OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

îNumele lui Alexandre Dumas a fost evocat de curînd pe marile ecrane. Momentul culminant din recent oscarizatul film Slumdog Millionaire (Vagabondul milionar) se leagă de întrebarea crucială a concursului pe care multîncercatul personaj principal ar trebui să-l cîştige. „Care este numele celui de-al treilea muşchetar din romanul lui Alexandre Dumas?“ – aşa sună întrebarea care i-ar putea aduce eroului filmului o avere demnă să rivalizeze cu cea a unui Monte-Cristo. Nu mi se pare întîmplător că numele lui Dumas apare într-un film care îşi propune să reabiliteze Bollywoodul, introducîndu-l în mainstream. Ca şi poveştile de dragoste promovate de Bollywood, literatura de aventuri a lui Dumas a fost considerată, multă vreme, de domeniul marginalului. În mod interesant, uşurinţa cu care un cititor obişnuit poate să facă referinţă la mitul muşchetarilor subliniază cît de nepotrivită este eticheta „marginalului“ pentru aceste romane de aventuri. Bestselleruri postmoderne, precum cele scrise de Arturo Pérez-Reverte – autorul romanului Clubul Dumas –, fac parte, de altfel, din curentul actual anti-establishment, care insistă asupra graniţelor fluide dintre literatura canonică şi cea de consum. Nu este de mirare că, în acest context, apare nevoia de recuperare sau de „de-marginalizare“ a unui autor precum Dumas.

 

Cartea Marianei Neţ, Alexandre Dumas – écrivain du XXIe siècle. L’impatience du lendemain (Alexandre Dumas – scriitor al secolului XXI. Nerăbdarea zilei de mîine), publicată recent, la începutul acestui an, la prestigioasa editură franceză L’Harmattan, îşi propune o recuperare a acestui scriitor. Aşa cum arată însăşi autoarea, cartea îl priveşte pe Alexandre Dumas nu ca pe un scriitor de literatură de consum pentru tineri („un écrivain pour la jeunesse“), conform clişeelor stabilite, ci, pur şi simplu, ca pe un scriitor care deţine un loc bine definit în literatură. Desigur, Marina Neţ, profesor universitar şi cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică din Bucureşti, adoptă aici o viziune largă, anti-establishment, asupra domeniului literaturii. Cartea, ce are ca punct de plecare o ediţie anterioară publicată la Viena (Alexandre Dumas:  Le Pays où il fait mort. Un exercice de lecture), doreşte să ofere o viziune coerentă şi detaliată asupra lui Alexandre Dumas, ca autor complex şi rafinat. Dumas este considerat creatorul unui univers ce se sprijină atît pe elemente romantice, ca, de exemplu, temele dublului şi ale narcisismului, cît şi, avant la lettre, pe elemente moderne şi postmoderne care se regăsesc în romanele contemporane, precum sciziunea sinelui sau artificialitatea asumată a jocurilor de limbaj.

 

 

Mariana Neţ propune recuperarea auctorială a lui Dumas printr-un minuţios exerciţiu de lectură ce ia în considerare nu numai textele-emblemă ale autorului, precum cele din ciclul „Muşchetarilor“ sau Contele de Monte-Cristo, dar şi opere mai puţin familiare publicului. În acest sens, cartea se opreşte şi asupra textelor ars poetica ale prefeţelor la Cei trei muşchetari, asupra jurnalelor scrise de acesta sau asupra romanelor minore de tip La Femme au collier de velours (1850) sau Black (1858). Ceea ce dă forţă analizei realizate de Mariana Neţ este încercarea de reconstruire a unui univers ficţional de o incredibilă complexitate, printr-o citire atentă, literală, dar, în acelaşi timp, semantică şi simbolică a textului dumasian. Aşa cum arată autoarea însăşi, cartea se axează pe nivelul literal al textului. Grila de interpretare a operelor ce compun macrodiscursul lui Dumas se bazează chiar pe motivele principale ale acestui univers ficţional şi se construieşte pe măsură ce aceste motive sînt identificate de autoare. După cum subliniază impresionanta bibliografie critică, autoarei îi sînt familiare majoritatea analizelor autoritare asociate scriitorului francez, dar cartea doreşte o recuperare totală, de tip tabula rasa, a acestuia, bazată, pur şi simplu, pe plăcerea unei lecturi efective a textului.

 

Reconstruind universul dumasian ca pe un caleidoscop cu multiple faţete, cartea se structurează pe nivelurile dictate de natura textelor care compun acest univers, privit ca un macrodiscurs. Aşa cum sugerează şi titlul, prima parte, „Le Monde D’Au-Delà du Miroir“, se opreşte asupra unui univers din spatele oglinzii, dat de texte mai puţin cunoscute ale lui Dumas; cea de-a doua parte a cărţii, „Les Textes Où Il (Se) Pose“, se concentrează asupra textelor unde se instanţiază eul auctorial dumasian, de pildă, în jurnale de călătorie, prefeţe sau în Le Grand Dictionnaire de cusine (1873) – colecţie de reţete şi de anecdote, considerată de autoare o transpunere, în registrul bucătăriei, a ficţiunii dumasiene. Analiza Marelui Dicţionar al Bucătăriei, în această parte, este completată de evocarea savuroasă a episodului din 1869 al unui dineu rafinat, în cinstea lui Dumas, unde autorului i se servesc feluri de mîncare cu nume inspirate din operele sale, ca, de exemplu, Vase d’Aramis sau Bombe à la Dame de Montsoreau. Partea a treia, „Les Textes Où Il Se Transpose“, este dedicată textelor de tranziţie către cele mai cunoscute creaţii ale autorului francez, precum Le Trou de L’enfer (1851) şi Le Gentilhomme de la Montagne (1860), şi reprezintă trecerea către ultima parte a cărţii, dedicată operelor celebre: Ciclul „Muşchetarilor“, Contele de Monte-Cristo şi Joseph Balsamo.

 

Aşa cum îl descrie Mariana Neţ, universul recuperat al lui Alexandre Dumas este o lume întunecat-fascinantă, tragică, distorsionată şi contorsionată. Demontînd clişeele, Mariana Neţ descrie un univers dumasian din spatele oglinzii, unde personajele stau sub semnul morţii, funcţionînd ca spectre, marionete sau cadavre resuscitate („des revenants“), unde cuvîntul este trădător, asasin, sinucigaş. Deosebit de interesantă este analiza motivului scrisorilor, pe care autoarea le consideră un element esenţial al acestui univers. Lumea dumasiană se constituie ca o lume a scrisorilor ce permit substituirea identităţii, şi aici autoarea aminteşte, alături de alte episoade relevante, rolul scrisorii anonime din Contele de Monte-Cristo. În acest univers dumasian, scrisorile devin aducătoare de moarte, Mariana Neţ oferind o examinare detaliată a corespondenţei dintre Bragelonne şi domnişoara de La Vallière, din Ciclul „Muşchetarilor“.

 

Universul dumasian reconstruit de Mariana Neţ este o lume hoffmanniană, autoarea amintind că în opera lui Dumas se află numeroase rescrieri ale povestirilor lui Hoffmann, care gravitează în jurul perechii preromantice moarte-dragoste (lamur-lamor, cum sugerează citirea fonetică a cuvintelor franceze, asupra căreia insistă autoarea). Această diadă stă la baza identităţii personajelor, în esenţă tragice. Aşa cum arată o excelentă analiză din partea a patra a cărţii asupra romanului Contele de Monte-Cristo, privit ca un text al substituirilor infinite, identitatea personajelor dumasiene se construieşte prin moarte, căci Edmond Dantès devine, în mod simbolic, o fantomă ce trece prin morţi succesive – îngropat de viu în fortăreaţa If, el poate reînvia/evada doar murind în mod simbolic în locul abatelui Faria.