OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Prin ce se particularizeaza aceasta manifestare in contextul festivalier romanesc?

Daca exista un specific, acesta ar putea fi dat de faptul ca Festivalul National de Teatru ar putea sa fie sau ar trebui sa fie o manifestare care sa aduca in Bucuresti crema spectacolelor din toata tara. Si daca este asa, in mod automat ar insemna ca ar aduce si ceea ce a fost mai bun la celelalte festivaluri de teatru. Intrucit manifestarile de gen din tara – care au, majoritatea dintre ele, un anume profil, un anume specific – aduna productiile cele mai bune din punct de vedere al respectivului specific, Festivalul National de Teatru, care nu are o tema data, ar putea sa devina un fel de festival al festivalurilor. Deocamdata, cam asta este ceea ce il diferentieaza intrucitva de celelalte festivaluri, faptul de a aduna cele mai bune spectacole, indiferent de tematica, de profil, de tipul de productie.

Cum ati operat selectia spectacolelor? Dupa ce criterii?

Selectia am operat-o in primul rind, fireste, in functie de gustul meu. Trebuie sa spun acest lucru pentru ca, fiind selectioner unic, festivalul devine in mod automat, in buna masura, o oglinda a gustului meu de critic, pe de-o parte, de spectator cu oarecare experienta pe de alta si, in acelasi timp, de persoana care crede ca poate ghici cam ce ar putea placea altora sau macar unora. Pe urma, selectia s-a conformat, as zice, nu in functie de o idee preconceputa a mea in legatura cu ce as vrea sa aduc, ci in functie de fizionomia stagiunii. Am vazut o serie de spectacole si am observat ca s-ar contura doua directii in stagiunea trecuta. Pe de o parte, spectacole realizate de ceea ce eu am numit seniorii regiei romanesti, regizori de renume, cu faima recunoscuta, realizatori importanti cum se zice, iar pe de alta, montari apartinind unor regizori tineri, daca nu ca virsta biologica, in orice caz ca virsta profesionala. Adica regizori care au terminat scoala in ultimul deceniu.

Ce ne puteti spune despre sectiunea off? Ar putea ea functiona ca un „tirg“ de spectacole?

Sectiunea off se numeste astfel, cred eu, dintr-o excesiva dorinta a realizatorilor festivalului de a cuprinde tot ceea ce misca in peisajul teatral romanesc. In regulamentul festivalului exista un paragraf, destul de bizar dupa parerea mea, care suna cam asa: in masura exprimarii de catre teatre a unei initiative, festivalul va organiza si o sectiune off, asupra careia nu opereaza selectia oficiala si nici finantarea. Acest lucru este, dupa mine, putin absurd, in sensul ca nu poti sa organizezi in acelasi timp un festival si contrariul acestuia, opozitia festivalului, cum s-ar spune, sau „afara“ festivalului. Cine incepe sa organizeze un festival, organizeaza un festival. Pentru sectiunea off nu trebuie sa se ceara voie nimanui. Cei care doresc, in timpul festivalului, sa prezinte spectacole sint liberi si bineveniti sa o faca. Daca ei doresc sa se organizeze, la rindul lor, intr-un anume fel au, iarasi, libertatea lor deplina si nimeni nu poate sa le interzica. Anul acesta s-au adunat mai multe spectacole, majoritatea de la Tearul ACT, dar sint si productii ale studentilor de la diferite facultati de teatru. Cred ca, daca noi nu am gindit acest off ca pe un posibil tirg de spectacole, ei ar avea tot interesul sa o faca, pentru ca pot profita de prezenta unor directori de festivaluri din strainatate veniti la Festivalul National de Teatru. Cum oamenii acestia merg sa le vada spectacolele, exista o ocazie pentru tineri de a-si lansa productiile.

Care ar fi plusurile si minusurile organizatorice? Ce ati fi vrut sa aduceti in festival si nu ati reusit?

In materie de plusuri, ce am putut constata eu de pe o pozitie usor schizofrenica – incercind sa ma detasez de faptul ca, intr-un fel, si eu fac parte dintre organizatori (zic intr-un fel pentru ca, in actuala formula, in care festivalul nu este o institutie, directorul sau artistic e un fel de faptura ciudata care se ocupa de selectie si nu se mai stie cu ce altceva, dar la el se aduna reclamatiile… e cam ciuca batailor) –, este faptul ca, de aceasta data, organizarea s-a remarcat printr-un plus de caldura umana, sa zicem, si de deschidere fata de cei care au venit. Un aer de familie a avut organizarea din acest an, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun. Minusurile tin de niste lucruri care nu stiu exact cui sint imputabile. Asa se intimpla cind copilul are multe moase, nu stii pe cine sa certi fiindca l-a scapat din brate. E vorba de afisaj, de pilda, poveste care revenea, dupa cite am inteles, Primariei. Precum Tipatescu, m-am apucat si eu sa numar steagurile si a trebuit sa-l intreb pe Ghita Pristanda unde sint, totusi, pentru ca… „nu s-a pus“. Am vazut in oras doar vreo trei-patru afise, ceea ce nu mi se pare normal. Apoi ar mai fi faptul ca, facindu-se lucrurile in pripa – stiti cum e, ca si iarna care ii ia prin surprindere pe edili, tot asa si pe noi festivalul ne ia prin surprindere de fiecare data –, au fost probleme cu caietul program, care a aparut cu intirziere pentru ca a existat o prima transa cu greseli teribile si a trebuit refacut tirajul. Nu au lipsit problemele cu biletele – nu foarte grave – s-au rezolvat, dar asa se intimpla cind lucrurile se fac in graba. Pe scurt, acestea ar fi minusurile, atit cit imi pot da eu seama acum. Important este faptul ca in fiecare seara au fost salile pline.

Neimpliniri in plan artistic? S-a vehiculat, la un moment dat, ideea sa fie invitat chiar si Peter Brook…

Asa fusese vorba initial. Exista o invitatie din partea dlui ministru lansata catre Peter Brook. Intr-o prima faza acesta acceptase, chiar se stabilise si ziua cind urma sa se petreaca evenimentul. Era prevazut un turneu in mai multe orase din tara si totul urma sa se incheie glorios la Bucuresti, in prima zi a festivalului. Intelegerea a cazut ulterior, nu stiu din ce motive. Eu nu pot decit sa regret. Mai aveam in vedere un spectacol al Teatrului Evreiesc de Stat, coprodus de mai multe festivaluri europene aflat insa intr-un turneu stabilit cu sase luni inainte, cum se face, de fapt, in lume.

Daca ati avea mijloacele necesare, cum ar arata modelul ideal al acestui festival?

In mod ideal l-as vedea ca pe – suna cam banal, dar asta e ideea – o sarbatoare a orasului. In ciuda denumirii usor cam pompoase si nu foarte proprie, dupa parerea mea – titulatura care a si creat numeroase confuzii regretabile –, festivalul ar trebui sa fie un fel de sarbatoare a orasului, un fel de omolog bucurestean al manifestarii de gen de la Paris, Festival d’automne, se desfasoara toamna si care se intinde pe o perioada de o luna si jumatate, daca nu mai mult. In timpul acesta vin foarte mult spectacole, ce se joaca in mai multe reprezentatii, nu cum s-a intimplat la noi – din cauza fondurilor – in maximum doua reprezentatii. Asadar, ar trebui sa fie un festival care sa atraga o cit mai mare parte din populatia orasului si nu o intilnire a acelorasi oameni de teatru, a criticilor, a gazetarilor. Am primit chiar si intrebarea: pentru cine facem festivalul? Pentru critica sau pentru public? Am raspuns ca incercam sa impacam si capra si varza, numai ca e foarte greu in conditiile in care o sala medie de teatru are 350 de locuri. Intr-o asemenea sala trebuie sa incapa toti invitatii din tara, din Bucuresti, oficialitatile, personalitatile culturale si, vorba lui Caragiale, cit public a mai putut incapea. Acestea ar fi deficientele pe care as incerca eu sa le indepartez. As vrea, apoi, sa fie ceva mai viu, pentru ca Festivalul National de Teatru are o fizionomie cam inghetata. Anul acesta s-au facut citiva pasi in directia destepenirii, mai ales ca denumirea nu cred ca ii prieste. Cind spui Festivalul National de Teatru, dintr-o data te duci cu gindul la Festivalul National „Cintarea Romaniei“. E o conotatie care nu cred ca s-a sters inca si la care eu as renunta.

Spunindu-i cum?

Asta e o problema. In afara de fericitul joc de cuvinte cu Bookarest al Tirgului de Carte, in rest e foarte greu de gasit ceva din cauza unei silabe pe care o contine numele orasului. Poate Festivalul de toamna, dupa modelul celui parizian…

Poate actiona un asemenea festival ca un instrument al reformei teatrale?

Ma intorc la o idee fixa care nu e numai a mea. S-a dovedit ca toti cei care s-au ocupat de-a lungul anilor de organizare, in chip de directori, au avut aceasta idee a institutionalizarii festivalului. Nu e o vorba goala si ar insemna, intr-adevar, un pas pe drumul reformei. Pentru ca, in mod obisnuit, un festival de o asemenea anvergura ar trebui sa poata nu numai sa gazduiasca spectacole, ci sa le si produca, respectiv sa coproduca spectacole. Adica sa dispuna de fondurile necesare lansarii unor comenzi, angajarii dinainte a unor regizori pe care directorul festivalului ori echipa de conducere i-ar socoti interesanti. Acesta ar fi, intr-adevar, un pas in directia reformei. In forma actuala, festivalul suplineste, de fapt, inexistenta turneelor. Cum teatrele nu au bani, asta este o ocazie de a se face un turneu, de a se arata in Bucuresti ce se joaca, de pilda, la Iasi. Or, nu cred ca asta ar trebui sa insemne, in primul rind, un festival. Turneele fac parte dintr-o viata teatrala sanatoasa si normala, cum a noastra mai are pina sa ajunga.