OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

profil
Actualitatea muzicala, revista lunara editata de Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din Romania apare intr-o serie noua, color, pe hirtie velina si cu un „fason“ mult modernizat fata de vechea si cam batrinicioasa formula (mai putin, totusi, coperta, amintind revistele-magazin de dinainte de ‘90). Si echipa redactionala e sensibil modificata. „Presedinte de onoare“ este Adrian Iorgulescu, care semneaza si editorialul-program al noii serii. Citam un fragment: „Promotorii spera ca noua serie a Actualitatii muzicale sa realizeze si o deschidere superioara a editorului – UCMR – spre sectoare si oameni implicati in variatele modalitati de implicare ale sonorului. Totodata, sa genereze in cadrul sau dezbateri utile, iar in jurul sau un eventual curent de opinie...“ Coordonator general este Mircea Dragan, redactor-sef – Luminita Vartolomei. Redactori – Octavian Ursulescu, Mihai Cosma, Irian Anghel, iar secretar de redactie – Cosmin Ganea. Printre colaboratori – Dan Dediu, Adi Manolovici, Olga Grigorescu, Dumitru Avakian, Radu Gheciu. Revista e garnisita din belsug cu reclame zale unor firme/instrumente muzicale. Sumarul e mult mai divers, mai „democratic“, deschis catre toate genurile muzicale si, trebuie s-o recunoastem, mult mai atractiv. Pe linga rubricile dedicate „muzicii culte“, evenimentelor concertistice din domeniu, premiilor, muzicienilor etc., revista panorameaza atent evenimentele, festivalurile, concertele, lansarile de disc din zona muzicii rock, pop, dance s.a., muzica ansamblurilor si formatiilor de copii, problemele din lumea compozitorilor si a artistilor. Sint prezentate formatii si muzicieni prezenti in actualitate. O rubrica inedita (si binevenita) este Lectia de muzica realizata de Adi Manolovici (in acest numar – notiuni tehnice elementare despre muzica de chitara, chitara bass, baterie si instrumente cu clape). Mircea Dragan prezinta, in pagina 11, „profilul“ unei... meserii: aceea a inginerului de sunet. Dupa cum se vede, profilul Actualitatii muzicale nu e numai unul de comentariu si informatie, ci si unul educativ si, pe de alta parte, comercial – o revista daca nu pentru toate, oricum pentru foarte multe gusturi, careia ii uram succes in noua formula.
Ca un bonus, revista ofera cititorilor sai un elegant caiet de informatii (mai precis: o brosura) prezentind oferta actuala de instrumente muzicale pusa la dispozitie de Roland si Boss pe 2000-2001. Caietul este o premiera in Romania.

la colt
Sub titlul Necuviinta d-lui Ioan Scurtu, Ioana Parvulescu da in vileag in numarul 25/2001 al Romaniei literare un jenant plagiat dupa articolul ei intitulat Oda modei si aparut la rubrica Revista revistelor interbelice in Romania literara nr. 33/1997. Fragmente de acolo au fost, preluate fara rusine si fara a indica sursa citata“. Autorul plagiatului este nimeni altul decit istoricul de serviciu al Cotrocenilor, Ioan Scurtu, cel care, nu tocmai demult, dadea lectii de etica profesionala autorilor unor manuale alternative de istorie, amenintind, solemn, ca va cere institutiilor statului ore de virf la televiziunea publica pentru a face, alaturi de alti specialisti, educatie culturala si patriotica natiei romane. Pentru a vedea mai bine despre ce e vorba, sa-i dam cuvintul Ioanei Parvulescu, care-i face „distinsului“ istoric un portret stilistico-moral de toata frumusetea: „Preocupata de literatura dintre cele doua razboaie mondiale, n-am ezitat sa-mi cumpar, in ciuda pretului piperat, Viata cotidiana in perioada interbelica de Ioan Scurtu, aparuta la Editura RAO (2001). Cartea m-a dezamagit insa de la primele pagini pentru ca este scrisa fara urma de har si adesea intr-un limbaj de lemn care numai de perioada interbelica nu aminteste. Dezamagirea s-a transformat insa in indignare cind, in capitolul dedicat modei, mi-am recunoscut fragmente din articolul Oda modei“. Constient, pesemne, de propria-i limba de lemn, Ioan Scurtu va fi simtit ca are nevoie de o grefa stilistica. Si, pentru ca e mai comod si mai eficient, s-a gindit sa rupa gura tirgului cu un farmec de furat, pescuit din colectia Romaniei literare. Sa fie oare vorba de o moda? Asa s-ar parea, iar Ioana Parvulescu ii identifica in mod corect sursele si specificul: „Desi scrie despre «viata cotidiana a romanilor din perioada interbelica», dl. Scurtu si-a preluat stilul si obiceiurile dintr-o perioada mai recenta. Una care incepe de pe la Eugen Barbu“. Demonstrarea, cu textele pe masa, a plagiatului, e insotita de o indignare mai mult decit legitima: „Ca toate articolele de la aceasta rubrica, si Oda modei a necesitat citirea unor colectii intregi de reviste si ore intregi de studiu. Fiecare citat dat acolo ma reprezinta in primul rind pe mine si intra intr-un tot gindit de mine intr-un anumit fel. Domnul Scurtu avea dreptul sa se foloseasca de ideile mele numai citindu-ma“. Ce-i drept, plagiatul lui Ioan Scurtu nu e chiar ad litteram, textul originar fiind „adaptat“ ca de un scoler copiangiu pentru inselarea vigilentei unui profesor naiv. Numai ca „pasenta“ nu i-a iesit...

Dupa ce nu demult Valerian Sava protesta in paginile revistei noastre in contra plagiatului lui Calin Caliman din Istoria filmului romanesc, iata ca, sub titlul O hotie premiata, in pagina de cultura a ziarului Dimineata din 19 iunie 2001, Grid Modorcea protesteaza si el impotriva aceluiasi Calin Caliman care... l-a plagiat! Se pare ca „monumentala“ istorie a lui C. C. (pe care G. M. il prescurteaza Ca. Ca., „supranumit printre criticii de film Servitorul“) a fost alcatuita, intr-o proportie mai mare decit s-ar crede, din texte plagiate. G. M.: „Cind am parcurs cartea lui Ca. Ca. m-am infiorat: el a compilat, fara nici un discernamint (ar trebui sa-l pun aici pe doua coloane cit toata istoria cinematografului!), atribuindu-si cu obraznicie si impotenta pina si formularile mele, ce sa mai spun de legaturile pe care le fac intre un autor si altul, de analize de laborator al creatiei, de semnalarea in premiera a contributiei scriitorilor romani la dezvoltarea cinematografului romanesc etc. Si nu ma indoiesc ca asa a procedat si cu ceilalti confrati pe care ii «citeaza»“. Se vede treaba ca scoala Eugen Barbu are discipoli multi, harnici si... premiabili: Istoria… lui C.C. a primit recent premiul Uniunii Cineastilor din Romania, din care G.M. anunta in articolul sau ca se retrage…

de ici, de colo
Revista Viata romaneasca, editata de Uniunea Scriitorilor si de Redactia Publicatiilor pentru Strainatate, isi tiraste din ce in ce mai greu zilele, aparind cind da Dumnezeu. Starea ei nu pare a fi cauzata insa doar de rigorile „aculturalei“ economii de piata, ci, mai ales, de inertie vetusta a formulei si conceptiei. Fara personalitate, amalgamind texte mai bune sau mai rele ale unor autori de toata mina, de la nume notabile la mediocritati cu sau fara pretentii, de la, sa spunem, Luca Pitu sau Gheorghe Craciun pina la Niadi Cernica, Dumitru Matcovschi, Cristian Galeriu, Dorina Bugariu Petre, Ioan Vieru sau Nazaria Buga (in treacat fie spus, una dintre „mediocritati“ fiind chiar redactorul-sef, Caius Traian Dragomir, ca sa nu mai vorbim de Petre Got), publicatia a devenit, din pacate, un exemplu de anacronism prafuit, in care textele bine scrise se cam dizolva. Din numarul 1-2/2001 am reusit totusi sa spicuim cite ceva-ceva interesant. Bunaoara, divagatiunile lui Luca Pitu (Farse si pacalituri literare in Romania ceausie), un eseu al lui Andrei Brezianu (Directii americane la inceput de mileniu), o cronica a Ameliei Pavel pe marginea unor recente expozitii bucurestene si un articol despre sinteza artei romanesti postbelice publicata de Magda Carneci, o acut-senzoriala proza de Gheorghe Craciun (Hirundo), ceva versuri mai bunicele... Cam putintel pentru o revista „cu traditie“...


Grupajul aniversar din numarul 5/2001 al revistei Familia il are ca protagonist pe criticul Gheorghe Grigurcu, sarbatorit, cu prilejul implinirii virstei de 65 de ani, prin articolele lui Nicolae Manolescu, Al. Cistelecan, Iulian Boldea, Liana Cozea, Ioan Moldovan si printr-un bun interviu luat de Traian Stef. Acelasi Traian Stef semneaza un acid editorial intitulat... la Uniunea Scriitorilor, din care citam: „Lipsa de interes fata de propriul statut, fata de statutul cartii, arata ca scriitorii romani seamana in mare parte cu acei votanti ai social-democratiei care au inca mentalitatea paternalista, nostalgica, a celui care asteapta sa i se dea, sau cu aceea a politicienilor insotiti de clientela care stiu ca numai la virf sint privilegiile si impreuna le pot pastra. Cam acesta ar fi «canonul» sau: slujba la stat, adica sinecura, carti subventionate de stat indiferent de valoare, onorarii bune, indiferent de tiraj, indiferent de succesul de librarie, o pensie in plus, de scriitor, imprumuturi nerambursabile, sejururi in strainatate, la munte si la mare si altele de unii cunoscute din era proletcultista. De aceea nu vor nici ei, slujitorii cuvintului, sa renunte la termenul «uniune» tinind de limba de lemn si aparatura ideologica amintita“.
Trebuie neaparat mentionat, din cuprinsul acestui numar al revistei oradene, si un substantial eseu teoretic al lui Ion Buzera despre prezentul si viitorul „canon estetic al literaturii romane“: Avatarii noului canon.


Numarul 3-6/2001 al revistei basarabene Contrafort contine o provocatoare si incomoda ancheta cu tema Cultura si civilizatie in Romania la sfirsitul secolului XX la care raspund Sorin Antohi, Radu Andriescu, Alexandru Musina si Dumitru Radu Popa – prilej pentru analize, confesiuni, opinii, consideratii despre problemele cele mai acute care framinta societatea romaneasca din dreapta si din stinga Prutului. Citam, ca mostra, un fragment din raspunsul lui Sorin Antohi: „Ce functie educativa si formativa poate exercita o asemenea patura intelectuala, afectata pe deasupra si de «fuga creierelor»? Era etnopedagogiilor a trecut, nimeni nu i-ar urmari azi pe Vasile Parvan sau Onisifor Ghibu intr-un talk-show. Iar macropedagogia populista nu urmareste decit mobilizarea politica, fiind lipsita de o veritabila substanta educativa. Elita culturala veritabila, extrem de minoritara, este cu totul alienata in raport cu societatea din care provine si pe care ar trebui s-o ajute sa se orienteze. Din punct de vedere politic si ideologic, mai toate figurile culturale si intelectuale din Romania actuala si-au rupt (daca le-au avut!) legaturile cu societatea. Mizind exclusiv pe un occidentalism sumar si bovaric, fiind (ca si in comunismul de stat) narcisica si dispretuitoare la adresa framintarilor si durerilor populare, elita noastra culturala veritabila a esuat in misiunea ei istorica de orientare a societatii, lucru vizibil si la jumatate de an de la catastrofa electorala din 2000. Rarele exceptii nu fac decit sa accentueze imaginea acestui esec, iar explicatiile structurale (mai ales experienta si mostenirile comunismului de stat) nu sint decit o slaba consolare. Avem nevoie de oameni noi si persuasivi in «tabara» democratiei, avem nevoie de idei noi si de programe de schimbare“.
In paginile 14-16 ale aceluiasi Contrafort, putem citi un amplu si instructiv interviu despre folclorul urban si nu numai realizat de Stefan Postelnicu cu etnologul Sabina Ispas, director al Institutului de Etnologie si Folclor „Constantin Brailoiu“ al Academiei Romane („Folclorul este sistemul de sisteme al vietuirii noastre“).
Continua serialul despre deja istoricul Literaturexpress Europa 2000, Jurnal pe doua voci – Cronica unui periplu literar, avindu-i ca protagonisti pe Vitalie Ciobanu si Vasile Garnet. Avind in vedere proportiile pe care ameninta sa le ia aceasta confesiune ajunsa la „al IV-lea“ episod, banuim ca n-ar fi exclus sa iasa de aici o carte intreaga...