OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

70%. Cu aceste procente a fost plebiscitat Dmitri Medvedev la alegerile prezidentiale desfasurate duminica in Rusia. Un scor care arata ca transferul de incredere si simpatie este cel putin la fel de important ca predarea prerogativelor. „Acestea nu sint alegeri in care oamenii aleg. Totul este decis dinainte.“ Este verdictul dat de filiala rusa a organizatiei Transparency International, in preambulul unui scrutin croit pe tiparele precarei democratii marca Vladimir Putin. Tarul si-a desemnat urmasul la tron in persoana celui mai fidel dintre colaboratori, iar o imbatabila masinarie de propaganda a desavirsit ceea ce mediile occidentale au numit operatiunea „Succesorul“.

Indezirabilii Garry Kasparov, sahistul de geniu facut mat de un regim care l-a hartuit pina la epuizare, Vladimir Bukovski, celebrul disident sovietic, sau Mihail Kassianov, un ex-premier prea liberal pentru gusturile autocrate ale lui Putin, s-au retras ori au fost descalificati de autoritatile electorale ruse din competitia prezidentiala. A urmat ceea ce nici cel mai indulgent audit in materie de democratie nu ar putea califica drept o campanie electorala echilibrata si corecta, una care sa acorde macar sanse teoretice adversarilor Kremlinului – un comunist intratabil, un ultranationalist nefrecventabil si reprezentantul obscur al firavului curent liberal.

Posturile de televiziune, private sau publice, s-au intrecut in a difuza materiale pozitive despre Dmitri Medvedev, alocindu-i spatii largi de emisie, disproportionate fata de aparitiile sterse ale rivalilor. Altminteri, Medvedev, prim-vicepremier in functie, a ignorat dezbaterile televizate, invocind faptul ca are de lucru. Grupurile civice independente sint convinse ca verticala puterii, adica guvernatorii si primarii, au transmis directorilor de institutii publice ordinul de a exercita presiuni asupra angajatilor in sensul unui vot pe placul puterii. O campanie, asadar, incorecta, in care favoritul Kremlinului s-a comportat, dupa cum remarcau organizatiile civice ruse si straine, nu ca un candidat, ci mai degraba ca un presedinte ales. Alergice la critici, autoritatile electorale de la Moscova acuza, in replica, evaluarile independente ca ar fi parte a unei strategii de defaimare menite sa fragilizeze pozitia Rusiei pe scena internationala.

Despre democratia aproximativa in era Putin nu sint multe de spus. Iar cinicii sau pragmaticii afirma ca nici nu merita o analiza serioasa, cita vreme la Moscova – unde, oricum, cultura pluralista si drepturile omului nu au fost niciodata bine digerate – stabilitatea politica obtinuta pe orice cai este cu adevarat importanta. Amnesty International denunta, recent, restringerea alarmanta a drepturilor civile si a libertatii de expresie, dar si noua legislatie restrictiva in privinta organizatiilor neguvernamentale sau actiunile de intimidare indreptate impotriva opozantilor sau a criticilor puterii. Cazul Anna Politkovskaia – jurnalista asasinata in 2006, dupa ce ani buni a relatat despre incalcarile repetate ale drepturilor omului in timpul conflictului cecen – ramine neelucidat, iar promisiunea presedintelui Putin ca ii va gasi pe faptasi – neonorata. Fostul agent KGB are alta prioritate – conservarea influentei la virful puterii ruse, in perspectiva unei deloc excluse reveniri la Kremlin, in 2012. Pina atunci, ramine marcat succesul modelului brevetat de Boris Eltin, in anul 2000, cel al succesiunii la tron. Putin si Medvedev – mentorul si ucenicul, prezentul si viitorul Rusiei. Viitorul tandem prim-ministru – presedinte este validat, prin aceste alegeri, drept garantul continuitatii intr-o tara care a depasit marasmul economic, a facut uitata cronica instabilitate politica si a inlocuit tancurile cu gazul pentru a-si recistiga locul pe arena internationala. Aceasta a fost imaginea livrata, in exces, electoratului, care – o dovedeste scorul prezidentialelor – se afla sub efectul supradozei de optimism. Analistii nu sint, insa, unanimi in a anticipa un binom executiv armonios.

Dream team sau competitie pentru putere?
Dmitri Medvedev, 42 de ani, va fi al treilea presedinte al Rusiei postsovietice si cel mai tinar lider rus de la ultimul tar, Nicolai al II-lea, incoace. Absolvent de Drept la Universitatea Sankt Petersburg – sursa principala a elitelor politice ruse –, el este, potrivit descrierii celor apropiati, inteligent si cultivat. Tehnocrat cu background in afacerile private, este, din punct de vedere politic, creatia lui Vladimir Putin. Acesta l-a promovat in structura administrativa a primariei din Sankt Petersburg, pentru a-l aduce, apoi, la Guvern, in 1999, cind actualul presedinte devenise premier, iar in 2003 l-a propulsat pina in fruntea staffului prezidential. Ulterior, l-a numit prim-vicepremier si i-a incredintat marile proiecte nationale – educatia, locuintele, agricultura si sanatatea, dar si sefia consiliului de administratie al gigantului rus Gazprom. in materie de economie, Medvedev este adeptul liberalismului si al limitarii rolului detinut de Kremlin in marile corporatii. Sustinator al initiativei private si denuntator constant al birocratiei corupte care macina, de secole, administratia rusa, Dmitri Medvedev nu a dovedit, insa, acelasi entuziasm in apararea libertatilor civile si a drepturilor omului. Dovada, o campanie electorala transformata intr-o farsa. Promotor al independentei justitiei, in jurul sau circula o legenda, cum ca ar fi pierdut un proces ca avocat deoarece a refuzat sa dea mita.

Nu exista nimic suspect la Medvedev care sa indice tentatia emanciparii fata de mentor. Totusi, inaintea alegerilor, acesta a afirmat ca Rusia este si va ramine o republica prezidentiala si ca nu pot exista mai multe centre de putere. Fapt confirmat si de traditia ruseasca. Aceasta, in timp ce Putin incerca sa dea o mult mai mare greutate prerogativelor executive ale Guvernului. Observatori ai vietii politice de la Kremlin cred ca existenta a doi lideri cu doua cabinete nu reprezinta o constructie robusta si ca o eventuala ruptura a relatiilor profesionale dintre ei ar putea distruge stabilitatea pe care aranjamentul lor bilateral se presupune ca o protejeaza. „Exista unele deficiente evidente si riscuri asociate acordului de partajare a puterii“ – sustine Chris Weafer, director al Departamentului de Strategie al Uralsib, citat de Reuters. Potrivit acestuia, diferentele in materie de administrare a problemelor si de agenda a reformelor si cheltuielilor sint inevitabile. Altii, insa, amintesc ca s-a mai intimplat, de-a lungul istoriei, ca doua persoane decente si competente sa se tolereze reciproc si sa-si imparta sferele de responsabilitate. „Dima este suficient de destept si de dur pentru a fi presedinte“ – declara, tot pentru Reuters, un fost coleg. „Dar – continua acesta – trebuie sa posezi o inteligenta emotionala, un simt al deciziilor, la Kremlin.

Putin il are, Eltin cu siguranta l-a avut. il are, oare, si Dima? Nu stiu. Ramine de vazut“. Atuurile si puterea sint, deocamdata, in mina lui Vladimir Putin, iar profilul lui Dima pare sa corespunda asteptarilor acestuia in viitoarele raporturi de putere. Tehnocratul caruia nu-i place riscul nu se va lasa, probabil, cel putin la debut de mandat, antrenat de tendinte centrifuge. Mai ales ca, daca s-ar intimpla astfel, Putin ar face totul pentru a-l neutraliza si nu ar ezita sa-l lase pe exponentul aripii liberale prada facila, poate, reprezentatilor curentului dur, al fostilor militari si agenti KGB. Daca nu va fi un tandem perfect, va fi, probabil, unul functional. Cei doi si-au asumat marile proiecte care vizeaza stoparea declinului demografic, recladirea sistemelor publice de sanatate si educatie si crearea unei infrastructuri rezonabile. Si, nota bene, conservarea stabilitatii politice si a boomului economic potentat de exporturile masive de gaz si petrol, noua si mult mai eficienta arma ruseasca in materie de diplomatie.

Rusia de astazi = Rusia de miine
Dupa ce au incercat sa descifreze mesajele, deocamdata sumare, transmise de candidatul Dmitri Medvedev, mediile occidentale vad in cvasinecunoscutul viitor presedinte rus o versiune edulcorata a predecesorului sau. Fata de Vladimir Putin, casant in retorica sa cu accente antioccidentale, Dmitri Medvedev se anunta un interlocutor rezonabil, chiar daca nu neaparat mai flexibil in disputele asupra celor mai complicate dosare internationale. Vestul a privit, dezamagit, cum Dmitri Medvedev a spulberat orice iluzie cu privire la sansele ca, la un moment dat, pozitia oficiala rusa in ce priveste Kosovo sa se modifice. Prezent la Belgrad, cu putin timp inainte de alegeri, prim-vicepre-mierul in functie a condamnat actul unilateral de declarare a independentei provinciei, provocind un oftat de usurare din partea autoritatilor sirbe.

Care s-au grabit sa-si dea acordul pe un contract care faciliteaza accesul gazului rusesc spre inima Europei. O Europa ce bijbiie in edificarea unei politici energetice coezive. Astfel, din 2013, Gazprom va pompa gaz rusesc prin viitoarea conducta South Stream, care va traversa Marea Neagra, va trece prin Bulgaria, pentru a ajunge, fie prin Austria, fie prin Grecia, pe coasta Italiei. Initiatorii – Gazprom si italienii de la ENI – au declarat ca obiectivul ar fi diversificarea rutelor de transport spre Europa, astfel ca South Stream nu poate fi considerat o contrapondere la proiectul Nabucco, prin care gazele naturale provenind de la Marea Caspica vor ajunge pe continent trecind prin Turcia, Bulgaria, Romania, Ungaria si Austria. De altfel, discutiile pe tema energiei vor fi un test pentru relatia viitorului lider rus cu responsabilii europeni.

Acestia vor purta negocieri cu Moscova pe marginea diversificarii aprovizionarii cu energie si a taxelor de tranzit. Dosarul nuclear iranian, precum si un nou acord de parteneriat si cooperare figureaza, de asemenea, printre prioritatile agendei comune. Analistii avertizeaza, insa: nu trebuie repetata experienta din anul 2000 – cind liderii europeni s-au precipitat in a stabili legaturi personale cu Vladimir Putin –, care a blocat coordonarea la nivel comunitar a unei politici fata de Rusia; lucrurile ar trebui sa stea, acum, invers – mai intii o strategie comuna, si apoi relatii privilegiate cu Moscova.

La Washington, asteptarile sint destul de limitate, aceasta si din cauza putinelor lucruri pe care americanii le stiu despre Dmitri Medvedev. Hillary Clinton abia daca a reusit sa-i pronunte numele intr-o dezbatere electorala, iar atit ea, cit si adversarul democrat, Barack Obama, au anticipat ca Medvedev va fi manevrat din culise de Vladimir Putin. Actualul presedinte, George W. Bush, s-a ferit sa puna un astfel de diagnostic, recunoscind, totusi, ca este greu de spus cum se va impune Medvedev avindu-l in fundal pe imprevizibilul Putin. Relatiile ruso-americane traverseaza o perioada de turbulente puternice, care au renascut chiar temerile privind o racire pina spre punctul critic din perioada fostei URSS.

Alergiile Moscovei sint provocate, in principal, de controversatul proiect american al scutului antiracheta si de extinderea NATO spre zone aflate, cindva, in sfera de influenta a Rusiei. Moscova a multiplicat, in replica, demonstratiile de forta, reluind zborurile bombardierelor strategice, iar, in plan politic, si-a suspendat participarea la Tratatul fortelor conventionale din Europa, care limiteaza armamentele din Atlantic la Muntii Ural. Peste toate, a aparut si acest spinos dosar Kosovo, fata de care intransigenta Moscovei pare de beton. Nimic nu lasa sa se intrevada o schimbare in politica externa a Rusiei odata cu instalarea la Kremlin a lui Medvedev – cred politologii –, pentru ca exact aceasta a renascut in rusi sentimentul mindriei nationale si i-a adus lui Putin popularitate. A gindi ca Putin va fi inlocuit de un tip mai moderat si mai liberal si ca acest lucru va reprezenta o turnura in diplomatia rusa este echivalent cu a te lasa prada iluziilor – avertizeaza expertii. Si nu exista temei pentru a-i contrazice.