OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Atunci cind fotografia, Allen Ginsberg isi adnota poetic imaginile: „I saw the best minds of my generation destroyed by madness, starving hysterical naked...“.
Asa debuteaza Howl, poemul sau cel mai cunoscut. Privelistile unei Americi, privelisti pur si simplu, prieteni, iubiri, toate sint consemnate in poemele sale.

Cele o suta zece fotografii reunite la sfirsit de august la Centrul National al Fotografiei din Paris imortalizeaza si ele prietenii, privelistile, iubirile.
Ginsberg ii arhiveaza fotografic pe cei carora le citea textele (Jack Kerouac, William Burroughs, Neal Cassidy, Peter Orlovsky, Gregory Corso, Paul Bowles), portretizeaza pictorii intilniti datorita hazardului (Francesco Clemente, Willem De Kooning, Larry Rivers), sculptorii (Louise Nevelson, Louise Bourgeois), fotográfii (Robert Frank, Gerard Malanga) si muzicienii (Lou Reed, Patty Smith, Iggy Pop, Phil Glass) care i-au populat existenta in mijlocul frenetic al acelei legendare Beat Generation. Foarte putine peisaje si acelea, si mai rare, fara personaje.

Imaginile sale nu sint doar o exceptionala colectie de portrete ale efervescentei artistice din deceniul sase caci, atunci cind fotografia, Allen Ginsberg raminea tot un poet. Devine evident pentru ochiul privitorului ca nu este vorba doar despre un reportaj fotografic. Ginsberg intretinea cu fiecare protagonist al imaginilor sale o relatie intima care ii permitea sa capteze o atitudine particulara: niciodata pozind, niciodata prinse in instantaneu, personajele poseda acea intensitate temporala a momentului privilegiat. Nici un travaliu de compozitie aparenta, doar justa ambianta si spatiul just.

Si mai sint legendele manuscrise, precum in anumite albume de familie, sub fiecare imagine: regasim nume, locuri, circumstante, dar si indicatii relative la anumite obiecte prezente. („Autoportret la aniversarea celor 70 de ani, port un Borsalino si o esarfa de matase si casmir de la Milano, un costum de tweed de la Dublin, o cravata Oleg Cassini de la magazinul Doodwill, camasa de aceeasi provenienta, sint in fata ferestrei de la bucatarie, pe la prinz. Am ramas acasa ca sa corectez spalturile de la Selected Poems 1947-1995, dupa ce am revenit de la o lectura publica la Walker Art Center, cu ocazia expozitiei despre Beat din timpul week-end-ului. 3 iunie 1996, New York.“)
E vocea lui Ginsberg ce se aude peste filmul mut al acelei Beat Generation, ea insasi populata de atitea chipuri. Dupa aplauzele asteptate, in loc de sfirsit, apar unul dupa altul cuvintele reinghitite de albul pinzei si de zgomotul sacadat al proiectorului: „The weight of the world/ is love. Under the burden/ of solitude,/ under the burden/ of dissatisfaction/ the weight,/ the weight we carry/ is love“.