OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Replica e a lui Boris Karloff in Frankenstein si e la fel de induiosatoare: fie ca ti-o spune direct, fie prin intermediari. Simplitatea ei e dezarmanta, dar cum filmele in alb-negru facute in anii ’30 nu prea mai au cautare azi, ar trebui sa-i multumesti lui Hugh Grant ca a ales sa-si petreaca, pentru a nu stiu cita oara, Craciunul singur, in compania video a monstrului cirpit. El e intermediarul – si cel care are nevoie ca de aer de aceasta replica – de care vorbeam, un baiat de bani gata care respira Nimicul prin toti porii si nu face decit efortul de a-l ordona in unitati de tipul: „sex cu o femeie pe care n-o cunosteam foarte bine – 5 unitati, vindut albumele Bruce Springsteen – 5 unitati, facut sport (citeste: biliard) – 2 unitati, mincat la prinz – 3 unitati...“ Este vorba de cea mai recenta adaptare a unui roman scris de wonder-boy-ul literaturii britanice, Nick Hornby.

Hornby e cel care a mai scris High Fidelity (la rindu-i ecranizat) si ale carui romane se vind mai ceva ca pilulele de ecstasy la party-urile rave. Iar scena in care Hugh primeste acea replica-n plex si ne-o paseaza si noua e unul din multele momente din acest film in care, daca nu ti se umezesc ochii, ar trebui sa te intrebi daca nu cumva niste medici ti-au facut transplant de inima, inlocuind-o cu una la fel de rosie, dar din plastic, iar parintii tai au uitat sa-ti spuna. About a Boy – a carui traducere romaneasca poate parea bizara: Totul despre baieti, dar nu e – este unul din acele filme, nu multe, care-ti aduc aminte cit de usor poate fi sa-i iubesti pe cei de linga tine – fie ca-s copii (dupa care nu te dai in vint), vegetarieni sau mame sinucigase pentru care moda hippie e nemuritoare – si cit de placut te poti simti dupa. Fin, subtil, fara nici o tusa groasa de bune sentimente, cum poate ne-am fi asteptat de la autorii vulgarei – pentru unii – Placinte americane, fratii Chris si Paul Weitz, About a Boy e, de fapt, un film despre doi baieti si sudarea treptata a relatiei dintre ei: unul mai mare, care se-ncapatineaza sa nu se maturizeze, si unul mai mic, fortat de imprejurari sa se maturizeze inainte de termen. E o comedie lejera si sofisticata despre cel care nu stiai ca esti, fara ca asta sa-nsemne automat ca vei renunta si la cel de care-ti placea ca erai.

Despre parinti egoisti, ticalosi sentimentali si gaunosenie sarmanta. Despre cit de greu e sa faci pe interesantul si despre nevoia irepresibila de a te ridiculiza pina la ultimele consecinte. Despre cit de sexy a imbatrinit Hugh Grant si cit de adorabili pot fi copiii aparent antipatici. E un cocteil de cultura pop (specialitatea Hornby) despre cit de deprimant poate fi pentru un muzician sa scrie doar un cintec bun, restul proaste (one hit wonder). Si despre cit de multe emotii te pot incerca atunci cind asculti o piesa naspa (Killing Me Softly) facuta pentru partide de karaoke la care sa inchizi ochii, patruns de „fiorul“ melodiei. E ceea ce americanii numesc a feelgood movie – si am avut confirmarea acestui lucru intr-un loc – Multiplexul de la mall – unde feelgood se rezuma doar la o mai buna proiectie si un sunet „mai dolby“: aplauze spontane la final (desi Hugh nu era in sala), miini leganate de cei din ultimul rind si reflectate pe ecran, in ritmul muzicii splendide compuse special pentru film de Badly Drawn Boy, si un cuplu de indragostiti care, indreptindu-se spre iesire, s-au oprit in fata ecranului cu numele tehnicienilor de pe genericul final curgindu-le peste fata, si au inceput sa se sarute patimas – desi filmul isi permite, pe ultima suta de metri, cinismul candid de a nu crede in viitorul notiunii de Cuplu. Mai multe nu va spun despre About a Boy – desi nici pina acum n-am fost cine stie ce explicit. Duceti-va sa-l vedeti. Singuri sau cu prietenii. Oricum ati face-o, e good. Si Frankenstein ar fi de acord in privinta asta...