OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Să mă explic. Ştiţi desenul acela din testele psihologice care, în funcţie de cum îl priveşti, reprezintă fie o tînără voluptuoasă, fie o bătrînă uşor înfricoşătoare? Acelaşi lucru este valabil şi în ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu.

Pentru un om de dreapta, raţional şi de bună credinţă, acest proiect înseamnă practic reinventarea României, aducerea ei la nivelul secolului XXI. Pe scurt, un proiect pentru care merită să lupţi şi pe care merită să-l susţii din toate puterile. Reuşita acestui proiect ar fi cel mai bun lucru care i s-ar putea întîmpla României.

Transformarea României într-un spaţiu în care libertatea celuilalt e solid garantată, astfel că şi celălalt, prin autolimitare, îmi garantează propria mea libertate (aşadar transformarea României într-un spaţiu al decenţei şi al urbanităţii) – iată, fără îndoială, un proiect excelent.

Aşa se face că Traian Băsescu e, în funcţie de perspectiva din care îl priveşti, fie o virgină voluptuoasă, care închide în ea comoara luminoasă a naţiunii şi pe care libidinoşii oligarhi, parlamentari şi moguli vor s-o necin-stească, fie o maşteră vicleană care vrea să o otrăvească pe Albă ca Zăpada parlamentară (doar că în final, după cum ştim, prinţul cel imaculat o va salva pe Albă ca Zăpada şi va repune lumea în ordinea ei fundamentală).

Pentru tabăra pro-T.B., articolele lui Bedros Horasangian sau ale lui Carmen Muşat, de exemplu, sînt dovada mai presus de orice îndoială rezonabilă a relei-credinţe şi a lipsei de onestitate intelectuală. Pentru tabăra anti -T.B., articolele lui Mircea Mihăieş sau ale lui Horia-Roman Patapievici exprimă fără nici un echivoc o slugărnicie fără precedent în istoria recentă a României şi o abandonare deplorabilă a tuturor standardelor cu care e ţinut să opereze un intelectual. Aceleaşi articole, citite de cei din propria tabără, sînt dovada neechivocă a lucidităţii, a onestităţii intelectuale şi a curajului civic.

„Nici un om civilizat n-ar spune şi n-ar face ce spun şi ce fac ceilalţi.“ Adevărul acestei fraze este evident şi evident incontestabil pentru toţi cei care împărtăşeşc premisele propriei tale viziuni. Iar confirmarea – repetată – care vine din partea acestora te încredinţează de propria rezonabilitate, îţi reconfirmă umanitatea.

Cum putem ieşi din această situaţie, care riscă să ne arunce într-un soi de război civil? Răspunsul simplu ar fi: printr-un act de credinţă. Înlocuim pur şi simplu premisele din care decurge o viziune cu premisele din care decurge, la fel de firesc, cealaltă viziune. Cu alte cuvinte, ne punem cu toţii de acord ca, în desenul cu pricina, să vedem fie doar juna apetisantă, fie doar hîrca. În acest caz, evident, conflictul ar dispărea instantaneu. La urma urmei, în ultimii ani am fost martorii transformării subite sau mai lente a unor pro-băsescieni în anti-băsescieni – şi invers.

Probabil că soluţia constă în asumarea paradoxului: Traian Băsescu e aşa cum îl prezintă ambele tabere – un agent al libertăţii şi, simultan, un duşman al ei. A-l distruge înseamnă a distruge un agent al libertăţii. Pe de altă parte, a-l apăra înseamnă a apăra un adversar al libertăţii.

Soluţia ar fi, atunci, asumarea simultană a ambelor proiecte. Ceea ce înseamnă reinventarea lui Traian Băsescu: asumarea propriului proiect cu mijloacele celuilalt proiect. Sau, dacă acest lucru nu e posibil, asumarea de către celălalt candidat al dreptei a proiectului lui Traian Băsescu. În oricare dintre aceste două situaţii, pacea ar redeveni şi posibilă, şi fertilă.