OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Simona VILAU, artist vizual, pictura, 24 de ani

Care sint reperele mele stilistice? Fiind „inregimentata“ intr-o structura de invatamint de arta din Romania din 1995 (clasa a 5-a) pina in prezent, sa zicem ca am avut ocazia sa fiu aproape de surse de informatie vizuala. Astfel, dintr-un spirit autodidact destul de incapatinat si inexplicabil, am inceput sa ma uit la artisti internationali moderni: Picasso, Klee, Degas. Arta contemporana era prea departe de o virsta asa frageda.

Mai tirziu, in liceu si, apoi, in facultate, am descoperit Pop art-ul britanic (Hockney, Blake, Jim Dine), pe Niki de Saint-Phalle, pe Lucian Freud, Francis Bacon sau Transavangarda italiana, artisti de care m-am apropiat afectiv pentru ca imi raspundeau la niste intrebari foarte simple despre concept si solutii tehnice. Plus ca sint altceva decit artistii romani de generatie ’70-’80, care sint profesori „mari“ in scolile din tara. Momentan, ma caut pe mine printr-un soi de intoarcere catre o autenticitate care, teoretic, ar trebui sa imi apartina. Dintre artistii romani, sint citiva pictori care mi se par actuali si siguri pe ceea ce fac: Victor Man, Roman Tolici, Alexandru Radvan, Ciprian Paleologu, Dumitru Gorzo sau Anca Benera. Punct de vedere total subiectiv.
Daca sint de gasit reperele artistice in muzee sau in ateliere? Repere ar fi, insa nu la modul judecata de valoare sau axioma. Nu cred in conceptul de maestru, pentru ca nu prea mai exista de cel putin 100 de ani, la propriu. Putem sa ne uitam la Eustatiu Stoenescu sau Corneliu Baba sau la arta „medievala“ in MNAR, dar asta nu defineste o directie de urmat in arta romaneasca. Plus ca arta e strins legata de istoria locului. Daca ne uitam in urma la istoria acestui popor, e mai greu sa ii gasim si filiatia sa artistica. Pentru ca arta are nevoie de stabilitate si piata.
Maestri nu am avut. Imi plac multe lucruri, dar incerc sa imi pastrez luciditatea. Si, in ciuda „legendelor“, profesorul meu din facultate, Sorin Ilfoveanu, nu ne-a obligat niciodata sa pictam intr-un fel. In primii ani am primit teme, dar puteau fi foarte usor abordate dintr-un punct de vedere personal.

Pe diploma mea scrie UNA Bucuresti, nu stiu daca asta inseamna a apartine unei scoli, probabil ca cineva de la Cluj ar spune ca da.
Nu am totalmente aversiune fata de invatamintul artistic romanesc. Insa daca s-ar merge pe un sistem interdisciplinar si deschis, ar fi un mare avantaj. Iar comunicarea interumana are multe de recuperat.
Fatalmente, nu sint dezamagita de arta romaneasca. Pe principiul ca fiecare primeste ce merita. Insa faptul ca ne-am nascut in Romania nu inseamna ca nu putem face nimic. Important este sa nu stam cu miinile la spate.
Am calatorit, dar nu am plecat din tara. Sincer, imi doresc s-o fac.
Mi-a fost recunoscut talentul in Romania, dar nu stiu daca asta conteaza. Problema tuturor artistilor e ca deschiderea vine tot din partea colegilor de breasla.
Estul va deveni interesant in momentul in care va avea o pondere egala cu Vestul. Acum sintem inca in faza de exotism.