OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Din tot ceea ce s-a spus despre începuturile grupului, m-a impresionat evocarea făcută de Gerhardt Csejka. În calitatea sa de redactor la Neue Literatur. Acesta a organizat, la sfîrşitul anilor ’60, o vizită a liceelor bănăţene de limbă germană. Mulţi dintre viitorii scriitori din Aktionsgruppe s-au aflat printre elevii cu care a discutat echipa de la Neue Literatur. G. Csejka a avut atunci inspiraţia de a le lăsa elevilor alegerea temei de discuţie. Toţi cei prezenţi la dezbaterea de la rotonda Muzeului Naţional al Literaturii au fost emoţionaţi atunci cînd G. Csejka a vorbit despre inteligenţa curată cu care elevul Richard Wagner (aflat în clasa a X-a!) vorbea despre temele tabu ale vieţii cotidiene de elev. Era o raritate, chiar şi pentru un scriitor de calibrul lui Richard Wagner, să ai o luciditate şi o conştiinţă politică manifestate la o vîrstă atît de fragedă. Povestea spusă de „ambasadorul“ scriitorilor germani din România a continuat prin rememorarea începuturilor grupului format din Albert Bohn, Rolf Bossert, Werner Kremm, Johann Lippet, Gerhard Ortinau, Anton Sterbling, William Totok, Richard Wagner, Ernst Wichner, cu participarea şi susţinerea, din Capitală, a lui Gerhardt Csejka şi Neue Literatur.

 

Începea, astfel, povestea unui grup de tineri scriitori care îşi propuneau democratizarea, şi liberalizarea sistemului comunist din interior, promovînd o gîndire socială cristalizată prin intermediul operei lui Bertold Brecht. Gerhard Ortinau, William Totok şi Gerhardt Csejka au explicat apartenenţa grupului la gîndirea de stînga. În cazul tinerilor scriitori germani, exista o dublă opoziţie, o dată faţă de entuziasmul pronazist al părinţilor şi refuzarea valorilor perimate ale satului şvăbesc, precum şi faţă de opoziţia generată de critica socială a gîndirii de stînga. Cîteva lucruri trebuie menţionate pentru a putea fi nuanţată eterna polemică între literatura angajată şi poziţia escapismului estetic. Spre deosebire de scriitorii români ai generaţiei ’80 (existînd excepţii precum Alexandru Muşina sau Mariana Marin), cei de la Aktionsgruppe Banat au făcut un angajament „politic“ de partea existenţei. Spre deosebire de orice grupare cu miză politică, scriitorii bănăţeni nu au urmărit niciodată preluarea puterii, ci simpla contracarare a abuzurilor acesteia. Atunci cînd se vorbeşte despre literatura angajată a celor de la Aktionsgruppe Banat trebuie adăugat că angajamentul este asumat în primul rînd existenţial. Este vorba despre politicul cel mai curat cu putinţă, acea idee care a luat naştere în agora Greciei Antice, o poziţie pe care Mariana Marin, în poemele ei, o numea a fi minoritar în cea mai neagră majoritate: „Nici n-apuci bine să te desparţi/ de bucuria poemului cald/ că el te şi situează în afara realităţii/ pe care atît o iubeşti,/ despre care scrii,/ la vindecarea căreia vrei să participi,/ dar pe care n-o mai suporţi/ aşa cum îţi este băgată pe gît. (..) De acolo, de sus/ Rolf Bossert îmi face semn să nu tac/ să continui“. Nu trebuie însă uitat că, spre deosebire de colegii lor români, poeţii germani din Banat au dublat subversivitatea literară printr-o atitudine critică publică. Pe acest plan, social-politic, ei au dat dovadă de o mare intuiţie şi inteligenţă. William Totok şi Gerhardt Csejka au explicat acest comportament într-un mod ingenios: „Ceauşescu şi oamenii săi vorbeau mereu de reforme, de egalitate socială. Noi am decis să luăm lucrurile astea în serios“. Acest spirit a avut însă un ecou în poezia pe care o scriau Rolf Bossert sau Richard Wagner, fie într-o manieră experimentală, prin recuperarea calamburului la Bossert sau prin forme mai consacrate la Wagner. Iată un poem simptomatic pentru atitudinea lui Bossert şi a colegilor lui: „am tăiat multe rînduri: fiecare cuvînt/ o cazarmă de închiriat doldora de rufe/ băgate-n boală, varză pe bucătării de campanie,/ urină de pisici obligatorie şi copii în întuneric/ sau în curent, cunosc aspecte negative,/ mi se reproşează, din cărţi, în cel mai bun caz/ din povestirile unui bătrîn chel, ce caut eu/ în limba asta, mi se reproşează./ În timp ce mă gîndesc la formularea răspunsului cunoscut,/ o droaie de libărci fac o întrecere sportivă,/ le aduc înăuntru numai fiindcă sună frumos,/ îmi calc scîrba sublimată în poezie“.

 

Între 1972 şi 1975, anii de existenţă oficială a grupului, Aktionsgruppe Banat avea să-şi îndrepte iniţiativele împotriva culturii barbare a comunismului naţional şi împotriva societăţii conformiste, patriarhale din care proveneau. Încheierea prematură a activităţii grupului s-a produs în urma multor anchete şi presiuni făcute de Securitate, soldate cu interogarea membrilor grupului şi a lui Gerhard Csejka. William Totok a fost închis timp de nouă luni şi supus unui regim epuizant de interogatoriu.

Tot el a vorbit despre acele zile ca despre adevărate demonstraţii de solidaritate. Membrii de bază ai grupului au fost abordaţi de Securitate pentru a fi racolaţi ca informatori. Gerhard Ortinau şi William Totok au fost contactaţi de Securitate pentru propunerea de a deveni informatori în mediul literar german din Banat. Cei doi poeţi şi-au prevenit colegii germani, aducîndu-le la cunoştinţă strategiile inventate de Securitate pentru anihilarea grupului. Pentru cîţiva ani, strategiile acesteia au fost învinse. Situaţia s-a înrăutăţit atunci cînd oamenii regimului au aflat că Ortinau şi Totok îşi ajutau şi informau colegii. Deconspirarea s-a soldat cu arestarea membrilor grupului, sub acuzaţia de trecere ilegală a frontierei şi pentru acţiuni ostile sistemului comunist.

Importanţa gestului de solidaritate menţionat este demonstrată şi de represaliile Securităţii. La scurt timp după scrisoarea de protest, semnatarii acesteia au fost supuşi unei opresiuni extrem de violente. Pe lîngă anchetarea lui Richard Wagner şi a lui Helmuth Frauendorfer, Rolf Bossert a fost bătut de mai multe ori de agenţii Securităţii. Aceste bătăi au dus la tulburările psihice care au determinat sinuciderea sa, la numai două luni după ce ajunsese în RFG. În 1981, acesta publica un poem care anunţa sfîrşitul: „Minţiţi cu neruşinare că aş fi fost beat? Eu nici nu v-am învinuit. N-a fost decît un accident, se întîmplă. Dar aveţi conştiinţa încărcată. Ştiţi că m-aţi omorît. Chiar dacă a fost un accident“. Persoana şi textele lui Rolf Bossert au fost un subiect important de discuţie în cele două zile de dezbatere. Mulţi dintre prietenii poetului au fost şocaţi atunci cînd Rolf Bossert şi-a luat propria viaţă. Pentru unii dintre cunoscuţi, acesta fusese „un model de robusteţe“ (Liviu Antonesei). Gerhardt Csejka îşi aminteşte că poetul reşiţean plîngea cînd s-a urcat în trenul cu destinaţia RFG. Gerhard Ortinau a mărturisit la rîndul său că cel mai greu după ce a ajuns în RFG a fost să se adapteze la starea de normalitate. Starea de anxietate creată de tratamentul la care fusese supus i-a fost fatală lui Rolf Bossert.

 

Ar mai fi foarte multe de spus. Filmul lui Helmuth Frauendorfer, An den Rand geschrieben, Rumäniendeutsche Schriftsteller im Fadenkreuz der Securitate – Notat pe margine. Scriitorii germani din România în plasa Securităţii ar trebui să fie prezentat de posturile de televiziune naţionale din România. Am impresia că foarte puţini dintre noi cunoaştem ceea ce s-a întîmplat în Timişoara acelor ani. Posturile de televiziune au ales să facă elogiul poetului de curte al regimului ceauşist – o eroare enormă, care arată că majoritatea românilor nu au înţeles nimic din ceea ce li s-a întîmplat în comunism. Aktionsgruppe Banat a fost unul dintre puţinele exemple de curaj şi de demnitate într-o istorie marcată de laşitate în faţa răului.

Îmi rămîn în minte sinceritatea curată a lui Gerhardt Csejka, William Totok şi Gerhard Ortinau.

 

În fotografie: William Totok, Gerhardt Csejka, Gerhard Ortinau şi Michael Astner, la Muzeul Naţional al Literaturii Române – Bucureşti, noiembrie 2010