Opera lui Man Ray a însemnat constituirea unei importante
legături culturale între New York şi Paris, între pictorii, fotografii,
scriitorii de avangardă şi regizorii de film. Timp de aproape două decenii,
atelierul său din Paris era locul de întîlnire pentru artişti, negustori de
artă, modele şi chiar pentru nobilime. De fapt, intenţia lui Man Ray era unirea
realităţii absurde a culturii de dinaintea celui de-Al Doilea Război Mondial cu
anarhia romantică, stabilind o legătură între percepţia conştientă şi
imaginarul inconştientului. Fiind un profet „multidisciplinar“ al diversităţii
în artă, a excelat în grafică, pictură, film şi sculptură. De asemenea, a adus
inovaţii fotografiei contemporane, prin rayografiile sale, şi instalaţiilor,
prin ready-made-urile sale asistate.
Alias Man Ray (născut la Philadelphia sub numele de Emmanuel
Radnitzky, în 1890) este prima retrospectivă a artistului de la New York City
Museum din ultimele decenii. Primele două săli ale expoziţiei acoperă anii săi
de formare şi includ misterioasa pictură Madona cu pruncul (ulei pe pînză,
1914), cu paleta sa minimalistă şi cele cîteva linii simplificate. „Man Ray
este un alchimist tînăr“, a scris criticul Adolf Wolf în revista International,
în anul 1914. În sala următoare, un poem pe un pergament atîrnat pe perete mi-a
atras atenţia. Titlul său, Poem tridimensional: „Several Small houses/
Discreetly separated by foliage About little old women,/ what mystery hides
within/ what curiosity lurks without,/ One the other/ Knows nothing about“
(1915). Curatorul expoziţiei, Mason Klein, a spus că poemul vorbeşte despre
„ermetismul suprafeţelor, una dintre ideile care vor circula în întreaga sa
operă“.
Man Ray s-a identificat încă de la început cu revoluţia DADA
şi cu Marcel Duchamp, Francis Picabia, Marius de Zayas, Else von
Freytag-Loringhoven. Katherine Drier, Morton Schamberg şi ceilalţi artişti ai
grupării dadaiste de la New York participau în fiecare seară la salonul lui
Walter Arnsberg. Pînă la momentul plecării sale la Paris, Man Ray era deja un
artist matur, înarmat cu o cutie plină de opere şi portrete originale, precum
cele ale lui Alfred Stieglitz, Edgar Varese, Mina Loy şi Djuna Barnes.
În cea de-a treia sală sînt expuse picturi cubiste precum
Promenadă (ulei pe pînză, 1916), care arată ca un asamblaj cubist de siluete
umane bidimensionale decupate din fotografii şi o altă pictură, Dansatoare
spaniolă, care face aluzie la titlu prin prezentarea a cinci evantaie exotice
pictate răsturnat şi uşor suprapuse.
Cea de-a patra sală este sala DADA. Aceasta prezintă
lucrarea Obstruction (1920/ 1964), lucrare compusă din 63 de umeraşe de lemn ce
creează umbre care se schimbă continuu şi o valiză cu secrete pe post de
piedestal – aluzie la croitorie, ocupaţia părinţilor lui Man Ray.
Un alt obiect găsit ridicat la rangul de operă de artă este
By itself (1918), o sculptură din lemn care aminteşte de arta primitivă. În
colţ, lîngă fotografia unui tel intitulat Omul (1918), se găsesc mai multe
colaje. Unul dintre acestea se numeşte Trans Atlantic (1921) şi aminteşte de
mutarea artistului la Paris din acel an.
La Paris, Man Ray a creat rayografii – ma-nevrarea
neobişnuită a obiectelor de sticlă şi de metal pe hîrtie fotografică, expuse
unei lumini puternice în camera obscură. Neliniştea minţii lui Man Ray şi a
lumii din jurul lui s-a materializat în asamblaje ciudate şi obiecte artistice
care au amplificat misterul legăturilor dintre lucruri, fiind numite de Breton
„obiecte diabolice“.
Cei 60 de ani din cariera artistică a lui Man Ray au fost în cea mai mare parte petrecuţi în SUA, unde nu a obţinut vreodată statutul de
artist major. El a vrut să fie recunoscut ca pictor şi, cînd nu
fotografia celebrităţi ca James Joyce, Sinclair Lewis, Proust
(pe patul de moarte), Ernest Hemingway, Jean Cocteau şi Gertrude Stein,
picta pînze geometrice, abstracte şi lucrări figurativo-suprarealiste.
Pictura sa, La Rue Ferou (ulei pe pînză, 1952) foloseşte
simboluri suprarealiste: un obiect misterios (probabil o maşină de cusut)
împachetat într-o pătură militară, legat cu o sfoară şi aşezat într-o căruţă
trasă de un om (este expus şi obiectul împachetat cu numele de Enigma lui
Isidore Ducasse).
O altă pictură se numeşte Interior sau Natură statică (ulei
pe pînză, 1918): un grup de obiecte casnice – o masă, un scaun, haine şi
manechinul unui croitor cu o bază în formă de cuşcă pentru păsări – plutesc
într-o cameră cu o uşă verde şi Madona cu pruncul atîrnat pe perete.
Man Ray a fost influenţat de femeile remarcabile din viaţa
sa: Adon Lacroix (poeta belgiană şi prima sa soţie), Kiki din Montparnasse
(model parizian), artista foto Lee Miller (elevă şi model), Adrienne Fidelin
(model), Elsa Schiaparelli (creatoare de modă), Juliet Brouner (dansatoare la
Hollywood, a doua soţie a lui Man Ray) şi Berenice Abbott (elevă şi artistă
foto).
Avangardist, cosmopolit, însă profund ataşat de cultura
americană, cîteodată naţionalist expatriat, Man Ray este un membru de prim rang
al intelighenţiei evreieşti. Femeile au jucat un rol important, acestea fiind
prietene, iubite sau subiecte ale artei, însă talentul său maxim este
evidenţiat de picturile geometrice în care imaginaţia sa se mişcă în voie şi
formele abstracte evidenţiază culorile. Este cazul picturii The Rope Dancer
Accompanies Herself With Her Shadows (1915-’16).
În fotografiile sale erotice, umorul nudităţii este explorat
ludic: Le Violon d’Ingres (1924) o înfăţişează pe Kiki din Montparnasse
fotografiată nud, avînd semnele viorii transpuse direct pe corp; Le Retour à la
raison (1922), sînii unei femei, pe care se reflectă umbrele realizate prin
jocul de lumină de modelele unei perdele; Demain (1930, parte a unui triptic)
prezintă două nuduri suprapuse, cu feţele distruse, cu patru sîni, două burice
şi un singur triunghi inghinal. Acesta este erotismul suprarealist în spaţiul
jocului artistic, care include costume de astronaut sau elaborate costumaţii
imaginare. Man Ray este american, dar cu o nuanţă internaţională, un membru
iniţial al avangardei newyorkeze care a bătut ani de zile jungla galeriilor şi
a muzeelor europene pentru a se întoarce inspirat şi încărcat de cadouri: filme
dadaiste şi obiecte misterioase de artă cu scop ritualic.
„Este mişcarea Dada moartă? Este vie? Dada este pur şi
simplu“, a spus Man Ray. Perspectiva sa este umoristică pînă la paroxism,
sarcastic narativă şi ironică. El îmbină simplitatea cu excesul, care face ca
modelele sale să poarte pălării cu capete de păsări, coliere din cîrlige de
rufe, cercei în formă de melc, fluturi în loc de buze şi măşti de flori.
Man Ray ne-a dăruit hrana spirituală şi visele pentru
propria imaginaţie.
Autor: 
Categoria: 
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters