OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

…dupa Johnny Raducanu si Marius Popp, imi permit sa-l consider pe prietenul si colegul Florian Lungu, cel care poate fi permanent intilnit/vazut/auzit ca prezentator/comentator/organizator/coordonator de concerte/festivaluri, emisiuni de radio si TV in diferite publicatii. In curind va oficia inca un eveniment: Festivalul International de Jazz Bucuresti 2002 (15-26 octombrie). Si lui, ca si organizatorilor si participantilor, le uram mult succes. Despre „Mosu“ – cum ii spun cei apropiati –, cred ca cel mai bine poate vorbi… Florian Lungu. Interviul de mai jos incearca sa fie o discutie despre jazzul romanesc, reflectind opiniile si preocuparile sale in domeniu. Nascut in 1943, din parinti cu preocupari muzicale, absolvent al Conservatorului „Ciprian Porumbescu“ (1966), Sectia Compozitie, redactor si apoi realizator de emisiuni la Societatea Romana de Radiodifuziune (din 1967), jurnalist cu peste 2000 de articole publicate, circa 6000 de emisiuni la Radio si nenumarate note de coperte la discurile romanesti de jazz, colaborator al Televiziunii Romane incepind din anii ’70 (peste 1000 de emisiuni), prezentator a numeroase concerte si festivaluri din Capitala si din tara, referent al unor teme de jazz sustinute in cluburi, organizator al ciclurilor de concerte „Perpetuum Jazz“, „Estival Jazz“, coorganizator al concertelor „Marele Jazz“, autor al citorva creatii proprii de jazz, membru al Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania, Florian Lungu a devenit, in anii ’90, profesor asociat de Istoria jazzului la Universitatea de Muzica din Bucuresti, apoi la Academia de Muzica „Gheorghe Dima“ din Cluj.

Cum e mai corect, „jazz romanesc“ sau „jazz in Romania“?

Incerc sa formulez clar un raspuns la o intrebare ambigua: sintagma „jazz romanesc“ (pe care Marius Popp o califica dur, la inceputul anilor ’90, drept „pasunista“, „o relicva a proletcultismului din perioada comunista“ etc.) se refera, dupa opinia mea, la contextul autohton al creatiei/interpretarii de gen, la manifestarile si publicistica aferenta. Oricit te-ai stradui sa inlocuiesti aceasta sintagma, nu ai cu ce, eventual cu una asemanatoare, „jazz autohton“; nu cred ca este cazul sa ne ferim de asemenea alaturari de cuvinte, chiar daca ele par uzate – in fond germanii numesc „jazz german“ contextul lor de gen, francezii „jazz francez“, americanii „jazz american“, fara a se teme ca vor cadea in desuetudine. Cealalta formulare, „jazz in Romania“, vizeaza indeosebi datele agendei muzicale, ansamblul manifestarilor de pe teritoriul tarii, inclusiv prezentele straine invitate la noi.

Cum poti defini starea actuala a celor doua sintagme?

„Starea actuala“ a celor doua sintagme este in crestere cantitativa si calitativa, as spune „cumulativa“, mai ales in ultimii ani, urmind unei perioade de incertitudine intervenite dupa 1989, cind muzica comerciala a invadat agresiv scenele de concert si posturile de radio, in detrimentul jazz-ului. Drept fenomene pozitive, as cita includerea in invatamintul muzical a unor specializari de jazz (clase, sectii, module) la nivelul institutelor de invatamint superior muzical, apoi si in liceele de muzica, inmultirea cluburilor (mai ales in Capitala), augmentarea prezentelor romanesti peste hotare, sporirea aparitiilor in tara ale unor reprezentanti ai diasporei romane, inmultirea editarilor discografice. Am asistat in vremea din urma la „polarizarea“ interesului pentru jazz in citeva centre culturale de pe harta jazzului autohton: Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, dar si Brasov (unde a fost reluat de citiva ani un festival de traditie), concomitent cu functionarea doar intermitenta – si uneori discutabila valoric – a altora (Sibiu, Costinesti, Craiova) ori cu disparitia unor evenimente muzicale precum festivalurile si concertele de la Galati, Constanta, Satu Mare etc.

Ce satisfactie, dar si neplaceri, probleme, neajunsuri ti-a adus aceasta pasiune/profesie?

Dincolo de titulaturile cu care am fost gratulat prin ani, eu ma consider inainte de toate un promotor, cu tot ceea ce implica acest termen. Zi si noapte ma pregatesc pentru jazz (cred ca nu ar ajunge 10 vieti spre a putea cuprinde intreg fenomenul), dar traiesc, efectiv si intens, doar cind ma aflu in fata publicului „vazut“ de pe scena ori a celui „nevazut“ caruia ma adresez de la microfonul emisiunilor radio si TV. Satisfactiile sint multiple si stimulatoare, cind reusesti sa faci ceea ce ti-ai propus.

Care au fost cele mai placute/memorabile intalniri cu personalitati ale jazzului?

In raport cu satisfactiile, neplacerile/problemele/neajunsurile imi apar insignifiante. Se mai intimpla ca sfaturile mele de buna-credinta, bazate pe o indelungata experienta organizatorica, sa nu fie ascultate intotdeauna si atunci, fireste, ma mai necajesc...
Lista momentelor placute si a intilnirilor memorabile ar fi foarte lunga si povestirea lor ar ocupa multe file. Voi fi fericit pina la sfirsitul zilelor mele ca am avut sansa sa-i aud si sa-i vad nemijlocit pe scenele noastre pe marii Louis Armstrong, Duke Ellington, Benny Goodman, Charlie Mingus, Woody Herman, Dizzy Gillespie, Thelonious Monk, Art Blakey, Gary Burton, Ornette Coleman, Keith Jarrett, Chick Corea, Joe Zawinul, Michel Petrucciani, Martial Solal, Bob Berg, John McLaughlin, Jimmy Smith, Steve Lacy, Mal Waldron, Archie Shepp, Kenny Garrett etc. – pe multi dintre ei am avut onoarea sa-i prezint pe podiumuri festivaliere si de concert –, ca Larry Coryell, Albert Mangelsdorff, Jan Ptaszyn Wroblewski, Peter Herbolzheimer, Iancsi Körössy, Johnny Raducanu, Aura Urziceanu, Eugen Ciceu, Dan Mindrila, Marius Popp, Eugen Gondi, Mircea Tiberian, Anca Parghel, Garbis Dedeian, Harry Tavitian, Ion Baciu jr., Nicolae Simion si atitia altii mi-au oferit prietenia lor.

Care sint muzicienii tai preferati?

Muzicienii pe care-i iubesc cel mai mult sint marii muzicieni de jazz ai lumii. Apreciez pe criterii valorice toate stilurile jazzului, de la traditional la contemporan – dar, efectiv, preferatii mei ramin pianistii (probabil, fiindca pe vremuri am cintat si eu putin la pian): Earl Hines, Fats Waller, Count Basie, Duke Ellington, Art Tatum, Teddy Wilson, Erroll Garner, Thelonious Monk, Bud Powell, Hank Jones, Tommy Flanagan, Kenny Barron, Oscar Peterson, Martial Solal, Michel Petrucciani, Iancsi Körössy si lista ar putea continua...

Caracterul „roz“ al comentariilor tale crezi ca a fost/este in favoarea jazului/a jazzman-ilor ?

Nu cred ca ceea ce am spus sau scris eu are un caracter „roz“, ci mai degraba un ton optimist. Aceasta, pentru mai multe motive: sint un spirit pozitiv, constructiv, o fire vesela, deschisa, de o contaminanta buna dispozitie si cred cu convingere ca este mult mai usor sa demolezi decit sa edifici; fiind un promotor, consider normal sa sustin, sa incurajez, sa apreciez, decit sa judec negativ; jazzul autohton este fragil, iar conditia jazzman-ului roman, mai mult decit precara, atit ca stare materiala cit si ca numar de prilejuri de afirmare – aflat deci la limita supravietuirii, contextul se cuvine stimulat; in aceeasi ordine de idei, cred ca, potrivit disponibilitatilor lor, jazzman-ii romani ar putea straluci in domeniul muzicii facil-comerciale, cu avantajele materiale ce ar decurge dintr-o atare orientare, iar faptul ca ei „se incapatineaza“ sa ramina fideli jazzului, fara compromisuri insa cu sacrificiul propriilor existente, ma face sa-i stimez, sa-i iubesc, sa-i laud; intr-un fel, eu sint intermediarul dintre scena si sala, dintre muzicieni si public, tin partea amindurora si incerc din toate puterile sa-i acreditez pe reprezentantii acestui gen muzical aparte, care are nevoie de explicitari si informatii. Rareori am adoptat un ton critic – precum, de pilda, in cazul Festivalului de Jazz de la Sibiu, edificat cu truda de regretatul Nicolae Ionescu pina la inceputul anilor ’90 si ajuns actualmente pe miinile unor organizatori neprofesionisti si de calitate umana indoielnica.

Ce semnifica pentru tine jazzul?

Pentru mine, jazzul semnifica viata, amanta, ratiunea mea de a exista. Slujirea destinelor sale inseamna o bucurie launtrica, o datorie de constiinta si nicicum o afacere sau un mod de satisfacere a orgoliilor personale. Imi place foarte mult sa fac cadouri si investesc mai mult de o treime din tot ce cistig pentru a-mi completa colectia de inregistrari audio si video, pentru a oferi in dar asemenea inregistrari prietenilor. Refuz orice infatuare si sint gata sa tin cont si sfatul unui copil daca el contine un simbure de adevar. Daca regret ceva, este faptul ca, acaparat continuu de activitatile cotidiene, nu am apucat sa incredintez tiparului un volum despre jazz – eu care, cantitativ, scriu echivalentul unei jumatati de volum pe luna, concretizat in articole, texte de emisiuni si prezentari. Nu-mi doresc decit sa ma asez cumva, sa aflu necesarul de timp si energia de a lasa dupa mine macar o carte cu opinii si experiente in acest domeniu.

_______
Textul apare in volumul Jazz, intre agonie si extaz – 30 de ani de jazz si blues in Romania, 1972-2002 (Editura Paralela 45)