Iar e vară, iar a fost bacalaureat,
iar e (sau nu) examen de admitere la facultate, iar nervi, iar silă,
greaţă, furie, batjocură, umilinţă, revoltă. Iar citesc
aceleaşi lucruri ca în fiecare an, prin toate gazetele. Ce-a
fost nou anul ăsta? Revolta unui domn Rădulescu. Tot respectul. Dar
de ce abia acum? Domnul Rădulescu nu pare chiar un novice. Anii
trecuţi a fost mai bine sau n-a avut domnia sa ghinionul să-i cadă
în mînă teze trase la xerox? Sigur, e bine că a
răbufnit măcar acum, de-ar fi mai mulţi cu asemenea puseuri de
demnitate. Pe de altă parte, ce se cîştigă dacă dl
Radulescu şi alţii ca domnia sa se retrag, eventual cu scandal,
scrisori deschise etc.? Nimic. Înlocuitori – cît
cuprinde şi dă pe-afară. A simţit cineva că, dezgustaţi de
felul cum se desfăşura bacalaureatul, colegii din Facultatea de
Matematică din Bucureşti au refuzat să mai meargă ca preşedinţi
de comisii? Mă îndoiesc. Nu le-a dus nimeni lipsa. Dimpotrivă.
Acum, toata lumea pare furioasă pe
sistemul cu subiecte (şi deznodămînt) anunţate. Nu cred că
trebuie emise judecăţi globale. Cel puţin la matematică, cine se
pricepe să rezolve toate cele o sută de subiecte, chiar ştie
carte. La română e mai complicat, pentru că există
faimoasele cărticele cu comentarii. Dar existau şi pe vremea mea
(cred că îmi amintesc de una a lui Ion Rotaru – şi asta era
dintre cele răsărite). Singura deosebire era că pe vremea mea se
tocea mai la nimereală, acum ceva mai „focusat“. Dar efectul era
cam acelaşi. Am absolvit un liceu foarte bun, dar, pentru bac,
majoritatea colegilor mei au tocit comentarii gata făcute.
Sigur, sistemul acesta e destul de
ciudat. Dar el nu dovedeşte decît perplexitatea tuturor în
faţa unei situaţii pe care nu o mai stăpîneşte nimeni. Şi
caută soluţii punctuale, care să cîrpească, să rezolve
cîte ceva pe termen foarte scurt. Ceea ce toţi constată e o
degradare a învăţămîntului de toate gradele. Lipsă de
motivaţie şi din partea dascălilor, şi din partea elevilor,
studenţilor. Propensiunea îngrijorătoare pentru copiat. Şi
se trage concluzia – greşită, cred eu – că generaţiile
actuale de elevi şi studenţi sînt mult sub nivelul celor de
altădată. Nu cred. Pur şi simplu au dispărut constrîngerile.
Iar motivaţii intrinseci nu s-au găsit. Cred că tinerii de azi se
comportă exact aşa cum s-ar fi comportat şi cei de pe vremea mea,
dacă nu le-ar fi fost frică – de exmatriculare, de pedepsele
aplicate părinţilor, de petele la dosar, de armata lungă, de
pierderea locului la cămin ş.a.m.d. Cît despre profesori, e
clar că o mărire substanţială a salariilor ar rezolva multe
probleme.
La fel de tragică pare să fie
situaţia în Italia: prietenii italieni îmi spun
îngroziţi că elevii italieni sînt ultimii din Europa la
testele PISA. Nu-mi vine-a crede, ştiam că locul ăsta ne
aparţine... Oricum, italienii se plîng, ca şi noi, de
degradarea învăţămîntului, de incultura tinerilor.
Nici asta nu ştiu dacă e chiar aşa.
Prin cultură, se pare că toată lumea înţelege ceea ce se
acumulează din cititul cărţilor. Nici nu sînt aşa de sigur
că majoritatea citeşte mai puţin (faptul că, înainte, era
de bon ton şi ieftin să ai bibliotecă şi cărţi în ea nu
însemna că şi citeai; iar studii sociologice serioase,
comparative, nu ştiu să se fi făcut). Dar, cu siguranţă, copiii
şi tinerii de azi ştiu mai multe lucruri (poate neimportante, dar
cine poate decide?) despre calculatoare, despre tehnică, sînt
mai abili decît eram noi la aceeaşi vîrstă, află o
mulţime de lucruri de pe Internet.
Parcă prea des emitem sentinţe şi
judecăţi globale, bazîndu-ne numai pe informaţia venită de
la eşantioane deloc reprezentative (în orice caz, de nimeni
acreditate ca atare). Intrăm într-un bar în care acum
cîţiva ani se asculta doar jazz; acum auzim o muzică sinistră
pentru urechile noastre, ştim că acolo mergeam în studenţie
şi era plin de studenţi. Tragem concluzia că studenţimea de azi
s-a tîmpit complet sau că facultăţile din oraşul X au fost
invadate de primitivi puşi numai pe căpătuială, cum scria mai
deunăzi un coleg de rubrică. O fi. Deşi, mă intreb de ce ar fi
atît de anormal sau reprobabil ca cineva să vrea să facă o
facultate ca să cîştige bani, cît mai mulţi bani. Nu
cred că e cazul să cerem tuturor să fie apostoli, pasionaţi de
cultură, setoşi de ştiinţă. Măcar de-ar veni cît mai
mulţi la facultate, convinşi că, dacă învaţă, vor obţine
posturi bine plătite. Să dea Dumnezeu să şi fie aşa!
N-am soluţii. Singurul lucru care îmi
e clar e că trăim într-un sistem ale cărui diferite
subsisteme comunică şi nu văd de ce învăţămîntul ar
fi scutit de tarele întregii societăţi. Cum ar putea el să
fie ferit de vulgaritatea, de lipsa de etică generalizată, de hoţia
vizibile aproape în orice segment al societăţii? Poate că
dacă fiecare şi-ar face onest meseria (ba chiar şi datoria) ar fi
un pic mai bine pentru toată lumea.
Autor: 
Categoria: 
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters