OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Dupa cum ii spune si subtitlul, „alternative in cultura teatrala“, revista trimestriala ultimaT incearca sa mearga pe alte cai decit pe cele batatorite de discursul plingacios, conservator, cu orizonturi inchise si orientat doar spre scena si culise al altor reviste de teatru din tara. Micul grup de la ultimaT, aflam din primele pagini, „s-a lasat compus printr-o alchimie stranie de succesive incercari, egale cu tot atitea discursuri pre-ultimative: Canava-Odeon, aparuta intre 1991 si 1994 ca «un jurnal» al experientelor teatrale din institutia bucuresteana; Directia 9, alcatuita de grupul omonim de studenti clujeni in ’92-’93; si, fireste, cele sase numere ale Postsceniumului de la Tirgu Mures, supliment teatral al revistei Vatra“.

La sectiunea Teatru si societate, Eugenia Anca Rotescu realizeaza intr-un Referat de necesitate cu anexe pentru infiintarea unui teatru de text nou o analiza a ultimelor patru stagiuni, urmarind ponderea pe care o are in repertoriul teatrelor din tara dramaturgia contemporana. Concluzia, sustinuta de statistici care se intind pe mai multe pagini, este ca „dramaturgia contemporana ramine in teatrul romanesc sub 20% din totalul spectacolelor“, in conditiile in care, in Germania, Franta sau Anglia, ea depaseste 50% din totalul montarilor fiecarei stagiuni. La aceeasi sectiune, Victor Scoradet pleaca de la premisa ca „in lungile discutii purtate in ultimii ani pe tema reformei institutiilor de spectacol s-a ignorat un element esential: reforma repertoriala“, iar Alina Nelega-Cadriu prezinta, ca posibila solutie de depasire a situatiei actuale, proiectul Teatrul Direkt al Fundatiei DRAMAFEST. Urmind a fi deschis in luna octombrie a anului acesta, Teatrul Direkt isi propune printre altele sa produca spectacole pe texte romanesti sau straine scrise in ultimii cinci ani.
Dosarul numarului 3/2000 cuprinde articole care trateaza telenovela din diverse perspective, de la originea lingvistica a termenului, la mentalitatile si psihologia publicului-tinta, de la sociologie si statistica aplicate audimatului, la analiza mijloacelor specifice de televiziune folosite la filmari sau a textelor.

Pe traiectorii tangente la televiziune, antropologie, filozofie sau psihologie, articolele si interviurile din ultimaT reusesc sa iasa din cadrele rigide ale criticii clasice de teatru pentru a explora teritoriile vecine. Oana Cristea-Grigorescu arunca o Privire peste umar spre esteticile regizorale provocate de practica teatrului de papusi si animatie, Miruna Runcan scrie Simulantii, simulacrele, teatrul sau despre criza de identitate ca placere paradoxala, Saviana Stanescu tine un pseudojurnal, iar Theodor-Cristian Popescu vede trei instalatii la doua galerii de arta contemporana din New York si isi pune „citeva intrebari privind impactul tehnologiei asupra artei teatrale“.
Cu un aspect grafic excelent, un design „aerisit“ si o hirtie de buna calitate, ultimaT este alternativa de care era nevoie pentru intregirea perspectivei incomplete pe care o aveam asupra teatrul romanesc din presa de specialitate.