Auzim în stînga şi în dreapta, toată ziulica, aceste cuvinte
care apar pe buzele clasei diriguitoare pedeliste de azi – şi ale sopranelor
care o acompaniază teoreticeşte, ideologiceşte şi tovărăşeşte – mai des decît
Mir şi Pobeda pe buzele celor ce defilau de 1 Mai muncitoresc, în anii ’50, la
Moscova. Reforma clasei politice în sus şi în jos. Dar se pomeneşte doar de
Parlament şi de parlamentari, de parcă restul de guvizi din politica românească
nu ar fi clasa politică!
Se tot vorbeşte papagaliceşte de „rezultatele referendumului“şide
„voinţa poporului exprimată prin vot“ – aici mezzosoprană este Roberta
Anastase, model de rinocer adaptat la disciplina de partid –, de trecerea,
eventual „neabătută“, la un parlament unicameral şi de reducerea numărului de
parlamentari la maximum 300.
Hopa, ţopa, şi se rezolvă problemele şi necazurile
românilor. Vorbitori şi de maghiară, iată altă belea pe capul dreptei. De parcă
limba ce-o vorbim sau diferenţa dintre 300 şi 450 parlamentari la hectar ar
face poporul român mai bun, mai muncitor, cu frica lui Dumnezeu, harnic şi mai
puţin ciorditor. O prostie repetată pînă dincolo de saţietate devine şi adevăr,
ce frumos cita dna Udrea din Goebbels. Oare de ce nu a găsit ceva din Goethe,
Schillersau Hitler? Şi, last but not
least, modificarea Constituţiei. Modificarea Constituţiei, modificarea
Constituţiei. Am tot auzit de Constituţia asta în ultimii ani, pînă la
saţietate. Toată lumea face apel la ea, de respectat avem mari rezerve şi
îndoieli că o şi respectă cineva. Iată cele trei hituri cu care sîntem mereu
puşi pe jar ca să trăim mai bine. Noi, gloata. Ei, adică Boc şi guvernul lui de
marionete, emit pe bandă ordonanţe de urgenţă, care nu satisfac pe nimeni, în
schimb, irită pe toată lumea. O stare de tensiune permanentă, indusă de sus în
jos, un fel de război al tuturor împotriva tuturor. Fiecare pentru el, fiecare
pentru fleica lui cea de toate zilele. Că sînt salarii sau pensii „nesimţite“
sau sînt măsuri de economiseală absurdă, demne de lumea lui Ilf şi Petrov. Am
ajuns în plin capitalism să trăim pe viu absurdul comunismului. Pare
incredibil, dar e adevărat.
Şi în acest timp ni se livrează aceeaşi placă hîrîită, cu
dreapta în sus şi dreapta în jos. Întovărăşire mai din gomoşenie puerilă – nu
dăm nume –, mai din avînt de căpătuială pedestră din ciozvîrta puterii. O
combinaţie neaşteptată, cumva – dar mai miră pe cineva ce se petrece acum în
România? – şi necondiţionată, între chiaburii inteligenţiei postdecembriste şi
„noua clasă“ de activişti de partid de dreapta şi de guvernămînt prezidenţial,
născuţi prin sciziparitate oportunistă şi parvenitism multilateral profitor.
Toate acestea nasc cîteva nedumeriri. Care-i privesc nu doar pe pensionarii
bantustanului intelectual al României, ci şi pe gloata care amuşină şi
supravieţuieşte, cum-necum, pe lîngă ea.
Întrebări nu mai punem, pentru că răspunsurile sînt deja
date. Cum avem doar o doctrină şi cîţiva teoreticieni şi promotori de salon ai
dreptei şi să nu avem o masă de adepţi reali ai acestui curent? Păi dacă – fără
nume –, tot sînt de dreapta – şi chiar corifeii ei –, înseamnă că şi partidul
pe lîngă care pun răsaduri este la fel, în cap cu capul capilor? Dar dacă, să
zicem, cei fără nume or fi de dreapta cea vestită şi anticomunistă virilă,
atunci şi membrii marcanţi ai partidului, care se pliază pe directivele
Politbiroului, sînt la fel. Aici încep nedumeririle, pentru că Berceanu, Blaga,
Oltean, Cezar Preda, Elena Udrea, Flutur, indimenticabilii Solomon, Sulfina
Barbu, Raluca Turcan&Hoară&Co ar fi de dreapta? Păi nu?
Care dreapta, neică?
Nobody knows, noi facem reforma statului, ne ocupăm de
îmbunătăţirea clasei politice cu „independenţi“ – fiecare deputat trebuie să
aibă independenţa conştiinţei lui, clama senin şi fără să clipească un mare
cosntituţionalist, ajuns consilier prezidenţial, şi care nu clipeşte cînd
primul om în stat îl ia cu „Băi!“ chiar şi pe un normalian parizian!
(Informaţia e corectă şi verificată, nu improvizăm nimic, doar ne acrim şi
necăjim inutil.)
În aceste condiţii, cînd gloata freamătă şi e nemulţumită de
efectele tîrzii, dar reale, se mai pune problema dacă avem 300 sau 500 de
parlamentari? Reducerile de personal şi ale consumului de hîrtie igienică – cea
de care pomenea acum 20 de ani Victor Rebengiuc – nu vor duce la nici un fel de
rezultate. Tot improvizaţii şi cîrpeli pe linia vechii noastre apetenţe pentru
descurcăreală vor urma. Fiecare cum poate. În lei sau euro, cu un porc crescut
de socri la ţară, ies acum şi urzicile, se face pelinul, mieii se taie de
Paşte, trai de... dreaptă cinstire, neneacă! Mai vin şi alimente cărate din
Occident şi aduse în ţară cu automobilul. E bine, ce mai!
Românii vor continua să trăiască bine – merci! – ca şi pînă
acum, dincolo de sclifoselile cu victoria dreptei şi condamnarea crimelor
comunismului. Alde Ristea Priboi surîd în barba răposatului general Pleşiţă. Nu
vă mai zbateţi cu Reforma, Referendumul şi Constituţia. Agitaţi materialele! E
suficient!
Autor: 
Categoria: 
RSS Feed
Newsletters