OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Monica Heintz este o tinara uimitoare care a surprins lumea culturala romaneasca prin doua carti: Etica muncii la romanii de azi si Stat slab, cetatenie incerta. Studii despre Republica Moldova – la ultima fiind coordonatoare – aparute la Editura Curtea Veche. Are 32 de ani, a plecat din Romania in 1992. Desi locuieste la Paris si este cetateana franceza, studiile sale, masteratul si doctoratul in antropologie sociala au fost axate pe realitatile din Romania si Republica Moldova, lucru surprinzator pentru cineva plecat de atitia ani din Romania. Monica Heintz s-a intors acasa cu uneltele stiintifice, cu dexteritatile si cu pregatirea dobindita in Occident. Volumul Stat slab, cetatenie incerta. Studii despre Republica Moldova a avut lansarea la Bucuresti. in toamna, va fi organizata o lansare si o dezbatere la Chisinau.

De ce va intereseaza Republica Moldova, de ce ati vrut sa faceti acest volum?
E un spatiu necercetat. in Romania si in Occident au aparut foarte putine carti si acelea, cu precadere, volume de istorie. Cartile de istorie au incercat sa explice aceasta paradoxala creare a identitatii moldovenesti de catre Stalin. Era un spatiu virgin, mai ales pentru prezent, si asta m-a incitat.

Cum v-ati ales colaboratorii care au lucrat la acest volum?
in 2005, am organizat o conferinta la Institutul Max Plank din Halle. I-am invitat la conferinta pe toti cei care stiam ca au facut studii recente, pe teren, in Republica Moldova. De asemenea, am apelat si la Internet, transmitind un apel catre persoanele care s-au ocupat de problema si pe care nu le cunosteam personal. S-au ivit si persoane de care nu stiam, dar care au intrat in contact cu noi. Unii n-au participat la conferinta, dar au contributii in carte. Ideea mea de baza a fost sa stabilesc o retea cit mai larga de colaboratori si sa lucrez cu persoanele care au lucrat in Republica Moldova. Toti dintre autorii acestei carti cunosc limba romana; nu toti scriu in romaneste, dar asta n-a fost nici o problema: studiile lor au fost traduse la editura. Au participat la carte Florent Parmentier, de la IEP Paris, Catalina Zgureanu-Guragata, de la Université Libre de Bruxelles, Nicu Popescu, nascut in Republica Moldova, doctorand in stiinte politice si relatii internationale la Universitatea Central-Europeana din Budapesta, Jennifer Cash, University of Pittsburgh, Cristina Petrescu, Universitatea Bucuresti, Rebecca Chamberlain-Creanga, London School of Economics, Sergiu Musteata, Universitatea Pedagogica de Stat din Chisinau, Stefan Ihrig, Freie Universität, Elisabeth Anderson, University of New York, Florentina Harbo, Institutul Norvegian de Studii Strategice, Odette Tomescu-Hatto, IEP Paris.
Doamna Heintz, n-ati avut nici o prejudecata fata de Republica Moldova?
Am avut putine prejudecati. Fiind plecata din Romania din 1992, am fost mult mai putin contaminata de aceste prejudecati. Stiam doar ca exista foarte putine studii despre Republica Moldova si sint mai putine acele articole care sa vorbeasca despre prezentul acestei zone.

Ce ar trebui sa contina studiile despre prezentul Republicii Moldova?
Sa inceapa cu lucrurile banale: Pe strada ce limba se vorbeste? in casa ce limba se vorbeste? Ce inseamna acest stat pentru cetatenii sai?

Exista vreun motiv personal care v-a facut sa studiati prezentul Republicii Moldova?
Am avut un interes stiintific. Fiind specializata pe studiul Romaniei, am fost obligata, ca antropolog, sa ma specializez pe studiul Europei de Est, pentru a putea privi lucrurile comparativ. Republica Moldova este o republica din fostul spatiu sovietic, unde socialismul si postsocialismul s-au dezvoltat diferit fata de Romania. Republica Moldova si Romania sint doua cazuri complet diferite. in perioada comunista si mai ales in postcomunism, Republica Moldova s-a dezvoltat ca un stat cu puternice influente sovietice. De fapt, persista, nerezolvata, problema identitatii cetatenilor din Republica Moldova.


Nu am gasit un stat totalitar

Cind ati fost prima oara in Republica Moldova?
Am fost, citeva luni in fiecare an, in 2003, in 2004 si in 2005.

In 2003, la putere erau comunistii, in 2004, tot comunistii, acum tot comunistii au majoritate absoluta in Republica Moldova. N-ati avut nici o stringere de inima sa mergeti si sa reveniti intr-un loc unde comunistii parca s-au eternizat la putere?
Prima oara mi-am imaginat – iata o prejudecata! – ca-mi va fi greu si va fi un mediu dificil si ostil. Mi-am imaginat ca va trebui sa fiu foarte atenta la modul cum ma exprim, ca un stat totalitar nu glumeste. Cind am ajuns in Republica Moldova, nu am gasit un stat totalitar. Este un stat slab, in nici un caz un stat totalitar. Zi dupa zi mi-am dat seama ca pot sa ma exprim liber.

Dupa ce au cistigat comunistii alegerile, prima oara, analisti cu staif de la Bucuresti au spus ca nu trebuie sa ne preocupe Republica Moldova. Daca au votat cu comunistii, Romania nu trebuie sa se bage, ziceau analistii de pe Dimbovita. Sinteti de aceeasi parere?
Eu cred ca o prezenta romaneasca este cu atit mai importanta si mai necesara mai ales atunci cind sint comunistii la putere. in lunile cind m-am aflat in Republica Moldova m-a interesat populatia, si nu atit de mult elitele politice.

Spuneti ca „Republica Moldova nu este un stat totalitar, ci este un stat slab“. De ce este un stat slab?
Slabiciunea unui stat se cuantifica in functie de anumite criterii, in primul rind de capacitatea statului de a acorda drepturi sociale, politice si civice cetatenilor. Dupa aceste criterii, Republica Moldova este un stat slab. Nu eu sint cea care decide slabiciunea statului moldovenesc. La asta se adauga cetatenia incerta. De asemenea, persista, nerezolvata, problema identitatii cetatenilor din Republica Moldova.

Cetatenia incerta tine de balansul lor, prin faptul ca se definesc fie romani, fie moldoveni?
Asta e problema identitatii. Prin cetatenie eu inteleg mai mult decit identitatea. Problemele lor nu tin doar de incapacitatea lor de a pune un nume identitatii pe care o au sau limbii pe care o vorbesc. Problema cetateanului de acolo este ca nu se identifica, nu rezoneaza cu acest stat moldovenesc, care pentru ei a rasarit din senin in 1991. Cea mai simpla explicatie, pe care am tot auzit-o, a fost ca de la Moscova li s-a dat voie sa se desprinda. Ei s-au trezit peste noapte cetateni ai Republicii Moldova. Sa ne uitam si la modul in care s-a acordat aceasta cetatenie... S-a acordat tuturor persoanelor care aveau rezidenta in Republica Moldova, indiferent daca se numeau moldoveni, rusi sau ucraineni, indiferent de limba pe care o vorbeau, indiferent de durata de sedere pe teritoriul Republicii Moldova. Nu s-a aplicat nici un fel de criteriu, nimeni nu i-a intrebat daca vor sa fie cetateni ai Republicii Moldova, daca vor fi loiali statului nou infiintat. Pur si simplu, ei s-au trezit peste noapte in aceasta situatie. Au primit automat cetatenia si, din aceasta cauza, contesta statul moldovenesc si ii pun in discutie slabiciunea, comparind-o cu forta pe care o aveau in fostul stat sovietic.

Republica Moldova nu e vechea Basarabie, e un stat la care Stalin a anexat Transnistria si a desprins sudul Basarabiei pe care l-a trecut la Ucraina, lasind Republica Moldova fara iesire la mare. Nu e un stat artificial construit?
Nu este singurul stat care a fost artificial construit. Practic, toate republicile sovietice, cele din Asia Centrala, nu existau ca state nationale inaintea integrarii lor in Uniunea Sovietica, unde au primit titlul de republici si s-au trezit in anumite granite, trasate artificial. Situatia Republicii Moldova nu este atit de atipica.

in conditiile in care avem „un stat slab si o cetatenie incerta“, care e prima dorinta a celor din Republica Moldova?
Sa traiasca mai bine.

Pot sa traiasca mai bine in Republica Moldova?
Nu. Cei mai multi sint plecati sa munceasca in strainatate.
Ultimul recensamint spune ca in Republica Moldova traiesc, fara cei din Transnistria, 3,6 milioane de persoane. Cite persoane sint plecate?
600.000 ar fi o estimare cit de cit oficiala. Eu cred ca au plecat mult mai multi; unii sint plecati temporar, in Rusia, pe baza cartilor de identitate valabile atit in Republica Moldova, cit si in Rusia. N-au nevoie de pasaport, de viza, pot sa circule liber in Federatia Rusa, nimeni nu-i inregistreaza, numarul celor plecati la munca in Rusia nu-l putem sti cu precizie, de aceea cred ca sint plecati mult mai multi. Ceea ce am vazut eu acolo este ca exista un numar extrem de mare de cetateni care nu-si gasesc loc de munca in Republica Moldova.

Va pun o intrebare dincolo de cartea pe care ati publicat-o: ce ar trebui sa faca Romania, cum ar trebui sa se implice in Republica Moldova la nivel de politica statala?
Faptul ca Romania exporta un model de democratie este foarte important pentru Republica Moldova. Romania este primul model pentru intelectualitatea de acolo. Chiar si pentru clasa politica, inclusiv pentru politicienii care neaga legaturile cu Bucurestiul, Romania exista acolo, foarte prezenta, in coasta Republicii Moldova.

Nu spuneti o vorba mare: ca Romania exporta un model de democratie?
De fapt, Romania nu-l exporta, vin sa-l ia singuri. Se asculta Radio Romania...
Dar ziarele romanesti nu ajung acolo!
Nu ajung. Numai ca jurnalisti de la Chisinau citesc tot ce apare in Romania despre Republica Moldova si fac o selectie. Publica ample extrase din presa de la Bucuresti.

Dar asta este o viziune despre Romania filtrata de niste jurnalisti de la Chisinau! Dar ziarele, informatia la prima mina? Cite ziare romanesti ati vazut la Chisinau?
Nu exista deloc. Dar asta poate sa fie si norocul celor de acolo. Romania pare un model democratic si prezentarea acelor articole care contin intentii bune e in favoarea Romaniei. Vreti sa vedeti la Chisinau, pe tarabe, ziarele de scandal de la Bucuresti? Ar fi groaznic sa ajunga la Chisinau tabloidele de la Bucuresti!


Romania este extrem de absenta din Republica Moldova

Revenind la volumul de la Curtea Veche: Stat slab, cetatenie incerta prezinta relatiile dintre Romania si Republica Moldova, din 1991, de la proclamarea independentei, pina in 2007. Relatiile n-au fost stralucite, dar s-a compensat absenta unei politici coerente fata de Republica Moldova cu declaratii triumfaliste. Nu credeti ca autoritatile romanesti au gresit cind au discutat, mult si in gol, despre reunificare si unire?
Au gresit. Majoritatea populatiei din Republica Moldova nu are constiinta unei identitati romanesti. Aceasta constiinta se dezvolta acum, prin invatamint, prin manualele de istorie si de literatura. Comunistii vor sa schimbe manualele, pentru ca stiu ca de aici vine pericolul. De aceea, presedintele Voronin a resuscitat o teza stalinista, despre existenta limbii moldovenesti. Au mai contat si bursele acordate de statul roman elevilor si studentilor din Republica Moldova.

Au fost cam cite o mie de burse acordate in fiecare an.
Numai ca foarte multi care prind o bursa in Romania nu se mai intorc: fie incearca sa ramina in Romania, fie pleaca mai departe, spre Occident. E clar ca noile generatii din Republica Moldova incep sa-si formeze o identitate romaneasca. Problema este cu generatiile virstnice. Acestea percep manualele de istorie si de literatura ca fiind impuse de la Bucuresti, desi manualele sint redactate la Chisinau si reflecta constiinta intelectualitatii basarabene. Generatiile virstnice au convingerea, puternic inradacinata si alimentata de clasa politica, de comunisti, ca romanii sint niste colonizatori.

Care ar trebui sa fie politica Romaniei?
O politica a Romaniei in Republica Moldova trebuie sa tina seama de sensibilitatile populatiei majoritare. Romania n-ar trebui sa fie deranjata ca cetatenii de acolo se considera moldoveni si nu romani, n-ar trebui sa-i trateze cu dispret, n-ar trebui sa incerce sa le bage pe git ideea unificarii. Motivul principal pentru care majoritatea populatiei din Republica Moldova se considera de identitate moldoveneasca nu este nici din cauza lui Stalin, nici din cauza discursului actual al presedintelui Voronin, este din cauza faptului ca apartin unei regiuni care se numeste Republica Moldova, ca vorbesc cu accent moldovenesc si nu au avut vreme, intre 1918 si 1940, sa-si dezvolte o constiinta supraregionala si sa spuna: noi nu sintem numai moldoveni, sintem si romani. Pina la urma, cei care spun astazi in Republica Moldova ca sint moldoveni si vorbesc moldoveneste nu sint reprezentantii unei ideologii, ci ai unei traditii. E clar ca e contraproductiv un discurs prea apasat despre unificare. La fel, nu duce la nici un rezultat daca ii vom „certa“ pe cetatenii Republicii Moldova, reprosindu-le ca nu se simt romani si se considera moldoveni. Dar mai trebuie spus un lucru: partea romana n-a fost chiar atit de declarativa, n-a facut o obsesie din a vorbi despe unire. Asta in nici un caz. Am senzatia ca autoritatile de la Chisinau, care nu-si doreau cu nici un pret unirea, au supralicitat. Nu cred ca Romania a fost agresiva, in nici un fel. Dimpotriva, Romania este extrem de absenta din Republica Moldova, sint foarte putini romani acolo, nimeni nu vrea sa faca apostolat. Am intilnit citiva studenti romani care isi faceau studiile la Chisinau, si prezenta acelor studenti parea sa aiba un efect extrem de important printre ceilalti studenti, care mi-au spus: am cunoscut niste romani, sint oameni minunati, nu sint aroganti, sint niste oameni ca si noi, am putut sa vorbim impreuna despre literatura. Asemenea prezente de studenti, de profesori, vor populariza mai mult Romania acolo decit niste declaratii politice. Si poate ca ar mai fi contat un lucru: oameni de afaceri din Romania care sa preia diverse intreprinderi falimentare din Republica Moldova, aflate acum in mina business-ului rusesc.


N-am vrut sa-i bruschez

Dumneavoastra, cind ajungeti acolo, cum le vorbiti celor pe care ii intilniti?
Eu pot sa va marturisesc ca, antropolog fiind, ducindu-ma in medii cu persoane care apartineau tuturor categoriilor sociale, am incercat sa evit discutiile ideologice, am incercat sa nu le spun ca sint romani. N-am vrut sa-i bruschez in nici un fel, n-am vrut sa-mi impun punctul de vedere. Cind vorbeam despre limba comuna, ziceam limba noastra, nu limba romana, pentru a nu rani nici un fel de orgolii. O prezenta romaneasca acolo care sa semene a partener egal in discutie va convinge mult mai mult.

in vremea cit ati fost la Chisinau, ati cunoscut asemenea oameni din Romania care sa aiba un discurs relaxat, fara sa incerce sa-si impuna ideile si obsesiile?
Nu am intilnit cetateni din Romania la Chisinau. Romania trebuie sa inceapa o experienta in Republica Moldova, inca sintem la zero. Sa va mai dau un exemplu: in satele moldovenesti circula niste icoane facute undeva in Ucraina, care sint de fapt niste foi xerografiate. Daca din partea Bisericii Ortodoxe Romane ar exista astfel de incercari marunte, daca ar duce acolo niste iconite, cred ca ar face un mare lucru. Cei din Republica Moldova ii considera pe cei din Romania mult mai credinciosi si asemenea icoane ar insemna foarte mult.

Ce bine ar fi daca, impeuna cu icoanele, ar ajunge si niste oameni, niste reprezentanti ai Bisericii, niste preoti.
Aveti perfecta dreptate, asa este. Mai putine vorbe si mai multe fapte, mai mult tact ar fi folositor pentru stringerea relatiilor dintre Romania si Republica Moldova.

Dar carti in limba romana sint in satele pe care le-ati cercetat?
Sa va spun ce-am vazut eu: in bibliotecile satesti au ramas cartile in alfabet chirilic de dinainte de 1991. Bibliotecara se plinge ca elevii nu mai citesc. Copiii refuza sa citeasca in chirilic. Carti in grafia latina, editate la Chisinau, nu exista, iar manualele ajung unul pe clasa sau nici unul. Nu sint fonduri. Eu am cumparat carti de literatura romana, editate la Chisinau, si le-am daruit copiilor din satele in care am fost. A parut sa fie un dar extraordinar.

Doamna Heintz, spuneti-mi un lucru care v-a impresionat in Republica Moldova.
Ei vorbesc o limba foarte frumoasa. Iar satele in care am fost erau vii, lumea suridea calatorilor si satenii erau foarte curiosi sa discute cu tine. Acest zimbet si aceasta curiozitate m-au impresionat foarte tare.

De ce credeti ca nu s-a rezolvat problema transnistreana?
Daca cititi articolul lui Nicu Popescu din Stat slab, cetatenie incerta veti vedea ca exista tot interesul ca starea actuala sa fie mentinuta, cu Moldova divizata. Daca Transnistria ar fi recunoscuta ca stat nu s-ar mai putea face trafic de arme, de droguri.

Ati fost in Transnistria?
Da. Acolo simteam ca nu am nici o siguranta, simteam ca politia poate sa-mi faca rau, ca ar fi putut sa abuzeze de libertatea mea fara sa-mi dea explicatii.

Cind va intoarceti in Republica Moldova?
in luna iulie. Vreau sa scriu si eu o carte despre acea zona.


Romanii nu cred in ceea ce fac, dar lenesi nu sint

Doamna Heintz, dvs. ati fost o revelatie pentru spatiul cultural romanesc prin volumul Etica muncii la romanii de azi, aparut in 2005. Am vazut numeroase cronici, toate elogioase. Ati primit Premiul de debut acordat de revista Romania literara.
Am fost foarte surprinsa. Placut surprinsa. Textul il scrisesem cu citiva ani inainte, in engleza. Mi se spusese ca acest text e prea critic pentru a putea fi bine primit in Romania. Eu denuntam discutiile sterile despre mentalitati si acuzam o parte a presei ca e la baza cultivarii unor stereotipuri. Presa inducea ideea ca romanii sint lenesi, ca nu muncesc. Aceasta perceptie nu e cea reala, dar se reflecta intr-o etica a muncii: in momentul in care nu ne identificam cu munca pe care o facem, nu muncim bine. Eu m-am „razboit“ cu perceptia ca „asa-i romanul“, lenes, fara chef de munca, fara chef, in general. Nu-i deloc asa. Romanul munceste foarte bine, numai ca are despre sine imaginea ca e puturos.

Stiu ca nu vreti sa folositi cuvintul „mentalitate“, nu-l acceptati. De ce?
Nu cred in mentalitate. Eu cred ca toate comportamentele noastre sint rezultatul unei educatii. Ele nu sint nici genetic mostenite, nu cred intr-o transmitere fatalista. Eu cred in schimbare, prin educatie. Mi s-a parut ca atunci cind ne autoacuzam ajungem la lipsa respectului de sine, care este ceva cu care nu putem trai pe termen lung. Cind imi faceam studiul de teren pentru Etica muncii la romanii de azi, chiar credeam ca oamenii nu muncesc, ca nu e nimic de capul lor, ca n-au spor, ca nu exista nici un fel de sansa decit plecarea din tara.

Nu e plecarea din tara o sansa?
E o sansa, dar nu singura. in realitate, in Romania, oamenii muncesc extrem de mult. Citeodata fara speranta, ceea ce se reflecta in felul in care muncim. De multe ori – prost platiti, ceea ce iarasi este un handicap. Dar romanii cu care am stat de vorba isi faceau datoria la locul de munca; o datorie rezultata nu dintr-o etica a muncii si a lucrului bine facut, ci dintr-o etica a relatiilor interpersonale.

Adica?
Daca relatia cu directorul, cu seful sau cu patronul nu era bine articulata, angajatul se simtea indreptatit sa nu-si indeplineasca indatoririle. Numai ca aici e marea problema: a-ti respecta indatoririle e o obligatie ce rezulta din contractul de munca, n-ar trebui sa depinda de o relatie interpersonala.

Ca sa concluzionam: romanii sint lenesi?
Nu putem sa spunem asa ceva. Romanii nu sint lenesi. Putem spune ca muncesc ineficient si ca nu cred in ceea ce fac, dar lenesi nu sint.

De ce nu cred in ceea ce fac?
Daca nu e suficient de bine platita, romanii nu cred in munca lor, in rezultate. Li se pare ca totul e in van, se autoacuza. in toate tarile lumii, prima motivatie pentru a munci este banul. Daca romanii vor sa fie platiti bine pentru munca lor, nu inseamna ca devin pragmatici. Banul sustine o munca eficienta peste tot in lume, nu descopera romanii roata daca cer sa fie recompensati pentru munca lor. A fi platit bine este un adevar fundamental al eticii muncii peste tot in lume.


„M-am intors acasa, facind cercetari de teren in Romania si in Republica Moldova“

Doamna Heintz, pentru finalul acestui dialog am sa va provoc la confesiuni biografice. Aveti 32 de ani, Ati facut masteratul al Oxford si doctoratul la Cambridge. Acum predati la Universitatea Paris X–Nanterre. Stiti ca faceti parte din „generatia asteptata“? Ziarul Cotidianul v-a inclus in „generatia asteptata“, elita tinara care sa reprezinte Romania – aici si in Occident.
Sint foarte flatata. Imediat dupa 1990, noi, cei care atunci eram la liceu, fara sa ne numim „generatia asteptata“, am avut visul de a face ceva pentru Romania.

Asa gindeati in 1990? in ce clasa erati in 1990?
in clasa a IX-a.

Si aveati gindul ca trebuie sa faceti ceva pentru Romania? Nu pot sa cred.
Da, va rog sa ma credeti. Ginditi-va ca noi, in 1990, descopeream, prin Eliade, Cioran, Ionescu, un model de generatie, de oameni care au vrut sa faca bine pentru tara lor. Ginditi-va: noi eram liberi, scapaseram de Ceausescu, nu era normal sa ne gindim cum putem sa lucram pentru Romania?

Cit v-a tinut acest vis?
Destul de mult. Pina astazi. Altfel nu ma intorceam sa-mi fac doctoratul cu un studiu despre Romania. in domeniul meu, in antropologie, nu existau studii despre etica muncii la romani. M-am intors eu acasa, facind doctoratul despre o problema din Romania, facind cercetari de teren in Romania si in Republica Moldova. Este obligatoriu pentru un antropolog social sa faca munca de teren.
Si tot o forma de intoarcere acasa este si acest volum despre Republica Moldova.

Cartea dvs., Etica muncii la romanii de azi, este teza de doctorat sustinuta la Cambridge. La dvs. chiar a persistat ideea de a face bine Romaniei! Dupa citiva ani de Occident, ideea de a lucra spre binele Romaniei s-a perpetuat.

Nu erati lehamesita de la mineriade, de la momentul 1990, cind FSN si Ion Iliescu au cistigat alegerile?
Nu, dimpotriva. Noi trebuia sa dovedim ca putem actiona, ca putem fi altfel. Era clar un conflict cu puterea politica, cu generatiile mai virstnice, lipsite de informatie, prea apasate de comunism. Dar conflictul ne stimula sa aratam ca putem sa ne implicam.

Citi dintre colegii dvs., care au pornit in 1990 cu acest gind, sa faca ceva pentru Romania, au si reusit?
Cred ca multi dintre colegii mei au facut ceva pentru Romania. inca nu se vede totul, dar peste citiva ani... Si la mine situatia e relativa: am publicat doua carti, studiez ca antropolog social realitatea de azi din Romania si Republica Moldova. Poate nu pare ceva spectaculos. E un inceput.

Cum ar putea fi continuat?
Daca dupa cartea despre Republica Moldova vom avea mai multe ecouri in Romania despre acea zona, daca se vor face mai multe reportaje despre Republica Moldova, daca vor fi mai multi romani prezenti acolo, de abia din momentul respectiv as putea „cuantifica“ aportul nostru. ]

Cine din Romania v-a descoperit?
Alin Rus, un coleg, i-a inminat doamnei Doina Jela un rezumat in romaneste al tezei mele de doctorat. Doina Jela a fost incintata si mi-a cerut sa traduc si sa prelucrez intregul text in romaneste. Asa a aparut cartea.

Cind ati plecat din Romania?
in 1992. Cu un an inainte de bacalaureat, cu o bursa, stiti ca se acordau numeroase burse pentru liceeni. Am studiat ultimul an de liceu in Franta si apoi am facut facultatea acolo. Pe urma a urmat masteratul si doctoratul in Anglia. Si m-am intors in Franta in 2005, dupa ce am lucrat la Institutul „Max Planck“ din Germania.

Care au fost atuurile dvs.? Limba franceza?
Nu neaparat limba. Nu stapineam franceza foarte bine, nu vorbeam grozav, mi-am perfectionat-o acolo. Colegii mei francezi, si cei de la liceu, si cei de la facultate, au fost impresionati de capacitatea mea de a dialoga pe anumite subiecte, mai ales de filozofie.

Pe sotul dvs. cind l-ati cunoscut?
in 1995. E francez, ii port numele.

Citi copiii aveti?
Patru copii. Unul este infiat din Romania. Cel mare are zece ani, iar cel mic – aproape patru ani.

De ce patru copii? Pentru spatiul occidental e foarte mult, pentru o parizianca e foarte mult.
imi plac foarte mult copiii. Primul copil, cel mare, este fata, ceilalti copii sint baieti. Fata cea mare stie romaneste, a locuit cu mine in Romania cind mi-am facut cercetarea de teren pentru Etica muncii la romanii de azi. Iar anul trecut am fost cu toata familia, cu sotul meu, cu cei patru copii, in vacanta in Republica Moldova.

Cum s-a simtit sotul dvs. in Republica Moldova?
A, sotului meu ii place foarte mult in Romania, in Republica Moldova. in Republica Moldova, in satele pe care le-am studiat, sotul meu a taiat lemne, a facut focul, a carat apa de la fintina.

Cred ca volumul Stat slab, cetatenie incerta l-ati coordonat impecabil. Textele au cam aceeasi lungime, exista un tipar al dezvoltarii temei, o schema clara a prezentarii problemei, studiile comunica intre ele, se completeaza, nu e nimic disonant, textele au coerenta si cursivitate. Cind ati plecat din Romania erati tot atit de serioasa, asa cum rezulta din aceste doua carti, sau Occidentul v-a disciplinat?
Cred ca mi-am format o etica profesionala pe care vreau sa o respect in ce fac si in ce scriu. Nu stiu daca eram serioasa in Romania; as putea spune ca eram pasionata, imi placea sa discut, sa pun intrebari, sa-mi pun intrebari. Am facut liceul la „Sfintu’ Sava“, sint bucuresteanca. Datorez mult parintilor mei: asa am fost educata, sa lucrez cu seriozitate. imi place sa duc lucrurile pina la capat, sa ma implic in zone necercetate, imi place munca de teren, n-am nici o frica sa ma duc oriunde in Romania sau in Republica Moldova. Poate ca in Transnistria mi-a fost putin frica, ma temeam sa nu-mi confiste camera de filmat, dar in rest eu cred ca poti razbate in cele mai diverse medii. Fiecare are ceva de oferit, ceva de aratat, ceva interesant.