OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Ce ar trebui să facă Mircea Geoană pentru a fi luat în serios? Omul doreşte să se instaleze, după 6 decembrie, la Palatul Cotroceni, dar în primele zile ale campaniei pentru prezidenţiale a primit două oferte de prim-ministru. Prima, mustind de maliţie, a venit din partea lui Traian Băsescu, deci nu se pune. A doua, pe cît de nuanţată pe atît de serioasă, aparţine liberalului Dinu Patriciu, cel mai bogat membru al Triumviratului „mogulic“. Potrivit acestuia, Geoană ar putea fi un bun premier în situaţia în care prezidenţiabilul PNL, Crin Antonescu, ar ajunge la Cotroceni. Intuiţia îi spune lui Patriciu că patronul actual al social-democraţiei româneşti freamătă, în străfundurile sale, de spirit liberal şi numai ghinionul l-a împins spre PSD. De parcă nu era suficient, Patriciu l-a plasat, doctrinar, pe Geoană alături de Tony Blair, salvatorul laburiştilor britanici din mlaştinile stîngii radicale. Dacă există cu adevărat, „liberalismul“ domnului Geoană este lăuntric, captiv al unei intimităţi bine camuflate. Istoria reţine doar modul abject în care şeful PSD s-a cocoţat pe drama tinerei angajate la o multinaţională, dispărută prematur din cauza suprasolicitării, pentru a denunţa voracitatea cu care capitalismul îşi înghite fiii, diatribele împotriva bancherilor care au aruncat lumea în criză financiară sau atacurile la adresa cotei unice. Şi mai e ceva. Tony Blair nu vorbea despre sine la persoana a III-a, umplîndu-se de ridicol. Agentul electoral Mircea Geoană promite românilor, în numele candidatului Geoană, bani, investiţii, locuri de muncă.

 

Ce face liderul social-democrat cu propria campanie este treaba lui şi a echipei sale. Ce face şi, mai ales, ce spune Dinu Patriciu devin, automat, treaba candidatului liberal Antonescu. Să nu fi înţeles magnatul că Traian Băsescu se hrăneşte copios din simpla existenţă a triunghiului „demonic“ Patriciu-Voiculescu-Vîntu şi că nu ar fi cazul să facă declaraţii care să-i ofere preşedintelui muniţie suplimentară? Într-un moment în care Crin Antonescu încearcă să demonteze teza alianţei cu PSD, alimentată de susţinerea comună pentru Klaus Johannis, Dinu Patriciu lucrează în sens invers, la sudarea imagologică a acesteia, dînd apă la moară taberei pro-Băsescu. Reacţia liderului PNL a fost una promptă, de detaşare netă faţă de afirmaţiile neinspirate ale lui Patriciu. Insistenţa asupra soluţiei Johannis denotă onestitate, consecvenţă şi reprezintă promisiunea unui tandem onorabil. Totuşi, răul a fost făcut, iar prezidenţiabilului Antonescu îi va fi greu, în continuare, să elimine daunele provocate de colegul său de partid. Din simplul motiv că Traian Băsescu a optat pentru tratamentul în bloc al adversarilor înaintea primului tur de scrutin. De fapt, nu al adversarilor direcţi – pe care, probabil, îi va nominaliza tot mai rar, pentru a nu se crede că îi respectă şi le recunoaşte valoarea de competitori –, ci a „triadei“ de serviciu Vîntu, Voiculescu, Patriciu. Incoruptibilul de la Cotroceni, omul providenţial, imaculatul care face doar compromisuri ce nu compromit, îi avertizează pe „moguli“ că le va ţine piept, ca şi pînă acum, şi va stopa un nou val al privatizărilor frauduloase – Poşta Română, Romgaz, Transgaz, Oil Terminal. Plicticos discurs, dar încă productiv.

 

Despre fraude morale, numai de bine. Traian Băsescu a parazitat primul tur de scrutin cu o temă – Parlamentul unicameral redus la 300 de aleşi – pe placul mulţimii însetate de sîngele ciocoilor parlamentari. Tăvălită prin nămol populist marca Băsescu&PDL, reforma statului poate aduce acestei tabere puncte dar devine un subiect derizoriu. Corectă din punct de vedere teoretic, dar aplicată pe solul sterp al politicii româneşti, ideea decalării alegerilor prezidenţiale de cele legislative se dovedeşte, pînă la urmă, o eroare. În 2008, oferta partidelor, lipsite de locomotivele electorale clasice, nu s-a cristalizat doctrinar, nu fost mai bogată în programe solide sau epurată de promisiuni deşănţate. Rezultatul – o alianţă care s-a destrămat după un an, pentru că nu mai servea – dimpotrivă, dăuna – interesului protagoniştilor campaniei pentru prezidenţiale. Iar criza nu a fost un argument suficient în favoarea menţinerii stabilităţii politice şi instituţionale. La rîndul lor, candidaţii la funcţia supremă nu sînt, fără partide pe care să le tracteze, mai pregătiţi sau mai cinstiţi. Eliberat de povara electorală a unui partid care şi-a dezvăluit limitele profesionale şi morale, Traian Băsescu profită din plin de această decalare a legislativelor de prezidenţiale şi reia, într-un alt registru, îndemnul la revoltă împotriva sistemului politic. Unul care îşi trimite nevolnicii reprezentanţi într-o structură – Parlamentul – greoaie, ineficientă şi mare devoratoare de bani publici.