sincer cu el insusi, un critic a murit in Ion Cristoiu. Ce a ramas, poate, cel mult, sa ia bacalaureatul. In rest – asa director, asa ABC. Panseuri suficiente ale mediocrului Viorel Sampetrean, solidarizarea ulcerata a lui Nicolae Iliescu cu recent demisul Catalin Tirlea, spumegatii ale vechiului politruc Mircea Radu Iacoban impotriva „cretinizarii muzicii usoare“ (pe care o confunda la un moment dat cu... rap-ul!) Ah, unde sint zapezile inghetului de altadata, cind statul stia ce rasuflaturi sa difuzeze pe post de muzica usoara!

Numarul 16 al suplimentului 22 literar este consacrat in intregime celei de a treia Conferinte Internationale a Centrului PEN Roman, organizata in colaborare cu fundatia Konrad Adenauer, care a avut loc la Iasi intre 21-23 martie 2000. Dezbaterile conferintei, desfasurate sub genericul Mai multe literaturi, o limba – mai multe limbi, o literatura s-au referit la implicatiile in literatura a limbii in care scriu autorii, in special cei apartinind minoritatilor culturale si lingvistice. Suplimentul literar al revistei 22 reia in paginile sale o parte din textele dezbaterilor si comunicarilor sustinute: Kjell Olaf Jensen: Situatia lingvistica in Norvegia: doua limbi oficiale, nici o limba minoritara, Gheorghe Schwartz: Convietuiri si confluente in Transilvania de sud-vest, Gyula David: Literatura minoritara – literatura universala, Galfalvy Zsolt: Fintinile, Gina Sebastian Alcalay: Mai multe limbi – o literatura, mai multe literaturi – o limba, Michael Astner – „Despre Venetia“ sau incercarea de a-mi gasi un loc, Ronald Erb: Alterarea constiintei unitatii literaturii de limba germana si consecintele sale. Sub titlul Sprijinim procesul democratic din Romania, Diana Zaharia realizeaza un interviu cu Norbert Chauvistre, reprezentantul Fundatiei „Konrad Adenauer“ in tara noastra. Nu in ultimul rind, sint reproduse in paginile suplimentului convorbirile din cadrul mesei rotunde cu tema Scriitorul, stapin sau prizonier al limbii sale?, in care s-au concentrat sensurile intilnirii de la Iasi. Masa rotunda a fost moderata de Mihai Sora si Romulus Rusan si i-a avut ca participanti pe Nora Iuga, Emilian Galaicu-Paun, Vasile Baghiu, Marius Ghica, Annie Bentoiu, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Stefan Hostiuc, Liubita Rachici, Pavel Balmus, Ioan Holban.

Numarul 30 al Memoriei, revista a gindirii arestate ofera destule materiale demne de atentia cititorilor. Intre acestea, „consideratiile“ privind Comunismul romanesc de la inceputuri pina la moartea lui Gh. Gheorghiu-Dej ale istoricului Eugen Denize, textul lui Dmitri Volkogonov despre Gorbaciov si Eltin, in care sint reproduse o serie de fragmente din declaratiile si opiniile unor analisti politici si corespondenti de presa occidentali (extras din volumul Cei sapte lideri) si incisivul articol al tinerei Camelia Corban despre Doctrina politica a Miscarii Legionare.


conflict

Abia instalat ca director al Teatrului National din Cluj, reputatul critic literar si eseist Ion Vartic se vede obligat sa-si piarda timpul cu… fostul director, actorul Dorel Visan, trimis de Ministerul Culturii la pensie drept solutie de depasire a crizei care a agitat indelung teatrul lunile trecute. Dupa ce D.V. a lansat in ziarul Adevarul acuzatii la adresa succesorului sau, I.V. ii raspunde cu o nota in doua puncte in editia din week end-ul trecut a aceluiasi cotidian: “1. Dl Dorel Visan afirma ca «Noul director nu vrea spectacole vechi, asa ca acestea vor fi distruse, nu se mai joaca». Precizez ca, in momentul in care am preluat conducerea Teatrului National clujean, nu mai aveam ce distruge, deoarece teatrul nu mai avea, practic, nici un repertoriu. Concret, sapte spectacole erau deja «distruse», fiindca se bazau pe unul din actorii demisionati, actor care, exasperat de conflictele din teatru, a emigrat, inca din timpul directoratului d-lui Visan, in Noua Zeelanda.