OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Pe 1 septembrie, Green Hours a împlinit 15 ani. Dincolo de bilanţul oficial, am încercat un bilanţ subiectiv, alături de Voicu Rădescu, principalul „vinovat“ al acestei poveşti, la 5.475 de zile (n-am socotit anii bisecţi) de la deschidere şi la doar cîteva zile de la anunţata relansare a site-ului: www. green-hours.ro.

Avea 1 septembrie o semnificaţie specială sau aşa s-a nimerit?

S-a nimerit. Cîndva, prin august, am pregătit barul în urma contractului făcut cu Grupul de Dialog Social, care este gestionarul acestei adrese, şi am ales ca dată oficială ziua de 1 septembrie.

Care a fost cel mai greu an?

Nu m-am gîndit. E foarte ciudat, sună dramatic. Aş zice că toţi, dar cel mai dificil, dintr-un anumit punct de vedere, a fost acel an şi jumătate, între începutul lui 2007 şi jumătatea lui 2008, în lupta cu aşa-zisa Fundaţie Naţională pentru Tineret a Municipiului Bucureşti, care revendica spaţiul din Calea Victoriei nr. 120.

Cel mai bun, cel mai prolific?

Ce capital aţi investit la start?

Termenul „capital“ este atît de exagerat, cînd mă gîndesc la cei 10.000 de dolari sau mai puţin, pe care-i aveam şi cu care puteam cumpăra primul transport de marfă. Am avut şansa că barul era în mare utilat dinainte. Nici n-am gîndit că e un capital – au fost nişte bani investiţi în ceva care simţeam că o să-mi placă.

Dincolo de satisfacţiile dumneavoastră şi de mîndria organizatorului, trebuie să existe şi un regret. Ce-i lipseşte clubului Green Hours ca să fie aşa cum vrea Voicu Rădescu?

Organizare, ceva mai multă organizare. O echipă mai stabilă şi mai solidă. Alte regrete nu am, neputinţele vin de la mine.

Ce durată de viaţă îi dădeaţi, la început, clubului Green Hours?

Ce ne mai pregăteşte Green Hours?

Nu pregăteşte lucruri în mod special. Încearcă să construiască în continuare spectacole pe cît posibil mai bune, încearcă să menţină nivelul concertelor la un standard cît mai ridicat şi să se opună un pic vitezei mult prea mari, după mine, din jur, printr-o stabilitate calitativă şi artistică.

Cum vă poziţionaţi faţă de concurenţă?

Acum cîţiva ani, spuneam că absolut deloc. Acum pot să spun că se simte în jur faptul că sînt deja mult mai mulţi, decît acum şapte-opt ani, aceia care se gîndesc sau chiar încep să organizeze concerte şi să găzduiască spectacole. Dar sînt două direcţii: cele comerciale, cu care nu pot fi în concurenţă, pentru că avem alt scop, şi celelalte, care-şi doresc să activeze în zona artistică, încă prea puţine faţă de cît potenţial de spectatori există.

Mai încolo, la Green Hours, s-a deschis şi Teatrul LUNI. Din decembrie 1997, regulat. Întîi, o dată pe săptămînă. După vreo doi ani, de două ori, apoi, din martie 2008, de trei ori. Asta ar face aproximativ 1.150 de reprezentaţii în cadrul regulat al stagiunii noastre, neîntrerupt. La care se adaugă alte peste 100 de reprezentaţii, în galele sau festivalurile independente organizate în Green. În plus, circa 150 de reprezentaţii în festivaluri sau alte manifestări instituţionalizate sau private din ţară, plus vreo 60 în străinătate. Asta înseamnă un total de aproximativ 1.460 de spectacole prezentate de Teatrul LUNI, în aproape doisprezece ani de activitate (se pare că am exagerat în vreo două interviuri recente, în care, rapid, am afirmat că ar fi vorba de circa 2.000). Totalul aproximativ de concerte şi de spectacole organizate la Green Hours şi la Teatrul LUNI, începînd din 1 septembrie 1994 şi pînă astăzi, 31 august 2009, ar fi, aşadar, acela de 3.460. Au mai fost organizate în Green zeci de lansări de carte, expoziţii, evenimente culturale şi sociale.

Adăugăm, la acest „inventar-bilanţ“, cele cincisprezece producţii ale label-ului „Green Records“ (înfiinţat în 1998). Şi vreo douăzeci şi cinci de premii naţionale şi internaţionale primite de artiştii noştri şi de Teatrul LUNI, dar şi de club în sine sau de mini-labelul nostru muzical. Da, de cincisprezece ani rezistăm (independenţi) şi creştem (încet) în afara mainstream-ului şi al comercialului. În OFF.