OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Adriana POPESCU
Mirese de fum
Prefata de Iulian Grigoriu, Editura Alma, Galati, 2000, 71 p., f.p.


In prefata volumasului de debut al Adrianei Popescu (o juna romantica, sentimentala, naturista, abia iesita din adolescenta), Iulian Grigoriu face citeva evaluari juste: „In poemul psalm [...] elementele panteiste concura la stabilirea si echilibrarea poemului intr-o ortodoxie atemporala, eterna“; „De acelasi filon spiritual tine si absenta fugii dupa originalitatea cu orice pret, tendinta poemelor de a fi niste sublime anonime... asa cum sint florile de cimp“; „Daca exista un ludic, cochetaria inerenta nu decade in frivol“.

Aceste „poeme de adolescenta“ restituie, deci, o imagine de „romanca frumoasa cum e spicul de griu – si-n ochii sai cerul visind“. Un suflet traditionalist, grav, pios, dar si exaltat, putin melancolic, strins legat de eresurile folclorice si de puritatea limbii romane, de valorile familiei, de nevinovatia sentimentelor si de frumusetea dragostei curate se imbraca de sarbatoarea poeziei cu straiele versurilor lui Adrian Paunescu (mai ales), ale lui Blaga si Labis, ale lui Nichita Stanescu si blablabla si blablabla... Aceste poeme patetic metaforizante si pasuniste, botezate, suav, „mirese de fum“, participa la o, astazi, insuportabila (ca sa nu spun gretoasa) mitologie a puritatii serafice, amintind (minus fiorul religios) de albastrul infinit al muzicii usoare si de spectacolele literar-muzical coregrafice de la Cintarea Romaniei, cu balerine dansind in voaluri eterate. Intilnesti aici toate poncifele emfatice ale adolescentei cu fumuri literare din lirica poetilor „saizecisti“, pustisme edulcorate, efuziuni patetice, „sublime“ nichitizari in gol („candeleaza“, „Dumnezeu iarta prin neiarta“, „ma trazneste verbul in orbita“), un delir metaforizant dulceag, lipsit de personalitate, care refuza individuatia: „ca o pasare lovita de luna/ a venit prima lacrima sa ma-nvete sa cint/ toti imprejuru-mi aveau rugaciune pe mina/ ca si cum cererea de moarte ar fi fost de curind“. Si asta nu ar fi inca nimic. Dar e greu sa nu devii obscen in fata candorii unor versuri psihanalizabile precum cele afisate pe coperta a patra a cartii: „vorbind despre cai verzi si libertate/ tin zmeii carabinele in sus/ iar noi visam pe labe lungi de moarte/ iubiri pricinuite-n Cel de Sus// nu stiu mirarea vine din nimic/ ca din adins in aer se intimpla/ sa fim frumosi si derbedei si sfinti/ ne curge-aghiasma Doamne de pe timpla“. Sau cind statornica noastra poeta prinde a doini de dor: „de-ai sa vii sa vii odata/ am si timp, am si cuvinte/sa iti legi dorul de poarta/ frunza verde mai iubite“. Sau in fata unor versuri de genul: „luna ridea si ma arata cu degetul/ fii cuviincioasa, tirfa frumoasa/ ca acum iti sparg capul cu o lacrima“.