Autor: 
Categoria: 
Pentru Mautocatamdispărut a obţinut premii la Festivalul Naţional de Teatru de la Pécs şi la Festivalul MESS de la Sarajevo. A lucrat la Teatrul Merlin, la Teatrul „Katona József“şi la Academia de Teatru şi Film de la Budapesta, şi-a montat propriile texte sau adaptări după Shakespeare, Dostoievski, Sofocle. A jucat în filme regizate de Árpád Schilling, Krisztina Deák, Géza Bereményi şi a regizat el însuşi două filme. Conduce propria lui companie, numită Szputnyk, în capitala Ungariei.
Cum se naşte ideea unui spectacol în cazul dvs. şi cîtă libertate aveţi cînd lucraţi într-un teatru de mainstream (cum e Katona)?
Diferă de la caz la caz. Cîteodată nu ştiu ce vreau să fac, ştiu doar cu cine vreau să lucrez. Alteori ştiu foarte sigur, apoi la repetiţiile la masă mi se duce tot cheful, îmi dau seama că n-am nimic de-a face cu această temă, sau devin nesigur, şi atunci renunţăm la piesă şi începem să improvizăm, apoi iar luăm textul sau scriem scene noi. În spectacolul Fotoliul, în care am analizat viaţa unui ospiciu, m-a interesat în mod explicit să găsim mijloacele vizuale pentru a ilustra halucinaţia şi aberaţiile. În Procesul, din care s-a născut Mautocatamdispărut, mă interesa anxietatea şi ceea ce se întîmplă cînd prostia devine sufocantă.
E amestecul de genuri o soluţie pentru ca teatrul să nu-şi piardă miza şi spectatorii, în faţa tuturor alternativelor, mult mai accesibile, pe care le are publicul contemporan?
Faceţi film, iar spectacolele dvs. sînt ele însele filmice. Ce anume (vă) aduce teatrul, de ce continuaţi să-l faceţi, cînd filmul pare o cale artistică mult mai accesibilă pentru a vorbi despre obsesiile artistice şi sociale ale zilei de azi?
Comunitatea şi problemele comunităţii mă leagă de teatru. Îmi place să fiu printre oameni, să lucrez, să repet, să-mi confrunt părerea cu părerile celorlalţi şi să provoc reacţii. Nu am destulă răbdare pentru pregătirea unui film, deşi recunosc că această formă de expresie într-adevăr e mai aproape de mine decît teatrul. Cînd îmi imaginez o scenă, mai curînd îmi apare ca o scenă de film. Mă şi duc mai mult la cinema decît la teatru. Ar fi bine să mă apuc de filmări. Mă pregătesc de asta, doar că mereu mă ia valul vreunui proiect teatral.
De fiecare dată cînd întîlnesc un spectacol de forţa imaginativă a lui Mautocatamdispărut, mă întreb ce visează cel care l-a făcut?
Visez mult şi în culori. Am vise de neuitat, cu imagini şi întîmplări de necrezut, între care există şi coşmaruri, există şi viaţă onirică extrem de reală după care îmi ia ceva timp să mă trezesc... Se întîmplă să visez scenele pe care apoi le fac. Am cîteva vise a căror amintire mă înfiorează şi acum. În ultima vreme visez multe lucruri cu bunicul meu şi casa părintească, în care am locuit. Adeseori zbor în vis şi adeseori mă plimb printr-un oraş care există undeva în secret şi care se numeşte Oppulmantia...
Traducere din limba maghiară de Kinga BOROS
RSS Feed
Newsletters