OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

In Occident am invatat rigoarea

Abordarea unui spectacol intr-o limba straina pune probleme speciale?

Pentru mine, nu. Am pus in scena destule spectacole in strainatate ti nu pot sa spun ca este o experienta diferita. Am lucrat chiar mai repede ti mi-am organizat foarte bine timpul de pregatire a spectacolului. Am invatat, lucrind in Occident, ca trebuie sa fiu foarte riguroasa, sa am numaratoarea inversa ti sa nu pierd nici un moment al zilei.

In Romania, spectacolul Mediterana nu a fost reprezentat, deocamdata, decit la Timitoara.

A fost prezentat la Timitoara ti la Braila. A placut mai ales atmosfera de cabaret „belle époque“, care prinde intotdeauna ti este foarte bine realizata de actori. Nu ttiu inca exact ce impresie generala a produs in Timitoara, la Festivalul Dramaturgiei Contemporane, am vazut doar ca publicul s-a ridicat in picioare ti a aplaudat la sfirtit. Dar in timpul spectacolului, spre deosebire de publicul de la Marsilia sau de la Festivalul International Butrinti 2000, public generos care s-a implicat pe tot parcursul reprezentatiei, publicul timitorean n-a avut reactie decit la sfirtit. In rest, tacerea a fost mormintala, nu mai intelegeam ce se petrece. Cred ca intelectualii din Timitoara au un fel de aversiune pentru zona balcanica ti pentru Panait Istrati in mod special. Probabil ca de aceea s-au pastrat rezervati pina la sfirtit, deti s-au declarat apoi cuprinti de vraja.


Tinerii vin la Levantul cu o pasiune salbatica

Partea a treia a acestui triptic este Levantul. Cum ati lucrat pe textul lui Mircea Cartarescu?

Cartarescu m-a fascinat ti mi se pare ca a gasit o cheie, nu numai catre „inima mea“, ci ti catre tineri, care vin la spectacol cu o pasiune salbatica ti detecteaza fiecare subtilitate, care stau sa asculte, vor sa se bucure de frumusetea poemului. De aceea am incercat sa apar textul. Poate la inceput, din cauza emotiilor, a fost mai vulnerabil, tocmai pentru ca foarte multi spectatori simt inconfortul receptarii limbii ti a nebuniei lui, al tuturor conexiunilor semantice, al straturilor suprapuse, atit de adinci, ale acestei istorii a literaturii noastre, filtrate prin manifestul postmodernist al lui Cartarescu. Nu ttiu, de aceea, cum ar putea fi receptat spectacolul in strainatate. Am luat acum sa citesc Visul in traducere franceza, ca sa-mi dau seama cum a fost tradus. Dar Levantul are o alta factura stilistica, este aproape intraductibil.
Si Levantul, deti a avut tot timpul un mare succes, ti ca text, ti ca spectacol, a avut anumite netanse. De pilda, Mariana Mihut a plecat la Limoges ti nu s-a mai putut juca un an. N-a apucat sa se rodeze ti sa fie firesc.

Colaborarea dumneavoastra cu textele originale romanetti – fie ca e vorba de piese de teatru sau de dramatizari – e veche. Cum resimtiti aceasta colaborare?

Sint foarte interesata de ceea ce se scrie, citesc tot, imi place sa descopar universul unui om care dorette sa spuna ceva in dramaturgie. Citeodata am impresia ca nu se spune destul ti de aceea dramatizez romane. Dar apreciez ti zbaterea, ti drumul fiecarui autor care se lupta pentru a se face cunoscut, pentru a-ti crea stilul. Cred ca au in primul rind nevoie de regizori ca sa realizeze toate acestea, pentru ca o piesa fara un regizor nu poate exista. Ata ca eu attept cu tot interesul desfaturarea autorilor romani, este nevoie de ei ti e foarte bine daca lupta.
Am avut curajul sa prezint in strainatate texte romanetti, in vreme ce colegii mei merg numai cu texte consacrate ale unor mari autori universali. N-am gretit niciodata. Intotdeauna am avut succes ti, ceea ce ma surprinde, textele sint mai bine receptate acolo decit aici.

Am mai trecut printr-o experienta foarte placuta ti cu Petru. Mi-a facut o mare placere sa montez piesa lui Vlad Zografi – care nu ttiu cit de iubit este de colegii lui de breasla, ca ti Cartarescu, de altfel – ti am avut mare succes cu ea la Budapesta ti la Stockholm. La Bonn reactia a fost mai rece, mai „nemteasca“, dar la Budapesta a fost un succes formidabil, iar la Stockholm, la Festivalul Teatrelor Europene, a fost declarat unul dintre cele mai bune spectacole, alaturi de Piccolo Teatro din Milano, cu Arlechino, celebra performanta a lui Strehler. Critica suedeza a fost entuziasmata, receptarea a fost extraordinara, deti existau in festival spectacole foarte bune ti mari regizori. Probabil ca ti istoria lor se intilnette cu textul lui Zografi.

Din pacate, la noi sistemul este de asemenea natura, incit daca lupti trebuie sa distrugi neaparat tot ceea ce s-a facut inaintea ta sau exista alaturi de tine. Vorba lui Cehov, putem sa traim cu totii pe lume, de ce sa ne lovim cu coatele. Unii colegi de profesie nu se simt in siguranta decit daca in jurul lor e gol. Eu sint foarte fericita cind e cineva foarte bun linga mine ti ma stimuleaza. Ii admir foarte mult pe regizorii realmente talentati, care ajung sa creeze ceva important. Problema este ca uneori una inseamna important la noi ti alta in strainatate. Si poate ca de aici izvoratte receptarea diferentiata – nu ma refer numai la mine, cred ca toti am avut tocuri, in rau sau in bine. La noi, critica am impresia ca este un pic plictisita in ceea ce ma privette: „ce mai vrea ti femeia asta de la noi, de ce mai sta ti ea acolo, sa ne lovim tot timpul de ea?! Ne cam incurca!“.


Invat de la studentii mei sa redescopar lumea

Cum e cu conflictul dintre generatii in teatru?

Teatrul meu nu este mai desuet decit al colegilor mei tineri. De multe ori, ceea ce fac ei acum s-a intimplat – intr-un mod cu mult mai spectaculos – ti in anii ’70, cind am inceput eu sa-mi practic meseria. Dar acum, oamenii incep sa redescopere povettile de demult ca ti cind ele ar fi foarte noi. Vad asta ti la spectacolele din Occident. Si acolo exista foarte multi epigoni ai marilor creatori de sisteme teatrale din anii ’70. Si ei au impresia ca redescopera lumea. Foarte rar izbucnette ceva cu totul ti cu totul nemaivazut. De fapt, nu asta este important. Esential este sa ai tu sentimentul ca faci ceva viu, ceva proaspat, sa ai sentimentul descoperirii unei generatii. Atunci incep sa fiu atenta. Si eu sint cam plictisita – asta am vazut, asta am facut –, dar invat foarte mult de la studentii mei. Invat sa redescopar lumea ti sa inteleg ce este important pentru ei. De aceea spectacolele mele nu sint demodate. Deti se spun multe aberatii despre oameni. Am citit cu stupefactie cronici care afirmau nitte neadevaruri teribile ti nimeni nu a avut nici o reactie. Si mie mi s-a intimplat. Am avut de infruntat nitte piedici teribile, ti acum, cu spectacolele de la Braila. S-au spus o multime de aiureli, cert este ca s-a dorit plecarea mea de acolo, revenirea teatrului la situatia dinainte ti blocarea proiectului cu Institutul mediteranean. In orice caz, s-a intirziat cu un an ti jumatate premiera romaneasca.


Strindberg ti Cervantes in Spania

Aveti un public constant, care va urmarette spectacolele cu regularitate?

Publicul meu este constant. Mai putin constanta este critica. Cel mai recent exemplu este Sonata fantomelor de Strindberg, un text fin, imbibat de umor englezesc. Spectacolul este, din punctul meu de vedere, prin subtilitate ti patrundere, una dintre reutitele mele, egalata poate numai de Ivona, principesa Burgundiei. Faptul ca Horia Garbea a putut sa scrie ca avem de-a face cu „un text slabut al lui Strindberg“ frizeaza ridicolul, din punctul meu de vedere. Dar oricum, traim intr-o lume a sfitierii fara rost – Cartarescu spune cel mai bine asta in Levantul. Ne-am obitnuit sa traim in spatiul acesta ti sa distrugem tot ceea ce nu ne place sau nu intelegem. Eu nu sint un om care se supara, pentru ca nu critica influenteaza destinul spectacolelor mele. Fiecare are dreptul sa spuna ceea ce simte. Am avut prieteni, ti mai ales prietene, care au scris ingrozitor despre mine, la Patul lui Procust, de pilda. Dar nu m-am suparat ti nu am rupt relatiile cu nici o persoana din cauza ca a scris prost despre mine.

O critica foarte buna – in strainatate – ati avut ti cu spectacolul Don Quijote.

Spectacolul acela a fost o imensa bucurie pentru mine, pentru ca am luat o adevarata lectie de antropologie. Am facut piesa chiar in locul unde s-au nascut Cervantes ti al sau Don Quijote, printre oamenii din La Mancha, care-i priveau, pe el, pe Sancho Panza ti pe Cervantes ca pe nitte stramoti familiari. Oamenii sustineau ca le sint rude, descendenti directi, exista un fel de mitologie in jurul lor. Autorul insuti devenise personaj, iar personajele erau oameni mai vii decit cei de pe strada. Am fost in fiecare sat, am avut premiera la Toboso, in fata a 2000 de oameni din La Mancha. La toate spectacolele publicul a fost la fel de numeros, pentru ca se juca in piete, in minastiri, in biserici…

Tot in Spania am montat un scenariu facut de mine dupa Visul ti Jurnalul ocult ale lui Strindberg: workshop ti spectacol. Spectacolul a fost oarecum controversat, pentru ca prima reprezentatie s-a dat intr-un castel destul de impropriu pentru urmarirea piesei: erau mai multi spectatori decit numarul de locuri ti nu se vedea intotdeauna bine. Cind ne-am mutat pe o scena conventionala, deti „decorul“ nu mai era atit de fantastic, critica a fost mult mai buna, poate ti pentru ca jocul actorilor devenise mai vizibil. S-a spus despre acest spectacol ca s-ar apropia mai mult de Pirandello decit de Strindberg, uitindu-se ca dramaturgul suedez a fost un Pirandello avant la lettre, ca el a introdus termenul de deconstructie in teatru ti repetitia ca spectacol.
Cred ca mai am nostalgia unui spectacol cu Visul, in castelul din Stockholm, pe care Strindberg il vedea de la fereastra lui ti unde ti-a imaginat actiunea piesei.

Care sint proiectele dumneavoastra pentru viitorul apropiat?

Pregatesc un alt spectacol al Institutului mediteranean, Odiseea 2001. Va fi o croaziera pe un vapor romanesc: pornind de la Marsilia, se va juca in toate tarile riverane ale Mediteranei, continuind apoi spre Marea Neagra, pe Dunare, pina la Braila, unde se vor organiza serbarile de sfirtit. E un spectacol despre toate textele in care apare Ulise ca personaj, de la Odiseea lui Homer pina la Joyce, trecind prin Infernul lui Dante, Eneida, Faust ti Argonautii.