OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Istoria recuperarii critice si a repunerii in circuit a productiei literare si stiintifice a lui B.P. Hasdeu cunoaste, in aproape un secol de posteritate hasdeana, sincope ce nu mai tin de potrivnicii intimplatoare, ci de o stare endemica de dezorganizare culturala. Fara urmasi directi care sa-i apere memoria, avind in N. Iorga un fost discipol convertit, din motive de orgoliu exacerbat si lezat, in detractor metodic, neocrotit nici de amnezica Academiei, savantul a ramas in memoria urmasilor mai degraba ca spiritist, deci autor senzational. Prima tentativa masiva de recuperare postuma, cea din anii ’30 ai secolului din urma, incercata cu redutabil entuziasm de catre Mircea Eliade, s-a lovit de veninul lui Murarasu si a fost mult diminuata de proscrierea editorului pentru urmatoarele decenii.

In fine, dupa citeva recuperari punctuale (Cuvinte den Batrani, Etymologicum…, Istoria critica…) prin anii ’70-’80, doi istorici literari bucuresteni si-au asumat ingrata sarcina a desfolierii vechilor colectii si de a pregati mult intirziata editie de opere. Astfel, Ioan Oprisan si Stancu Ilin au apucat sa publice primul volum – cel dedicat liricii hasdeene – in 1986. Dar totul a inghetat misterios imediat dupa aceea, poate si datorita rasturnarilor social-politice care au urmat, trei ani mai tirziu, poate si pentru ca Editura Minerva incepea sa intimpine greutati de adaptare care au condus, in cele din urma, la disparitia ei, si pentru ca seria planuita de cei doi editori nu etala un plan de lucru explicit, coerent si sustinut.

Desi a parut astfel, vreme de un deceniu, ca noua initiativa a sucombat iremediabil, ea continua, de fapt, dupa cum au dovedit-o aparitiile ulterioare. Volumul secund a aparut in 1996, ocupindu-se de proza lui Hasdeu, in timp ce al treilea, cantonat tot in aceeasi sfera, a vazut lumina tiparului in 1998. Ulterior, Editura Minerva pare sa fi disparut, in pofida zvonurilor ca presedintele Academiei, criticul E. Simion, i-ar fi insuflat o noua viata. (Daca a supravietuit, acest lucru nu este vizibil printr-o productie proprie de carte, in orice caz.) Volumul al IV-lea al fostei serii de la Minerva, ultimul aparut acolo, a iesit de sub tipar in 2003, grupind dramaturgia hasdeana. De acum incolo, cei doi editori – Stancu Ilin si I. Oprisan –, care polemizasera prin revista Viata Romaneasca la inceputul anilor ’90 pe teme hasdeene, s-au luat la intrecere in publicarea paralela a mostenirii hasdeene. Dar volumul al V-lea, coordonat, de asta data, numai de Stancu Ilin, a iesit la Editura Floarea Darurilor in acelasi an 2003.

Intre timp insa, I. Oprisan publicase la Editura Saeculum I.O., care pare sa-i apartina, in 2001-2003, in ritm de cite un volum pe an, Publicistica politica. 1869-1902 (2 vol.) si, respectiv, Studii si articole de economie politica (1 vol.). Sub titlul Articole politice, Stancu Ilin editase, la rindu-i, in 2002, la Editura Floarea Darurilor, primul volum din publicistica hasdeana a anilor 1858-1868.
Daca aici editorii si-au impartit mostenirea in felii distincte, cu literatura populara a lui Hasdeu s-a petrecut altminteri. In 1997, I. Oprisan aduna intre copertile unei carti intitulate Omul de flori. Basme si legende populare romanesti (Bucuresti, Editura Saeculum I.O. si Editura Vestala) materialul folcloric rezultat din faimoasele chestionare hasdeene. In anul 2000 insa, la Editura Grai si Suflet – Cultura Nationala, Lia Vasilescu publica B.P. Hasdeu – Literatura populara. Basme populare romanesti, cu o prefata de Ovidiu Barlea si un continut in mare masura identic. In schimb, I. Oprisan a publicat, si el, in 2003, la Editura Saeculum I.O., in doua volume, Folcloristica hasdeana.

- Opera hasdeana nu se lasa ordonata cu destula rapiditate si usurinta in volume tematice
Mai notez aici ca planul intregii editii critice de opere, asa cum l-au stabilit, probabil, cei doi editori bucuresteni, aparea etalat pe p. 6 a Omului de flori (care, de altfel, se si intitula, imprudent, pe p. 4, „Vol. V/Folclor literar/ tom II/ Proza populara“ al seriei de Opere). In conformitate cu acesta, volumul I trebuia sa cuprinda poezia, cel de-al doilea (cu doua tomuri) proza, al treilea teatrul, al patrulea (iarasi cu doua tomuri) – Studii si articole literare, filosofice si culturale, al V-lea: Folclor literar (primul tom: folclor versificat, cel de-al doilea: Proza populara), al VI-lea Folcloristica, vol. VII: Publicistica politica (tomul I: anii 1859-1868; tomul II: 1869-1900), vol. VIII: Istoria critica a romanilor, vol. IX: Studii de istorie, vol. X: Cuvinte din batrani (cu cele trei tomuri ale cartii), vol. XI: Etymologicum Magnum Romaniae (trei tomuri), vol. XII: Studii filologice, vol. XIII: Corespondenta emisa si, in fine, vol. XIV: Bibliografie. Evolutia publicarii acestei editii demonstreaza ca munca pe textele lui B.P. Hasdeu i-a convins pe Stancu Ilin si pe I. Oprisan ca opera hasdeana nu se lasa ordonata cu destula rapiditate si usurinta in volume tematice, obligindu-i sa-si schimbe, in parte, programarea initiala si aducindu-i, in cele din urma, chiar in situatia de a-si separa santierele.
Observind, prin urmare, ca editia de opere postdecembrista a facut cei mai seriosi pasi inainte in repunerea in circulatie a contributiei lui B.P. Hasdeu de la cele doua volume interbelice editate de Mircea Eliade si de la editarile de titluri disparate din anii socialismului, nu putem decit regreta ca proiectul Ilin-Oprisan va ramine blocat de dificultatile inerente complexitatii lui Hasdeu, de absenta suportului logistic al unei mari edituri ori al unor institutii prestigioase (Academia), de neintelegeri personale si de falimente editoriale.

Dincolo de aceste circumstante, exista si alte pricini pentru care efortul elaborarii unei editii Hasdeu ar trebui reluat cit mai grabnic. Una dintre ele, ce nu poate fi neglijata, este competenta de istorici literari si filologi a editorilor actuali. Priceperea pe care o necesita un santier Hasdeu intrece cu mult pregatirea de acest tip, iar faptul nu ramine fara consecinte in volumele deja aparute. Astfel, monografia clasica dedicata de istoric lui Ioan Voda cel Cumplit ar fi trebuit grupata alaturi de restul scrierilor sale de relevanta istoriografica. Or, I. Oprisan si Stancu Ilin rezerva acestei lucrari un loc in vol. 2 al Operelor – considerind-o, pur si simplu, drept „proza istoriografica“ – si procedeaza aidoma si in cazul unor studii de mai mica intindere, precum Destararea lui Petru Voda Rares, inclus in volumul al 3-lea al seriei sub acelasi generic. In mod evident, formula narativa artista practicata de Hasdeu in aceste scrieri tine de crezul lui romantic, dar aceasta nu face ca textele in cauza sa apartina mai putin istoriografiei. Calificarea lor drept „proza istoriografica“ ar trebui, in dreapta consecinta, sa atraga si alte compartimentari asemenea, de tipul „proza economica“ pentru economie, „proza filologica“ pentru cursurile de filologie, „proza stiintifica“ sau mai stiu eu de ce fel.

- Ioan Oprisan si Stancu Ilin realizeaza una dintre cele mai meritorii restaurari din lumea culturii moderne romanesti
Lasind deoparte asemenea consideratii, ramine stabilit faptul ca Ioan Oprisan si Stancu Ilin realizeaza in prezent una dintre cele mai meritorii restaurari din lumea culturii moderne romanesti, oferind generatiei actuale prilejul de a studia in cunostinta de cauza argumentele textuale ale unui prestigiu imens, care a confiscat o epoca.
Confuzia unei culturi in plina transformare, care si-a pierdut vechile institutii si instrumente inainte de a-si crea altele, s-a facut simtita prin disparitia editurii specializate in editarea colectiile de opere ale clasicilor si transpare si in politicile culturale de premiere a eforturilor de editare critica. In timp ce, beneficiind de toate mijloacele logistice si de asistenta celei mai puternice edituri actuale, echipa lui Badilita obtinea, nu demult, un premiu despre care credeam ca se atribuie prin excelenta literaturii originale, editarea lui Hasdeu, intimpinind redutabile dificultati in readucerea in actualitate a marelui clasic, nu au obtinut nici macar o buna receptare publicistica, meritata pe deplin. Pacat.