Am fost cîteva săptămîni
departe de lumea dezlănţuită a politicii româneşti. Am
trăit de pe o zi pe alta, fără să ştiu ce-au mai făcut alde
Băsescu şi Boc sau că Statele Unite l-au ucis pe Osama Bin Laden.
Uite că se poate trăi şi aşa, mi-am tot zis, fără să pun
întrebări şi să aflu ce mai e prin lume. Aveam lumea mea şi
universul meu – nu prea vesele, altminteri –, dar erau suficiente
pentru a crea un univers paralel suportabil.
Tot acest univers, cumva artificial,
desigur, în care am citit cu emoţie noul volum de articole al
Anei Politkovskaia şi integrala prozei scurte a lui John Cheaver (ce
minunate poveşti, cu oameni adevăraţi, chiar dacă scoşi din
burta imaginaţiei prozatorului american), s-a destrămat instantaneu
cum am revenit acasă. Mi-a fost dat să urmăresc, cu un zîmbet
trist în colţul gurii, alegerile prin care principalul partid
de guvernămînt şi-a ales noua conducere. Mi-a fost dat să
văd şi să aud cum se aruncă vorbe mari aiurea şi se dau fustele
peste cap – chiar dacă avem de-a face cu mari bărbaţi de stat,
vorba Preşedintelul Băsescu, cu pretenţii, lucrăm doar cu
materialul clientului şi nu inventăm nimic! Mi-a fost dat să văd
cum retorica găunoasă – care nu este doar a partidului de
guvernămînt, care are puterea, trage sforile şi poartă şi
toate responsabilităţile actului de guvernare – ajunge pe buzele
şi în cugetul unor intelectuali cu ştaif şi morgă. Aceştia
se livrează de bunăvoie şi se vînd pentru nişte – nu
chiar simple – foarte importante funcţii în stat. Şi
partidul îi foloseşte ca material propagandistic şi drept
carne de tun a grupurilor de interese (foarte mari şi cu mulţi
bani, europeni sau româneşti, mai degrabă puşi repede la
teşcherea decît aruncaţi în jocul politic) care fac şi
desfac socotelile din interiorul PDL-lui.
Nu comentez rezultatele alegerilor şi
victoria à la Pirus a lui Emil Boc, prin care s-a înşurubat
la un nou mandat de şef al struţo-cămilei numite PDL. Vom încerca
să facem o legătură între alegerile din PDL şi evenimentele
de ultimă oră derulate la Constanţa. Evenimentele s-au consumat cu
repeziciune, avînd ca protagonişti demnitari din Ministerul
Administraţiei şi Internelor, mahări din portul Constanţa şi
Vama Agigea şi lideri locali şi centrali ai partidului. Care,
hellas!, reformează România şi tot oferă posturi babane
reformatorilor aleşi pe sprînceană.
O precizare, plecînd de la cele
citite în textele Anei Politkovsakaia despre corupţia
oficializată din Rusia lui Putin. Sloganul cu lupta împotriva
corupţiei, a oligarhilor (în Rusia), a mogulilor (în
România) a fost o bună găselniţă electorală în
ambele ţări. Schimbînd ce e de schimbat – nume de
protagonişti, dimensiunile corupţiei (cum să ne punem noi cu
uriaşul mecanism al birocraţiei şi complexului politico-militar
rusesc) şi metodele mult mai contondente ale vecinilor de la Răsărit
–, multe întîmplări sînt asemănătoare şi
chiar identice. Acolo unde lupta împotriva corupţiei devine
politică de stat, corupţia este deja politică de stat, avînd
propriile ei legi de funcţionare. Corupţia generalizată creează o
altă lume paralelă, cu legi proprii şi apucături mafiote.
Politica şi economicul, puterea politică şi cea financiară se
întreţes, interesele devin convergente şi idealurile pentru
obţinerea şi conservarea puterii – literă de lege. Restul este
pentru ochii prostimii: libertatea cuvîntului, drepturile
omului, grija faţă de om. Etica şi echitatea capitalistă se impun
prin şantaj şi arbitrar. Să nu prelungim aceste consideraţii,
repetăm, puse în ecuaţie de o jurnalistă care chiar a făcut
jurnalism de investigaţie, a terminat prin a fi împuşcată şi
nu s-a vîndut puterii pentru un post de ambasador. Fie el la
Paris sau în Finlanda.
Bref, ce s-a întîmplat?
S-a întîmplat că vodevilul
cu mascaţi şi jandarmi a continuat cu noi scene. Un secretar de
stat în MAI – Laurenţiu Mironescu – este săltat cu
noaptea în cap de organele abilitate ale statului român
şi dus la audieri la DNA. Acolo unde a fost adus cu duba şi
senatorul PDL, Mircea Banias, vicelider al organizaţiei PDL
Constanţa, fost căpitan de cursă lungă şi fost director în
Portul Constanţa, pus să dea explicaţii pentru alte
matrapazlîcuri, altele decît cele pentru care deja mai
fusese convocat la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din
Bucureşti. Sînt aduse în discuţie şi puse pe tapet şi
alte nume sus-puse, oameni apropiaţi afacerilor din Constanţa şi
ai familiei Băsescu. Apare şi o nepoată, Raluca Băsescu, care, la
nici 30 de ani, este acţionară la fel de fel de firme ce derulează
afaceri pe picior mare.
A fost iureş mare la Constanţa, ca în
filmele lui Sergiu Nicolaescu: percheziţii, ridicări de documente –
400 de saci (ne întrebăm cine le va studia, tehnic vorbind;
nici Nicolae Iorga nu ar fi capabil într-un timp rezonabil) –
şi acuze dintre cele mai grave: că s-a făcut contrabandă pe
picior mare, că s-au închis ochii la transporturi uriaşe din
China, că s-au făcut acte false sau nu s-au făcut deloc, că s-au
dat şi s-au luat bani (inclusiv pentru numiri în diferite
posturi), că fel de fel de firme şi societăţi au printre
acţionari rubedenii – fraţi, fiice, cumetri – ale unor persoane
politice sus-puse, care fac şi desfac combinaţiile din porturile şi
vămile de la ţărmul Pontului Euxin, unde sărmanul poet Ovidiu
suspina de tristeţe şi de singurătate.
O cavalcadă care, de două zile, a
devenit capul de afiş al vieţii politice, pe fondul în care
diverşi senatori şi deputaţi PDL încearcă să părăsească
corabia care ia apă. Nimic nu e sigur, situaţia e fluidă, doar
încrederea în trompetele partidului este mare. Un
europarlamentar PDL, Traian Ungureanu, clamează explozia în
faţă a partidului care l-a făcut din jurnalist famelic un om cu
parale; un euroscriitor, Mircea Cărtărescu, se dă de ceasul
bucuriei decelînd faptul că PDL îşi revine din pumni şi
are toate şansele să se menţină la putere şi după 2012. Mai
ales că – zice printre dinţi şi Andreea Pora – doar alde
Băsescu luptă pe faţă împotriva corupţiei, iar acelaşi
euroscriitor, Mircea Cărtărescu, spune că avem şi un pol
creştin-democrat în interiorul PDL, care va aduna toate
forţele mici şi mijlocii, pentru a impune o dreaptă românească
cinstită şi sănătoasă. Frumos spus şi gîndit.
Povestea cu polul creştin-democrat
iţită în mijlocul unui partid care nu are nici ideologie şi
nici strategie este un frumos gazel demn de poemele de dragoste ale
lui Firdusi. Mult visata unificare a dreptei – care nici măcar nu
mai există – în România postfesenistă, sub faldurile
glorioase ale PDL, rămîne visul frumos şi duios al domnului
Valeriu Stoica, fără nici o legătură cu preocupările şi
aspiraţiile actuale ale gloatei româneşti, ci eventual cu
meniul de la „Mărul de argint“. Cunoscătorii ştiu despre ce
este vorba.
Masele de cumpărători ce dau buzna
prin malluri să vîneze produse oferite mai ieftin de promoţii,
masele de cetăţeni cu 4x4 care umplu coşurile cu te miri ce
alimente şi consumabile, puştimea care se isterizează prin
discoteci şi la diverse concerte cu Shakira, Lady Gaga sau Phoenix
chiar nu au nici o treabă cu procesul mult clamat al comunismului.
Sau cu aşa-zisa dreaptă românească al cărei portdrapel ar
fi PDL-ul. Corupţia devenită politică de stat nu poate genera
decît corupţie. Ce s-a întîmplat în ţările
arabe este semnificativ. Haiducia din Islanda a fost puţin comentată
în România: noi avem în schimb, eventual,
resemnare, indiferenţă sau cinism. Matrapazlîcurile devoalate
cu mare tam-tam de organele abilitate sînt un simplu joc pentru
distragerea atenţiei opiniei publice de la situaţia gravă în
care ne aflăm. Creşterile de 0,1 % nu vor duce nicăieri. Este clar
că, atunci cînd un mare şnapan este dat în vileag, alţi
cinci şnapani dau lovituri în alte părţi. Cam atît. E
bine încă, au înflorit şi teii, deja miros înnebunitor,
vom înroşi iar ouă la 40 de zile.