OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Mai întîi, merită onorată gazda. Dreapta politică conduce continentul, iar stînga şchioapătă, deşi recesiunea şi şomajul în creştere i-au fost aliaţi de conjunctură. Fie că sunt la putere sau în opoziţie, popularii, conservatorii şi creştin-democraţii din cele mai puternice şi populate state ale Uniunii – Germania, Franţa, Italia, Marea Britanie, Spania şi Polonia – au triumfat în faţa socialiştilor sau au obţinut succese notabile. Aceasta pentru a nu mai pomeni de Ungaria, unde dreapta liberală a lui Viktor Orban a spulberat stînga. Cazul cel mai dramatic este cel al Marii Britanii, unde laburiştii la putere au ieşit abia pe locul al treilea, după conservatori şi eurofobii din Partidul pentru Independenţă, iar extremiştii naţionalişti au obţinut, în premieră, reprezentare în Parlamentul European. Scandalul deconturilor false şi declinul accentuat al economiei au ruinat moştenirea politică lăsată de Tony Blair şi gestionată de Gordon Brown, finanţistul şters şi lipsit de fler politic al cărui scaun se clatină. Aritmetica viitorului legislativ comunitar nu se schimbă fundamental. Grupul Popularilor Europeni rămîne cea mai puternică familie ideologică, urmat de socialiştii în derivă, Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa, aflaţi în scădere şi Verzii, care sînt în ascensiune. Nimeni nu deţine majoritatea, nimeni nu decide singur. Mutarea spectaculoasă ar putea fi părăsirea PPE de către conservatorii britanici, nemulţumiţi de lipsa de criterii şi discernămînt care a permis cooptarea, în sistem aluvionar, a numeroase formaţiuni cu pretenţii de centru – dreapta, dar cu istorie şi apucături populist – stîngiste. Parlamentul European s-a colorat cu xenofobi, detractori ai Uniunii, extremişti vocali. Accesul acestora a fost facilitat de oboseala generalizată la nivelul politicienilor şi al electoratului, într-o Europă încremenită economic şi tentată să transforme politica în contabilitate. „Vechea“ Europă a lui Donald Rumsfeld îşi trădează limitele. Neputinţa totală s-a instalat, însă, acolo unde Rumsfeld plasase speranţa.

 

A fost descrierea gazdei. Urmează paraziţii şi frauda. Caz clinic – România, cu politicienii ei expiraţi sau făcuţi la comandă, trimişi la Bruxelles să o reprezinte. Popularii impostori şi social-cleptocraţii, adică aşa-zisa dreaptă şi pretinsa stîngă deţin ţara în condominiu. Starea de arest se prelungeşte. Este o fraudă masivă, denunţată exclusiv retoric. În rest, acuzele reciproce pe care PSD şi PD-L şi le aduc privind voturile cu autobuzul, tractorul şi drezina sunt neinteresante, fiind endemice mediului politic românesc. Ridicolul inundă sediile centrale ale PD-L şi PSD, unde se trîmbiţează victoria împotriva României, iar blazarea pe cel al PNL-ului, partid care coboară sub scorul istoric de toamna trecută. Nimeni de la partidele puterii nu se oboseşte să se aplece, analitic, asupra dublei contraperformanţe de a atrage la urne cel mai mic număr de români cu drept de vot din istorie şi de a redeschide porţile politicii lui Corneliu Vadim Tudor şi Gigi Becali. Şi de ce ar face-o ? De ce să nu îţi cultivi potenţiali parteneri de negociere printre mai micii politicii, la care să recurgi atunci cînd momentul o impune? Pe de altă parte, fără resurse, sloganuri sau idei, iar pe perioada campaniei chiar şi fără expunere mediatică, Vadim şi Becali cîştigă, singuri, graţie numelor lor şi aversiunii electoratului faţă de establishment, aproape 9 procente. Numai în România se poate întîmpla astfel. Vadim, Becali şi fosta independentă a lui Tata relegitimează votul uninominal. Asta în timp ce pedeliştii şi pesediştii scormonesc, indecent, prin gunoiul democratic pe care tot ei l-au produs, în căutarea procentului care le-ar permite să se instaleze, simbolic, în pole position pentru prezidenţiale. Pentru că Europa permite – mai mult, încurajează impostura şi vidul doctrinar – onorabilul Cristian Preda ar putea deveni coleg de club popular cu George Becali. Profesorul şi profetul merg mînă în mînă spre aripa dreaptă a Parlamentului European. Alături de ei va sta timida EBA, redevenită pedelista Elena Băsescu, pentru care camarila prezidenţială a lucrat tenace, reuşind să convingă femeile tinere şi educate că pot avea în ea o purtătoare de imagine. Şi tot în PPE vor fi Laszlo Tokes şi colegii de la UDMR, formaţiune căreia disciplina cazonă a electoratului maghiar şi lehamitea celui majoritar i-au adus procente grase.