Dispariţia lui Al. Mirodan sărăceşte prezenţa
personalităţilor culturale de limbă română din emigraţie. Odată cu el piere un
autor preocupat de ceea ce se petrecea deopotrivă în Israel şi în ţara natală,
despre care dădea seama cu pasiune.
Nu, Al. Mirodan nu făcea parte dintre condeiele cumpănite şi
caracterizate prin moderaţie. Îşi exprima protestul sau adeziunea în chipul cel
mai direct, fără ezitări, reticenţe, echivocuri. Dar, fie furios, fie
admirativ, rămînea spiritual. Umorul intră în componenţa unui talent seducător
prin naturaleţea şi uşurinţa cu care atrăgea atenţia cititorului asupra a ceea
ce nu părea decît un fleac, un nimic. Ai zice, de pildă, că Dicţionarul
scriitorilor evrei de limbă română se bizuie, în primul rînd, pe detaliul
pitoresc, scandalos ori necunoscut al unor biografii şi creaţii. Dar portretele
şi analizele propun o perspectivă originală, ţintind, nu numai o dată,
substanţa operelor şi apartele scriitorilor.
Toate aceste trăsături sînt vădite şi în lunarul Minimum,
din care au apărut 275 de numere şi avînd o difuzare pe cinci continente.
Minimum a aliniat mai multe semnături, uneori reale, alteori născociri şi
pseudonime ale celui ce gîndea şi făcea reviste de la un capăt la celălalt,
dăruindu-se, cu acea energie definitorie pentru ziaristul împătimit, exercitării
vocaţiei în paginile unei publicaţii devenite subiectul propriei sale
existenţe.
Ar fi, apoi, nedrept să se uite succesul teatrului lui Al.
Mirodan, unele dintre piesele sale (Celebrul 702) fiind reprezentate de sute de
ori în aplauzele unui public care aprecia hazul situaţiilor şi verva
dialogului. La timpul lor, aceste comedii anunţau un înzestrat dramaturg.
Pe Al. Mirodan nu l-am văzut la faţă de două decenii, n-am
corespondat cu el, deseori nu-i împărtăşeam opiniile, dar mi-era drag, aşa cum
îţi este un prieten din tinereţea comună, cînd ne apropiau atît năzuinţele, cît
şi eşecurile, şi cînd ne descopeream pe noi înşine, el dovedind nevoia şi
aptitudinea generozităţii pînă la sacrificiul de sine.
Ar mai rămîne să notez că aflasem de două, trei luni de
maladia lui Mirodan, după cum mi-a ajuns la urechi că nu respectă indicaţiile
medicului. Ca şi cum se grăbea să ajungă spre inevitabilul final. Şi totuşi,
cînd a crezut că s-a însănătoşit, s-a dăruit din nou Minimului. N-avea altă
ieşire.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters