OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Intelectualii s-au implicat mereu in politica autohtona, uneori in mod direct, acceptind sau cautind functiile, alteori ca instrumente ale puterii si nu rareori creditind prin scrierile sau gesturile lor formatiuni sau lideri de diferite culori. Aceasta angajare este specifica tarilor cu modernitate intirziata si, dupa cum observa Timothy Garton Ash, „in conditii anormale, care s-au transformat in normalitate pentru o mare parte a Europei Centrale in ultimele doua secole, intelectualii au fost chemati sa joace roluri pe care nu le au in Occident. Constiinta natiunii.

Vocea oprimatilor. Scriitorul ca preot, profet, luptator in rezistenta si substitut de politician“ (Thimoty Garton Ash, Istoria prezentului, Polirom, 2002).
in Romania intelectualii s-au retras de pe scena politica spre sfirsitul anilor ’90, dar continua sa joace roluri implicate intr-o perioada inca tulbure in care democratia parlamentara este deficitara, in care opozitia se camufleaza la putere, in care Curtea Constitutionala, una dintre instantele ultime ale statului de drept, ia decizii aleatorii in favoarea unor politicieni aflati sub acuzare. Pina acum intelectualii vocali s-au plasat mereu de aceeasi parte a baricadei detectind si acuzind derapajele, socotind ca trebuie sa iasa in piata pentru a spune unde se afla directia buna si unde cea gresita. Busola lor a devenit insa tot mai deranjanta pentru categorii importante de ziaristi, politicieni si oameni de afaceri cu legaturi in cele doua medii influente care vor sa convinga, fara sa gaseasca argumente, ca intelectualii ar trebui sa stea acasa si sa-si vada de treburile lor.

Acum 80 de ani Julien Benda incerca sa demonstreze in Tradarea carturarilor ca intelectualii nu trebuie sa se amestece in nici un fel in politica: „A fi menit sa-ti inchini viata celor vesnice si a crede ca-ti sporesti meritul preocupindu-te de cetate, iata optiunea carturarului modern“ (Julien Benda, Tradarea carturarilor, Humanitas, 1993). Pentru ginditorul francez, independenta intelectuala este mai de pret decit interesele statului sau ale natiunii, iar renuntarea la aceasta independenta inseamna tradare. intr-un stat in care democratia este solida, aceasta interpretare nu pare excesiva, fiindca acolo intelectualul poate interpreta rece, distant, nepartinic evenimentele. Totusi, peste tot intelectualul ar trebui sa fie „raspunzator de binele public, de valorile societatii in care traieste