OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Nenad COLIC, regizor, actor,
compania Plavo Pozoriste (Blue Theatre), Belgrad:

„Teatrul nostru a fost infiintat in decembrie 1995 si, in ultimii doi ani, functioneaza cu cinci actori si un art-designer, folosind spatii inchiriate pentru spectacole si repetitii. Aceasta este marea noastra problema – spatiul, nu banii. Bani mai poti gasi, exista fundatii, oameni care te ajuta, dar pentru spatii trebuie un miracol. Cele mai bune si ceva mai ieftine sint inchiriate cu mult timp inainte pentru intruniri politice, sociale etc. Teatrul e ultimul pe lista. Am repetat uneori la mine acasa, la colegii mei…

Actorilor mei le-am cerut sa se retraga de la Universitate pentru a putea face o munca serioasa. Oricum erau elevii mei si eu le-as fi dat diploma numai ca, daca nu-ti convine un anume sistem, cred ca trebuie sa pleci. Cit despre mine, am absolvit acum 15 ani Academia de Arte din Belgrad, sectia Management, dar am constatat ca aceasta meserie nu mi se potriveste. Am fost norocos: cu zece ani in urma m-am intilnit cu Teatrul Odin si cu Eugenio Barba, apoi, la Milano, cu Massimo Giannetti, cu care am lucrat in mai multe workshop-uri. Mi se pare ca acestea au fost cele mai bune scoli. Acolo am invatat lucrurile de baza ale profesiei mele. Lumea nu intelege ca pentru teatrul contemporan acest fel de instructie este absolut legal si indrituit. Altfel, teoria si tehnica teatrului contemporan se folosesc de 70 – 80 de ani. Insist sa spun asta pentru ca multi cred ca tehnica teatrului contemporan se defineste ca alternativa. Alternativ nu inseamna nimic. Diferit imi place mai mult, pentru ca e mai concret. In teatrul contemporan se gindeste altfel, diferit. Teatrul contemporan este un lucru personal, reprezinta ideile tale despre viata, este un teatru deschis. In teatrul contemporan trebuie sa fii tu insuti. Atunci cind decidem sa facem teatru contemporan incepem prin a descoperi ce gindeste fiecare din echipa, ce lucruri ne unesc ca individualitati in directa relatie cu viata. De obicei, oamenii asimileaza utopia cu ceva de neinfaptuit. Pentru mine insa, in teatru, important este sa incerci sa traiesti utopia. Cred ca asta este cea mai importanta diferenta fata de teatrul clasic. Tehnica scenei e foarte importanta, dar si foarte periculoasa. Poti fi doar tehnic, pierzindu-te pe tine ca fiinta umana. Trebuie sa te gindesti ce relatie este intre ceea ce faci si poezia vietii. Asta am invatat de la Massimo Giannetti: sa fii mereu gata sa te intrebi ce inseamna viata ta si ce relatie este intre ea si ceea ce faci. Un fel stanislavskianism in spirit...
Actualmente se mizeaza foarte mult pe teatru-dans, pe miscarea ce vorbeste singura sau pe muzica, in comparatie cu teatrul de drama. Pentru mine lucrul asta e anacronic. Teatrul nou – daca exista teatru nou – este un mod de a pune de acord toate acestea pentru a convinge publicul, pentru a-l invata sa descopere relatia dintre ceea ce vede si viata. Aceasta latura pedagogica este de prima importanta in relatia cu actorii mei, dar si cu tinerii pe care ii invitam lunar la workshop-uri de cite o saptamina. Workshop-uri care nu invata pe nimeni sa devina actor, ci sa faca ceea ce simt ca e natural, sa-si descopere nevoia de a se schimba si de a gasi noi cai in existenta. Trebuie sa fii independent. Sa nu depinzi de politica culturala a tarii tale. Sa nu depinzi de nici un fel de obligatii.“


Dumitru SOLOMON,

scriitor, directorul revistei Scena:
„Din pacate, eu trebuie sa inteleg deocamdata ceea ce se intimpla la acest festival ca un festival nu de alternativa teatrala, ci un festival de teatru independent asa cum comparativ ar fi fost independence. Pentru ca deocamdata, cita vreme nu putem defini ce inseamna alternativa in teatru, ce inseamna, estetic vorbind, un alt fel de a face teatru – si nu putem inca defini –, ramine sa ne rezumam la ceea ce e palpabil si se poate contura. Acest lucru este teatrul independent, adica mai toate trupele care au participat aici au fost trupe independente. In rest, multitudinea de forme, de expresii teatrale nu pot fi prinse intr-o singura definitie pentru ca ar deveni ceea ce se cheama un contracanon la fel de periculos ca insusi canonul traditionalist pe care vrem sa-l distrugem, sa-l spulberam. Dar, daca punem in locul lui un diktat al altui tip de teatru, nu ne-am definit nici libertatea, nici independenta fata de ceea ce s-a facut pina acum in teatru. Asa ca, dupa parerea mea, altFEST-ul ar trebui sa fie cumva o varianta la independence. “


Saviana STANESCU,

scriitor, dramaturg, critic de teatru:
„Ca o «gamblerita» ce sint, pariez pe risc… Pariul altFEST? Credeam ca-i clar, doar este formulat sintetic in motto-ul festivalului: «altfel. altceva. altundeva». Ce intelege fiecare dintre noi prin aceste vorbe, e o altfel de poveste, drept pentru care voi nuanta in cele ce urmeaza propriile-mi interpretari. Incep cu sfirsitul: altundeva. La Bistrita, veti raspunde prompt. Nu, nu e numai atit. E vorba de spatii de joc nonteatrale sau neconventionale, daca preferati. De citeva decenii bune in lumea cea larga si deschisa experimentelor de tot soiul, spectacolul s-a mutat in strada, in baruri, in pivnite, in fabrici parasite, ruine, cladiri dezafectate sau de patrimoniu, depouri, mine, spatii industriale etc. A fost bine si pentru acestea sa fie (re)animate in scopuri artistice, dar si pentru artele spectacolului fost-a benefic sa fie improspatate cu oarece interdisciplinaritate si «indisciplina» izvorite din lupta cu inertia unui mod conservator de receptare. Nu-i rau ca publicul sa fie obisnuit cu «noutatea» (pe la noi) ca se poate face teatru de buna calitate si departe de fotoliile comode de plus visiniu sau verde ale salilor din cladirile numite teatre. La Bistrita neexistind o astfel de institutie, am avut parte de un public cvasi «virgin», ceea ce dintr-un anume punct de vedere este un avantaj: e eliberat de orice fel de clisee de receptare!

Altceva poate insemna faptul ca la altFEST au venit companii independente de teatru, care se constituie – din fericire – intr-o alternativa la sistemul de stat. Fara o astfel de complementaritate stat – privat, viata artistica ar fi mai saraca, lipsita de stralucire si, de ce nu, de competitivitate. Gata, s-a dus vremea modelului unic si a lipsei de initiative particulare.
Altfel ar trebui sa acopere ceea ce eu as numi risc estetic. Miza pe inovatie, pe cautare, pe provocare, pe insolenta, pe insurgenta, pe distrus bariere estetice, pe originalitate – nu doar de dragul acestor cuvinte, desigur. Citeva productii prezentate la altFEST au avut acea aura de nebunie creatoare, altele au fost doar bune, inscriindu-se totusi intr-un registru déjà-vu. Altfel inseamna pentru mine sa nu mai vorbim de teatralitate, ci de performativitate (concept pe care nu-l pot explica in citeva rinduri, va las asadar intr-un mic suspans pina la o abordare eseistica ulterioara…).
A fost pariul festivalului atins? Cred ca da. Chiar daca alt-sintagmele n-au avut totala acoperire (iata-ma vorbind in termeni de telefonie mobila, probabil din cauza CONNEX, sponsorul principal), la altFEST s-a creat o atmosfera speciala, de efervescenta artistica si de sincronizare cu fenomenul multi-art de «abroad», indispensabile pentru noi cei de aici si acum.“

Declaratiile din paginile 4 si 6 au fost consemnate de
Gabriela Riegler