Alianţe contra duşmanilor politici

Autor: Ciprian STĂNESCU | Categoria: Politic | 0 comentarii

Recomanda articolul prin:

Tipareste pagina

Marime text

1. Cel mai interesant fenomen al României în cadrul acestor alegeri a fost reprezentat de micile alianţe locale. Dezbaterea ideologică şi neo-ideologică din Bucureşti are o mică sau foarte mică importanţă în zonele rurale sau slab urbanizate ale ţării. Deşi acestea contribuie într-o foarte mică măsură la bugetul statului, aceste zone geografice şi sociale reprezintă baza votanţilor. S-a dovedit, încă o dată, că votul în Romånia nu se dă pe baze ideologice, pe merite pre-campanie sau pe validitatea proiectelor, ci pe senzaţia de putere pe care un anumit candidat o degajă. De asemenea, serbările cîmpeneşti electorale şi darurile făcute electorilor, ilegale de altfel, au contribuit la alegerea unuia sau altuia dintre candidaţi. Trebuie făcută, însă, o remarcă: România coagulează o serie de celule total diferite şi independente una de cealaltă. Direcţia pe care partidul o stabileşte de la Bucureşti (sau de la Cluj/Cotroceni) nu reprezintă şi direcţia partidelor în provincie. Micile alianţe contra anumitor partide reprezintă argumente solide. O idee a acestei campanii, care poate sintetiza cel mai bine esenţa acesteia, este ideea şi noua politică de „anti“. Noul trend al coaliţiilor politice este ca acestea să fie construite nu pe valori comune, ci pe identificarea duşmanilor politici comuni.

2. Rezultatele din Capitală reflectă, în mare măsură, o dezordine a direcţiei şi a unităţii partidelor. În special în cazul PSD-ului, dar şi al PNL-ului, se poate observa o neputinţă în a candida cu adevărat: sondajele reprezintă arme mai puternice decît s-ar crede, deoarece au puterea de a tăia aripile contracandidaţilor. Rezultatele de la Bucureşti nu reprezintă mari surprize faţă de sondajele de la începutul campaniei. Într-o luptă pierdută înainte de start, eficienţa este destul de scăzută. Anti-băsescianismul a condus la votarea unor candidaţi care „sînt buni“ doar pentru că nu fac parte din PD-L. Efectele votului în Capitală – şi aici mă refer exclusiv la Primăria Capitalei, şi nu la primăriile de sector – se vor vedea la alegerile din toamnă. Împotriva „lupului cel rău“ s-au format alianţe care mai ieri păreau imposibile, dar care astăzi reprezintă pentru oponenţii PD-L-ului singura şansă. Sorin Oprescu poate deveni un primar care să aibă rezultate pozitive dacă va reuşi să obţină un val anti-PD-L suficient de puternic pentru a avea un consiliu cooperant. Numai că interesele financiare sînt îndeajuns de mari pentru ca Sorin Oprescu să-şi poată exercita mandatul într-un mod eficient.

3. La Sibiu ar fi cel mai interesant rezultat. Cu un partid care nu poate emite pretenţii ideologice clare şi fără să cuprindă un bazin mare de votanţi, Klaus Johannis reuşeşte scoruri de-a dreptul „dictatoriale“. Sincere felicitări! Modelul sibian necesită o atenţie deosebită pentru a vedea dacă este posibilă aplicarea acestuia în Bucureşti. Un primar fără apartenenţă politică puternică, cu o viziune occidentală, ar putea avea rezultate remarcabile. Poate însă că e prea devreme pentru o astfel de mutare. Sau prea tîrziu.

4. În general, media românească a fost echidistantă şi coerentă în prezentarea informaţiilor de campanie. Show-urile electorale au atras cote ridicate de audienţă pentru posturile de ştiri care au dedicat timp, energie şi oameni pentru prezentarea alegerilor. Ceea ce a lipsit au fost formatele clare de dezbatere între candidaţii la alegerile pentru Bucureşti şi alte mari oraşe.