OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Decizia populista si irationala a liberalilor si pesedistilor de a dubla pensiile loveste in multe alte domenii ale guvernarii si le da liberalilor socotelile peste cap acolo unde nu se asteptau. Din pacate, socotelile lor sint si socotelile noastre. Economia nu mai duduie, deocheata probabil de primul-ministru, fapt confirmat zilele acestea chiar de guvernatorul BNR. Intre timp, un fost ministru liberal al finantelor ameninta cu demisia pentru ca n-ar fi bani la buget pentru pensiile promise, iar un alt ministru liberal, cel al Muncii, propune o masura, intr-un fel, liberala: subtierea rindurilor functionarilor din administratie.
Cica ministrul finantelor se plinge de „bugetul foarte mare pe care trebuie sa il aloce pentru salariile bugetarilor“. Gurile rele spun ca ar fi o masura pentu a face rost de banii pentru pensii.

Restructurare doar de ochii soacrei
Ca aparatul nostru administrativ este supradimensionat si suprapopulat nu ar trebui sa fie un secret pentru nimeni. Si asta din trei motive: 1. Guvernele Tariceanu au mostenit deja un aparat imens de la PSD, mult-asteptata reforma administrativa nu s-a mai intimplat si a fost uitata, iar restructurarea a fost facuta doar asa, de ochii soacrei, pe la citeva ministere, insa multele agentii si oficii au ramas in picioare; 2. orice structura birocratica are tendinta naturala de a creste, iar functionarii de conducere din diversele agentii, oficii, institute si centre din subordinea sau coordonarea ministerelor „si-au facut datoria“ cerind din ce in ce mai multe posturi pentru institutiile si nepotii lor; 3. aderarea la UE a presupus aparitia unor noi institutii specializate care sa indeplineasca functii noi necesare atit procesului de integrare, cit si birocratiei europene.

In tot acest timp, sectorul bugetar a tot crescut. S-au incercat diverse politici fara cap si coada de genul atragerii catre administratie a diversilor absolventi romani de la universitatile lumii pe care i-au facut euroconsilieri sau te miri ce prin administratie, cu nazuinta ca acestia vor schimba ceva (!?), oameni care au sfirsit prin a se adapta realitatilor birocratiei romanesti. Cert este ca daca pe hirtie o institutie sau alta ne poate convinge ca are nevoie de un numar de angajati, in realitate multi dintre acestia taie frunza la ciini. Si nu ne referim aici la saracii functionari supraaglomerati pe care-i intilnim la „relatiile cu publicul“ in diverse institutii, ci la soarecii de birou care organizeaza campionate de solitaire asteptind sa se faca ora si sa loveasca usa. Stiu ce vorbesc, la un moment dat, pentru scurt timp, am fost unul dintre ei. Acestia sint cu zecile de mii si nu sint oameni care sa produca ceva, o plus-valoare pentru societate. Ei sint oameni asistati la fel ca o categorie dezavantajata, in timp ce singurul „dezavantaj“ pe care-l au este lenea si comoditatea oferita de locul de munca sigur de la stat. Trimiterea a 120.000 de oameni sanatosi si capabili de munca in sectorul privat nu este deloc o idee rea.

Job-ul de stat ramine un fel de asigurare
Printre acestia exista si o categorie in plina dezvoltare de oameni competenti care se profesionalizeaza continuu. Munca lor are valoare, sint experti. Dar, evident, munca lor nu la „stat“ este prestata, ci in diverse firme de consultanta pe diferite domenii in care este nevoie de expertiza lor. Job-ul la stat ramine asa, ca un fel de asigurare sau ca o oportunitate de a primi noi contracte.

Avem nevoie de cit mai multi profesionisti in administratie
Liberalii clasici, acei omeni pe care liberalii moderni autohtoni ii folosesc drept scuza pentru existenta lor patetica, spuneau ca ratiunea de a fi a unei institutii este direct proportionala cu „cantitatea“ de fericire pe care aceasta o produce pentru societate. Evident, la acest criteriu nu s-ar califica nici Guvernul Tariceanu. Dar Guvernul Tariceanu nu si-a propus sa eficientizeze institutiile. As face prinsoare ca nici nu stie cite are doar in directa subordonare. Putine sint institutiile care au beneficiat vreodata de un audit real al resurselor umane si chiar daca s-ar face unul, probabil ca raportul va ajunge intr-un dosar, in vreo arhiva...
Culmea este ca in acest moment, in primul an in care asteptam fondurile structurale de la UE, avem nevoie in administratie de toti profesionistii de care putem face rost. Birocratia europeana nu-i o joaca de copii, pentru a face managementul unui proiect – si sa dam exemplu doar o singura axa, cea de pe infrastructura de transport regionala si locala, finantata cu aproape 900 de milioane de euro – ai nevoie de competente reale si eventual de un MBA (Master of Business Administration). Dar cine, ce sfint de functionar competent in a face managementul unei finantari de circa 10 milioane de Euro sta pe vreo 1.200 de lei ca angajat la Pimarie? Daca va fi suficient de competent pentru o asemenea responsabilitate, se va fi dus de mult la un salariu de mii de Euro in firme de consultanta.

Guvernantii nostri nu-si fac probleme, isi fac firme de consultanta cu care spera sa ajunga la fonduri... Septimiu Buzasu, secretar de stat la transporturi, un tip care inspira profesionalism la televizor, zicea ca nu e nici o problema ca vom subcontracta servicii de management pentru fondurile structurale. Daca ar fi citit cu atentie ghidul solicitantului din domeniul axei pe care am dat-o ca exemplu mai sus (care este si singurul ghid aparut in Romania pina in august 2007!!!), axa care tine direct de competenta domniei sale, ar fi stiut ca managementul acestor finantari nu se subcontracteaza si ca proiectele trebuie implementate direct de autoritatile locale. Ca nu degeaba de vreo 8 ani incoace Uniunea Europeana repeta obsesiv ca trebuie sa ne intarim capacitatea administrativa. In aceste conditii nu ar trebui sa speram prea mult in capacitatea de absorbtie si de cheltuire cu folos a banilor europeni. Exemplul nostru din transporturi este reprezentativ intregii administratii publice romanesti. Pacat. Daca am fi avut un guvern cu adevarat liberal, am fi reusit multe.