OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

- Catalin PetriSor &Ana Maria Micu, pictura, 29 de ani:

Care sint reperele voastre stilistice?
Cred ca cel mai tare ne inspiram din muzica si filme, din tot ce insemna imagine in ziua de azi, din modul de a gindi al oamenilor contemporani. Citiva dintre artistii care ne plac in mod deosebit: Ellen Harvey, Erick Swenson, Anja Schrey, Brigitte Niedermair, Gregory Crewdson, Iris Van Dongen, Karel Funk, Wihlem Sasnal, Jeff Wall, Vania Comoretti, Mathew Barney. Ne place in general acel gen de arta contemporana ce pune accent pe umanism, pe sentiment, pe refuzul implicarii politice, desi nu sintem exclusivisti in preferinte. Acestea sint reperele stilistice pe care le urmarim in lucrarile noastre si nu ne ghidam dupa ele cind vine vorba de a judeca o lucrare a altui artist.
Sint de gasit reperele artistice in muzee sau in ateliere?
Depinde cit acces ai la asa ceva. Noi avem acces nelimitat numai la Internet si asa trebuie sa ne descurcam. In muzeele si atelierele de la noi nu cred ca am putea sa ne gasim repere…, dar sint muzee de unde iti poti lua repere si e important sa vezi cit mai mult din ce se produce in arta…, nu neaparat pentru a te inspira, ci ca sa compari ce faci tu cu ce fac alti artisti.
Ati avut maestri?

Nu. Am avut foarte multi profesori.
Ati urmat invataturile maestrilor? Daca nu, in ce mod le-ati ocolit?
Cei mai multi dintre profesorii nostri s-au nimerit a fi niste oameni foarte tristi, sceptici in legatura cu arta. Acele posturi de profesori erau ultima lor salvare si toate eforturile lor erau concentrate asupra propriilor supravietuiri. Nu puneau suflet in a-i salva pe altii si nu ne acordau nici cea mai mica sansa. Totul era orientat asupra depasirii fiecarei zile in parte, si nu asupra viitorului. Nu ne-au fost de mare folos invataturile primite in scoala; uneori, ne gindim ca, daca tineam cont de ele, azi am fi fost foarte incurcati... nu a trebuit sa le ocolim intr-un fel anume pentru ca, dintr-un anumit punct, am inceput sa le ignoram total. Le-am ignorat pentru ca era o discrepanta uriasa intre ce auzeam la scoala si ce vedeam ca se intimpla in arta actuala. Asta a si determinat sa traim in mare confuzie artistica in timpul studiilor si, chiar in situatiile in care primeam o indrumare care ar fi putut deveni folositoare, nu eram capabili sa o interpretam corect. Tot ce stim acum despre arta sint idei verificate teoretic si practic dupa terminarea studiilor, cind am decis definitiv ca asta e ceea ce vrem sa facem in viata si ne-am dat seama ca depinde numai de noi cum anume vom reusi. Ne-am ghidat dupa instincte si am cautat confirmari artistice in cultura universala actuala.

Apartineti unei scoli de pictura?
Nu.
Aveti o aversiune fata de invatamantul artistic romanesc?
Aveam o aversiune fata de invatamintul artistic cit am fost in facultate, dupa ce am terminat facultatea nu am mai fost conectati la ce se intimpla in scoli. Am evitat foarte tare contactul cu scoala si cu ce se intimpla acolo. Daca ar trebui sa facem din nou scoala, ne-am gindi de doua ori. Din punctul nostru de vedere, problemele mari in invatamintul artistic de la noi sint bibliotecile prost administrate si neactualizate, lipsa cursurilor de arta conceptuala, de curatorie, de arta contemporana, de management si marketing artistic, predate de profesori care sa aiba specializarea in aceste domenii la universitati din strainatate. Sint, de asemenea, prea putine colaborari cu profesori din strainatate, care sa vina sa predea, pe timp limitat, studentilor de aici. O alta problema ni se pare a fi faptul ca prea putini profesori de la noi au o cariera artistica internationala asumata, coerenta si actuala. Desi acest lucru nu e obligatoriu, ar ajuta foarte mult. Aceste pareri depind, insa, de ce anume se doreste a fi invatamintul artistic romanesc. Daca e menit a-ti asigura o educatie artistica elementara, in mod sigur sistemul functioneaza. Studentii nostri au in mod cert o cultura artistica solida, desi aceasta merge in principal pina la arta moderna.

Daca, in schimb, ajungi sa pretinzi ca, la sfirsitul a opt ani de studii de specialitate, cit am urmat noi, sa fii pregatit pentru o cariera de artist liber profesionist, deplin informat cu privire la contextele recente din arta si capabil sa articulezi un stil original relationat acestor contexte, atunci e clar ca sistemul este imperfect si poti dezvolta aversiuni. E posibil ca lucrurile sa se mai fi schimbat, dar noi nici macar nu am auzit in facultate de detalii ca „statement“, „colaborare artist – curator – galerist“, tipuri de cariere artistice pe care ti le-ai putea alege, programe independente din strainatate la care ai putea aplica etc. si ni se pare inadmisibil. Si nici nu am fost incurajati sa gindim pentru noi insine, pentru ca si aceasta varianta poate sa te ajute. Fiecare profesor tinea foarte tare la ideile sale si nu aveai alternative decit pe aceea de a gindi ca el, pentru a raspunde la obiect, la temele care ti se dadeau. Toate aceste concluzii provin insa din experienta noastra de viata si nu putem afirma ca se aplica in general. Pur si simplu, asta ni s-a intimplat noua. Sebastian Moldovan, de exemplu, ne-a spus odata, intr-un dialog foarte restrins, pentru ca nu ne cunoastem foarte bine, ca tot ce stie si ce este el se datoreaza cursurilor de master, facute la Cluj. El este singurul despre care stim ca a trait o altfel de experienta, dar si unul dintre putinii oameni cu care am vorbit pe acest subiect, pentru ca nu mai e de actualitate pentru noi… nu ne mai poate influenta cu nimic.

Sinteti dezamagiti de arta romaneasca?
Nu credem in delimitari de felul acesta, nu credem in etichete. E posibil sa ne inselam, dar chiar nu credem in „arta popoarelor“. Arta contemporana in Romania este la inceput, nu si-a solidificat un sistem de operare, este putina si este foarte ingimfata, in urma unor succese destul de limitate. Dar nu este o dezamagire. Este o arta in formare, care trebuie sa depaseasca enorm de multe complexe si care e obligata sa se dezvolte in conditii foarte improprii. In acest context, e laudabil ca putem totusi vorbi de o arta romanesca actuala, dar faptul ca facem acest lucru numai intr-un cerc de avizati nu mai este la fel de laudabil. Un aspect, credem noi esential, care ar trebui sa inceapa sa-i preocupe pe artistii romani tineri este faptul ca noi operam practic fara public. Arta contemporana occidentala este foarte prietenoasa cu publicul sau si este evident respectul profund pe care artistii il au fata de cei care viziteaza o expozitie, respect care la noi nu se face simtit atit cit ar trebui.

Noi avem si un public atipic: fara exercitiul de a consuma arta contemporana, speriat de-a dreptul de ce ar putea pati la o expozitie. Sint si foarte multe expozitii dupa care publicul se simte jignit, incapabil sa inteleaga, oricite eforturi ar depune, furat de timpul pe care si l-a consumat venind acolo, necistigat in nici un fel; si, uneori, aceste sentimente sint pe buna-dreptate. Credem ca artistii romani tineri ar trebui sa faca un efort suplimentar si sa-si asume aceasta rasplatire cu care sint datori publicului lor, asa putin cum este el acum. Oricite succese ar obtine arta romaneasca in Occident, daca nu lupta si pentru succese in Romania, se condamna. Nu spunem prin asta ca artistii ar trebui sa se sacrifice si sa se compromita, pentru a fi pe gustul publicului. Una dintre cele mai de succes expozitii de care stim noi este instalatia lui Ólafur Elíasson, Weather Project, in care artistul a creat iluzia unui soare intr-un mediu artificial si a expus la Londra, unde soarele natural e putin vizibil, din cauza climei locale. A fost una dintre cele mai vizitate expozitii: oamenii veneau si stateau acolo cu orele, intinsi pe podea, regasindu-se pe ei insisi, experimentind frumusetea pura. Si nici nu credem ca e nevoie sa explicam cit de autentic-valoroasa e aceasta lucrare: este de neatacat, perfecta, oricum ai comenta-o. Place si unui extrem de rafinat intelectual, dar poate impresiona si un analfabet. La noi nu se face asa ceva si e mare pacat.
Va pare rau ca nu ati plecat din tara?
Da.

Ti-a fost recunoscut talentul in Romania?
Nu stim.
Estul poate deveni mai interesant daca nu mai alearga in directia Vestului?
Nu credem ca Estul si-ar putea dezvolta o individualitate izolata, care sa fie suficient de interesanta, pe termen lung. Aceasta a fost o filozofie comunista, nu? – sa nu alergam in directia Vestului – si inca avem de suportat efectele acestui mod de a gindi! E greu sa aduci pe toata lumea la unison, e pacat sa globalizezi, dar arta e un domeniu aparte. Ea poate fi un limbaj universal, fara a distruge individualitati. Din punct de vedere artistic, a alerga in directia Vestului nu inseamna a saluta sistemele de guvernare occidentale si a alege cultura lor in defavoarea culturii noastre. Arta valoroasa din Occident este o arta care tinde spre intelegere universala, care se adreseaza unui public global, chiar si atunci cind face referire la probleme particulare. Nu ti se prezinta o situatie particulara, ci ti se ofera posibilitatea de a relationa fata de aceasta situatie. Putem ramine foarte individuali, foarte „estici“, daca gasim posibilitati de a prezenta acest lucru drept o problema de interes general, si nu prin simpla descriere a ceea ce inseamna un mediu postcomunist.

La un anumit moment, vom fi obligati sa rezistam in comparatii. Faptul singur ca noi am fost mutilati de comunism nu cred ca ne poate face neaparat mai speciali. Cu adevarat speciali am deveni daca, in ciuda acestui start tardiv, am reusi sa trecem linia de sosire in acelasi timp cu cei lipsiti de handicapurile noastre. Credem ca Estul este foarte interesant acum pentru Vest, ca traim o perioada de informare reciproca. Sintem datori sa ne prezentam, sa spunem cine sintem, atit noi cit si occidentalii, dar acest moment nu va dura la nesfirsit. E o simpla dorinta de informare, un schimb de politeturi care se va consuma. Ulterior, odata angajati in dialog, va trebui sa spunem si „ce facem?“, va trebui sa raspundem, alaturi de occidentali, in probleme globale. Arta romaneasca isi are generatia sa de „prezentatori“, de artisti care s-au descurcat exemplar cu sarcina de a informa in legatura cu ce s-a intimplat in Romania si care este situatia noastra actuala. Dar sintem datori si cu urmatoarea generatie, care, credem noi, tocmai incepe sa-si articuleze discursul si, in scurt timp, va vorbi limpede. E si un drum foarte periculos si susceptibil de minciuna, pentru cei de virsta noastra, sa mai continuam sa punem accentul pe trecut.

Noi, cel putin, consideram imoral sa ne afirmam drept oameni marcati de comunism si sa spunem ca asta ne-a afectat felul de a gindi. Faptul ca pina pe la 10 ani nu am mincat atitea banane si portocale cite ne-am fi dorit nu ne transforma in victime. Nu te poti lamenta la nesfirsit privitor la faptul ca ai aflat recent ca, atunci cind tu erai in clasele primare, in inchisorile comuniste erau chinuiti detinuti politici sau nici macar atit: nu mai poti impresiona mult timp cu rememorari ale artefactelor ieftine care ti-au impinzit copilaria (supraelastic, rochia de lurex a mamei, trabantul tatei etc.). La fel, nu poti protesta ca traiesti la bloc si viata ta e meschina pentru ca nu-ti refuza nimeni dreptul la informare si mintea ta e libera. Noi credem ca exista o arta care poate imbogati sufleteste, in egala masura, pe oricine, suficient de sincer cit sa o inteleaga si, pentru a face o astfel de arta, trebuie sa faci recurs si la universal. Romanii nu mai stiu de ea, pentru ca atitia ani au fost invatati ca „adevarata arta“ e cea pusa in slujba partidului, iar imediat dupa revolutie, cea care ne deplinge soarta. Dar o astfel de arta exista si va fi invatata si de catre artisti si de catre public, pentru ca e prea frumoasa si prea generoasa pentru a trece neobservata.