OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Emil Dorian
Cartile au ramas neterminate,
Jurnal 1945 – 1948
Editura Compania, Bucuresti, 2006, 438 p.

Centrul de interes al jurnalului lui Emil Dorian, radiografie a unui timp tulbure pentru Romania, 1945-1948, cade asupra framintarilor comunitatii evreiesti „filmate“ dinlauntrul ei, pe fundalul „tranzitiei“ societatii romanesti de la dictatura antonesciana, pronazista, la o alta dictatura, inca neinstaurata, prevalindu-se de atit de elastica frazeologie a „democratiei“: stalinismul. Nu putem intelege aceste framintari, daca nu luam in considerare o stare de spirit speciala, specifica supravietuitorilor: fara 23 august 1944, populatia evreiasca n-ar mai fi existat.

„Daca refaci, mai ales, capitolul de viata de dupa incheierea razboiului, te trezesti cu un dar nevisat, viata, care trebuia sa amuteasca intr-un gilgiit de singe, undeva, pe un cimp inghetat. Si apoi te intrebi ce sa faci cu ea…“, noteaza Emil Dorian la sfirsitul lui ’45. Care sint datele ecuatiei? Mai intii – segmentele care intra in compozitia populatiei. Cele mai importante sint mica burghezie, in expectativa – intelectuali, negustori, functionari –, gravitind in jurul lui Filderman, si sionistii de toate orientarile. Cel de-al doilea segment cistiga vizibil teren din motive politice „internationale“ si psihologice, interne. Un alt segment este al fostilor deportati, oameni care si-au pierdut familia, agoniseala de-o viata, fara acoperis deasupra capului, haine, loc de munca. in afara cercului se situeaza o categorie foarte subtire: ilegalistii, combatanti in miscarea de rezistenta antifascista, discipoli ai unei utopii sociale, care, pentru moment, le tine loc de realitate. Pentru ei, pentru „internationalismul proletar“, din care se reclama, singurul criteriu de interes este „clasa“. Nu realizeaza, nu vor sa realizeze ca, subteran, atit populatia evreiasca cit si societatea romaneasca ii considera evrei.

Una dintre temele de meditatie ale cronicii, neformulata de autorul ei, dar omniprezenta, este ceea ce s-ar putea numi radacini ale negarii Holocaustului in Romania. Daca Radescu exploateaza constient resentimentele de natura etnica pentru a cistiga capital politic, numindu-i pe Ana Pauker (evreica) si Vasile Luca (maghiar) „doi venetici fara neam si Dumnezeu“, un secretar de partid (Puturi), de buna credinta, este surprins afirmind, intr-o sedinta, intr-un moment de enervare, cind cuvintele scapa de sub control: „Dumneavoastra, astia cu «saher-maher», votati limpede cu da sau nu, curajos si nu cu abtineri!“. Puturi este irelevant. Este doar prilejul pentru a deschide o cutie a Pandorei: oportunismul. Emil Dorian ataca problema fara partinire: „au intrat multi in partid, nu prea selectionati, ca nu se poate altfel“. in momentul in care armata sovietica a intrat in Romania, partidul comunist era insignifiant ca forta politica. Unul din sloganurile antisemite, vehiculate in perioada postdecembrista, „evreii au adus comunismul“, isi are sorgintea in mentalitatea care se formeaza in acei ani. Bataia de lunga durata a calomniei puse, atunci, in circulatie este sesizata de un ilegalist: „La 23 august au venit rusii si noi am iesit inainte s…t, de parca noi am fi facut treaba. Stii c-au ajuns s-o creada toti? Asta-i primejdios!“. in situatia in care nu avea cu cine lucra, „partidul“ a deschis larg portile, inchizind ochii la ce a fost solicitantul „inainte“.

Au venit unii oameni de buna credinta, dar s-au inghesuit si destui oportunisti; categorie amorala, fara etnie, loc si timp. Emil Dorian are in vedere oportunisti evrei si neevrei, deopotriva. Primii au maculat pe cei cinstiti, prin generalizare, alimentind resentimentele xenofobe. Cei din urma au netezit calea noilor forme de antisemitism. Scriitorul consemneaza aparent „alb“, in esenta, sarcastic, exemple izolate: „Massof solicita intrarea in partid a unui fost legionar“. „Ocneanu, care a facut afaceri cu Alexianu, satrapul Transnistriei, si-a virit milioanele in hirtie, face bani si figura culturala democrata supralicitind Cartea Rusa“. Trece la ironie amara referindu-se la „lupta impotriva antisemitismului din propriile noastre partide“. Face observatii severe pe marginea discursului unui lider social-democrat, care „explica“ antisemitismul. Acesta „se datoreste evreilor, care au cautat sa acapareze comertul. Astfel ei au ajuns la ciocniri cu romanii“. Urmeaza remarca dureroasa: „De la arderea sulurilor religioase, azvirliri din tren, la masacrele din Iasi si Transnistria, totul a fost o simpla «ciocnire»!“. Scriitorul noteaza comportamentul instantelor judecatoresti la procesul criminalilor care au faptuit macelul de la Iasi: „Procesul a devenit un basm cu cocosul rosu. S-a intins de el doi ani. s…t S-au depus staruinte sa fie judecat la Bucuresti cu scopul vadit de a evita atmosfera localitatii s…t“. Consemneaza starea de spirit creata in jurul procesului: „Domina spiritul de conciliere, dispozitia de uitare, dorinta de a sterge urmele asasinatelor…“.

„Ghete, fotografii cu dedicatie, o farima de covor“
Unul din meritele cartii este capacitatea autorului ei de a „prinde“ psihologia colectiva. 23 august 1945, la Sinaia; butaforia: „Lumea cinta, asculta cuvintari, aplauda, dar inlauntrul inimii pastreaza rezerva unei rezistente pe care nimic n-o poate fringe. Este o ipocrizie care nici nu se poate bine masca“. 5 mai 1945; marea pacaleala a retrocedarii proprietatilor evreiesti: „Ministrul Nicolau a fagaduit in numele guvernului ca s…t toti ceneristii sevreii carora li s-au confiscat proprietati, in timpul legislatiei rasiale, de catre Centrul National de Romanizare – n.r.t isi vor avea rezolvata problema. Acum, bomba: nu intra nimeni!“. 24 septembrie 1946. Nepasarea opiniei publice fata de judecarea, la Nürnberg, a criminalilor de razboi nazisti: „Lumea citea din cind in cind despre aceasta penibila si trenanta judecata s…t Sentinta a zgiltiit nitel indiferenta si abandonul oamenilor“.

Moralistul pune reflectorul cu aceeasi intensitate asupra abjectiei si sublimului uman in situatii de viata-limita: orgiile protipendadei dupa evacuarile ghetoului din Cernauti in timpul „domniei lui Stere Marinescu“; „ticalosiile evreilor fata de propriii frati in Transnistria“; zguduirea sufleteasca la lectura spovedaniei lui Traian Popovici, primarul cernautean care a salvat de la deportare si moarte 20.000 de evrei concetateni. Uneori duritatea materiei cercetate este sparta de poezie: „Ploaia […] o poti trai cu toate simturile: o vezi, o auzi, o mirosi, o gusti, o pipai“. Sau: „Castanul meu s-a imbolnavit. Vintul nu-l mai leagana. Pasarile nu-l mai intereseaza. Ploile il lasa nepasator“. Uneori gloseaza: „in tinerete nu exista sentimentul timpului, ceea ce, atunci cind imbatrinesti devine din ce in ce mai clar si mai conturat in constiinta“. Alteori apeleaza la satira: „pentru cineva un milion – inaintea stabilizarii – inseamna a trai o luna, pentru altcineva – a deschide o partida de poker sau a cumpara o cravata“. Sint secvente de jurnal care pun in valoare inzestrarile sale de dramaturg: forta vizualizarii, prin enumerare (obiecte casnice ale celor deportati si ucisi in Transnistria: „ghete, fotografii cu dedicatie, o farima de covor…“); dialog, plasticitate emotionala a gestului; economie verbala. Este vorba de scena in care o mama vine in subsolul sediului comunitar in care zac obiectele fostilor deportati, pentru a recupera fotografia fiului pierdut in Transnistria. „S-a rascolit magazia pina cind, intr-un fund de garderob hodorogit s-a gasit chipul mortului intr-o rama ieftina. Femeia l-a luat in mina, l-a identificat si apoi a spus: «Nu-mi mai trebuie nimic!». Si a plecat…“.

Semne de intrebare asupra „vietii noi“
Jurnalul e scris din unghiul unui intelectual evreo-roman, traind entuziast o perspectiva lipsita de cosmarurile epocii abia incheiate, devotat cu sinceritate ideii ca lumea poate fi schimbata. Cu tot spiritul critic fata de unele personalitati ale lumii evreiesti si functionari ai comunitatii (sint anii in care Emil Dorian este secretar general al comunitatii evreilor bucuresteni), cu toate remarcele taioase la adresa modului in care se judeca procesele criminalilor de razboi din Romania la Tribunalul Poporului – „citi or fi fost inafara acestui mic lot?“ –, prevaleaza increderea intr-o „viata noua“. Si, totusi, exista unele consemnari care dau de gindit prin disonanta lor in raport cu prezentul anilor ’45-’48. Atrage atentia o convorbire mai putin obisnuita cu un militar evreu sovietic, la 7 aprilie 1945, in sediul comunitatii. Militarul povesteste nu numai cruzimi inimaginabile ale nazistilor in bazinul Donetului, carora le-au cazut victima mama, sotia si fiicele, dar si „momente de antisemitism pe front“. „Daca ar fi sa plece, s-ar duce in America. Are rezerve in ce priveste viitorul politic al Palestinei. Ciudat si trist si plin de apasari acest ceas de convorbiri cu evreul sovietic…“. Este un prim semnal – chiar daca insuficient cristalizat – ca starile de lucruri pe cale de consolidare nu sint ce par a fi. O prima clatinare a convingerilor.

Reproducerea unei discutii, din 20 aprilie 1948, cu Otto Basil, directorul unei publicatii vieneze de stinga, Plan, evidentiaza, indirect, prin selectare, gindirea „neortodoxa“ a autorului in raport cu directionarile culturale si nu numai culturale ale momentului. „Un adevarat comunist ar trebui sa fie impotriva statului sovietic, intrucit acesta este o tara medievala s…t. Fara libertate completa pentru oamenii de cultura nu poate exista viata in acest domeniu“. Rezumatul convorbirii cu Ian Drda, redactor sef la Svobodne Noviny, din Praga, la 28 aprilie 1948, este edificator pentru ceea ce gindeau multi aderenti sinceri ai convingerilor comuniste, nu doar lideri de opinie, ci si lideri de state intrate in sfera de influenta sovietica. „Drda crede ca, la ei, nu se va introduce un socialism sovietic, o aplicare mecanica a unei formule comuniste exterioare, ci vor avea drumul lor, cehoslovac.“ Cu exceptia lui Tito, toti „rebelii“ de la virf, chiar daca nu-si expuneau public asemenea punct de vedere, dar il gindeau – si Stalin intuia aceasta stare de fapt –, aveau sa fie lichidati foarte curind. Sint puncte de vedere care pun sub semnul intrebarii sperantele de mai bine, urmind sa se materializeze intr-un sistem social credibil, inca.

Incompatibilitati scriitoricesti
Adaptabilitate/inadaptabilitate este o problema care suscita interesul scriitorului. Abordeaza tema, comentind situatia scriitorilor formati spiritual in anii interbelici, care mimeaza ceea ce nu sint si esueaza, nemaiputindu-se ridica la cotele artistice anterioare. Emigrarea fiicei, scriitoarea Margareta Dorian – care, alaturi de Valentin Protopopescu, prefateaza, de altfel, cartea – transforma subiectul in ceea ce avea sa revina in preocuparile actuale sub numele de literatura romana a exilului. Limba romana – patrie spirituala, teren neexplorat inca in anii ’45-’48, devine, pentru Emil Dorian, preocupare subconstient mai adinca decit crede. Ea reconfirma adevarul apartenentei afectiv-intelectuale la tara de bastina, in special, a omului a carui modalitate de expresie este scrisul, indiferent de locul in care a ales sa traiasca, manifestindu-se la atitia scriitori de valoare plecati din Romania, fara ca Romania sa fi plecat din ei.