Autor: 
Categoria: 
De ce sînteţi aşa de supărat, domnule Mandeal? Aţi demisionat din funcţia de director, nu vreţi să mai dirijaţi Filarmonica „George Enescu“.
Poziţia mea este firească. Mă aşteptam la cu totul altceva, după o relaţie de 23 de ani, timp în care am fost dirijor permanent al acestei orchestre, şi de aproape 19 ani – manager. În toată această perioadă, lucrurile s-au dezvoltat pozitiv. Mi se pare că nu merit un astfel de tratament din partea colegilor mei. Am crezut că am cu ei o relaţie de colegialitate artistică, în care fiecare a dăruit cîte ceva celuilalt.
Acel Memoriu, întocmit de orchestră, porneşte de la o situaţie salarială.
Această situaţie salarială nu este creată de mine, ci de legislaţia românească. Eu nu sînt pus aici să îmbunătăţesc legea, ci să o aplic. Memoriul este fals, el poate fi demolat pe bază de acte, de legi, de procesele verbale semnate de comitetele sindicale.
Fiecare angajat al Filarmonicii „George Enescu“ a fost plătit conform legii şi conform încadrării?
Da. Susţin lucrul ăsta pînă în pînzele albe.
Cum vă explicaţi atunci această reacţie de nemulţumire? Ei spun că n-au fost plătiţi cum trebuie.
Revolta celor care sînt victima unei stări de fapt s-a canalizat asupra celui mai apropiat stimul: managerul instituţiei.
Mi se pare că această grilă de salarizare e punctul nevralgic. Ce problemă a fost cu salariile?
Ce însemnat acest lucru?
Am pierdut dreptul acela de salarizare specifică. Salariile noastre s-au diminuat. Dar, Legea nr. 353 n-avea încă aprobate normele de aplicare. Aşa că ne-am întors la o altă lege de salarizare, şi mai proastă. Practic, din septembrie 2008, angajaţii Filarmonicii s-au trezit cu salarii foarte mici. Noi am dat în judecată Guvernul pentru perioada septembrie-decembrie 2008, pentru lunile cînd legea n-a fost aplicată din lipsă de norme. Şi am cîştigat.
E vina dvs. că s-a schimbat legislaţia?
Angajaţii asta susţin.
Legislaţia aceasta era elaborată de Guvernul României sau de Cristian Mandeal?
Salarizarea este, aşadar, o problemă a guvernării. Angajaţii nu ştiu că dvs. doar aplicaţi o lege?
Dacă ei primesc salarii diminuate din ianuarie, de ce s-au întors împotriva dvs. în septembrie?
Acum au decis că trebuie să schimbe managementul. Acesta este mesajul către mine: „Du-te de aici, n-avem nevoie de tine“. Am fost alungat de la Filarmonica Enescu. Şi Radioul a avut o asemenea perioadă de tulburare. Horia Andreescu, colegul meu de la Radio, a păţit ceva asemănător. Din păcate pentru Orchestra Radio, care ajunsese la un nivel ridicat după o muncă străruitoare, într-un an s-a dus de-a berbeleacul. Pe Horia Andreescu nu l-au mai lăsat să dirijeze. Iar aici, la Filarmonica Enescu, şi eu am ajuns la divorţ. E ca într-o căsnicie: ne-am cam săturat unul de altul.
Vi s-a mai reproşat că aţi susţinut-o necondiţionat pe Anda Petrovici.
Acesta este un reproş privitor la relaţiile umano-profesionale din cadrul orchestrei. În orice orchestră din lume există întotdeauna tensiuni, contradicţii, rivalităţi, animozităţi, simpatii, antipatii. În ultimul an, deficitul de comunicare dintre Anda Petrovici şi orchestră s-a acutizat. Conflictul s-a agravat în ultimul an şi a explodat cu ocazia concertului susţinut de Angela Gheorghiu. În urma unui conflict între Anda Petrovici şi dirijorul Tiberiu Soare, angajat pentru acel concert, orchestra a decis să o sacrifice pe doamna Anda Petrovici, în favoarea dirijorului agreat de doamna Angela Gheorghiu.
De ce conflictul s-a acutizat în ultimul an?
Din partea colectivului, reacţia de respingere a doamnei Anda Petrovici a devenit din ce în ce mai puternică.
Dvs., ca manager, aţi făcut – folosesc un cuvînt la modă – o mediere între orchestră şi doamna Anda Petrovici?
Vi se reproşează că v-aţi plasat de partea doamnei Anda Petrovici, în desele situaţii conflictuale.
Susţinerea mea, considerată necondiţionată, este exagerată. Eu o susţin pe Anda Petrovici din punct de vedere profesional. Sînt conştient că este cel mai bun concertmaistru pe care l-a avut această Filarmonică de 20 de ani încoace.
În Memoriu se scrie altceva: „profesionalismul Andei Petrovici nu corespunde cu titulatura de concertmaistru“. Iar dvs., împreună cu directorul artistic, Nicolae Licareţ, aţi căutat să nu-i creaţi concurenţi Andei Petrovici.
Ce este anul de probă?
În acest moment, orchestra nu vrea să cînte cu doamna Petrovici.
Ei nu vor să cînte cu doamna Petrovici, iar eu nu am ce să-i fac din punct de vedere al contractului. Ea are un contract pe o perioadă nedeterminată. Ce motive legale aş avea eu să o sancţionez, să-i iau funcţia?
Ce faceţi?
Pînă nu apare dorinţa doamnei Petrovici de a-şi schimba funcţia în altceva, pînă atunci eu nu am soluţii. Iar orchestra, prin acest Memoriu, şi prin această acţiune de contestare a doamnei Perovici, a blocat activitatea Filarmonicii. Nu am cum să scot, din vînt, un alt concertmaistru, pe care să-l pun în locul doamnei Anda Petrovici. Pe de altă parte, n-am dreptul să o scot pe doamna Anda Petrovici de la orchestră.
Dacă orchestra nu o vrea, ce faceţi?
Ce părere aveţi de întregul Memoriu al orchestrei?
Reclamanţii nu au avut eleganţa să mi-l înainteze. Eu mi l-am copiat din presă.
Luni, 28 septembrie, a fost un protest stradal...
... şi spontan. Mă întreb cînd au confecţionat tricourile pentru toată orchestra? Pe fiecare tricou scria: „Eu sînt Filamornica Enescu“. Cînd am intrat la repetiţie, eu îmi depusesem demisia din funcţia de manager de patru zile.
Aţi vorbit cu ei?
În ziua de luni aveam programată prima repetiţie pentru deschiderea stagiunii. Le-am spus că în faţa lor stă dirijorul Cristian Mandeal. Am dorit să începem repetiţia cu Ceaikovski. Cînd am dat bagheta în jos, în loc să se cînte, a fost o linişte mormîntală. Repetiţia s-a transformat într-o şedinţă de protest. Ei mi-au înmînat un document, mi-au citit o petiţie în prezenţa ministrului Paleologu; sînteţi primul din presă care aveţi acest document.
Se impun cîteva comentarii. Eu a trebuit să optez, la începutul anului, prin OG 189, între funcţia de manager şi cea de dirijor. Oricine îndeplineşte două funcţii în aceeaşi instituţie trebuie să opteze doar pentru una dintre ele. Eu mi-am suspendat postul de dirijor, fiind în continuare manager. Asta s-a întîmplat conform legislaţiei din 2009.
Aţi dirijat în perioada asta?
În Memoriu se spune: „Cristian Mandeal se autodenumeşte în funcţia de dirijor principal invitat şi în această situaţie îşi negociază singur sumele stipulate în contractul de colaborare“.
E adevărat, am fost dirijor invitat. Nu pot să cumulez două funcţii, cea de manager şi cea de dirijor, nu-mi dă voie legea. Pentru concertele pe care eu le-am dirijat am primit o aceeaşi sumă pe care i-am dat-o unui dirijor român, fost elev al meu. Cît i-am dat lui ca dirijor invitat, atît am primit şi eu. N-am primit mai mult decît a luat fostul meu elev, care a dirijat această orchestră. Reţineţi: am fost plătit ca orice dirijor român care dirijează Filarmonica „Geroge Enescu“. Un dirijor din străinătate primeşte mult mai mult, pentru că, altfel, nu vine. Dar eu n-am primit sume pe care le acordăm unui dirijor străin.
Vi se mai reproşează în Memoriu angajaţilor că aţi condus Filarmonica prin corespondenţă, că „în majoritatea anului Cristan Mandeal se află în deplasări în interes personal, lăsînd atribuţiile de conducere domnului Nicolae Licareţ, care se erijează în director general“.
Cererea orchestrei de a „nu mai dirija niciodată“ v-a făcut să renunţaţi să mai dirijaţi acea orchestră?
Da. Cînd am văzut acel manifest, în care mi se cerea să nu mai dirijez niciodată acea orchestră, am renunţat pe loc.
N-aţi renunţat prea uşor la statutul dumneavoastră de dirijor?
N-am ce face. Dacă nu mă mai vor...
E foarte dură cererea de a nu mai dirija „niciodată“ orchestra.
Da, nu voi mai dirija niciodată Filarmonica „George Enescu“.
Poate fi un moment aniversar al Filarmonicii sau un moment aniversar al unui compozitor... Nici atunci nu aţi accepta revenirea, într-un moment festiv şi ocazional?
N-aţi avut nici un concert de adio...
Nu. Am trimis publicului un mesaj de adio, înmînat la deschiderea stagiunii. Publicul a primit, din partea mea, o foaie de despărţire. Îmi pare rău pentru public.
Şi rămîneţi director interimar, pînă la găsirea unui înlocuitor?
Mi-am depus şi cererea de pensie. Acum sînt liber să lucrez cu altă orchestră, să am colaborări oriunde în lume şi să fiu plătit, punctual, pentru concertul la care sînt invitat.
Vi s-a reproşat că aţi adus, în ultimele stagiuni, dirijori de proastă calitate, ca să faceţi schimburi, ca să fiţi invitat la acele orchestre de unde proveneau acei dirijori.
Ce s-a întîmplat cu pianistul Valentin Gheorghiu? Nici el n-a mai vrut să cînte în concertul de deschidere?
Marţi, 29 septembrie, Roxana, soţia lui, a venit la mine cu cererea de pensionare a lui Valentin Gheorghiu. Am vorbit la telefon cu el şi mi-a spus: „Măi, eu cu ăştia nu mai cînt niciodată“. Şi n-a mai intrat în concertul de deschidere. Am încercat, din respect pentru public, să-l fac să urce pe scenă la deschiderea stagiunii. N-a vrut, Valentin Gheorghiu a refuzat să cînte în deschiderea stagiunii.
Orchestra i-a trimis o scrisoare lui Valentin Gheorghiu, în care se spune că „noi, orchestra, am decis să refuzăm să mai fim abuzaţi zilnic, torturaţi de ani de zile. Sîntem o orchestră care îşi primeşte constant porţia de duşmănie, o orchestră umilită, deşirată şi bolnavă de moarte, o orchestră care nu mai ştie ce e acela un zîmbet sau bucuria de a cînta“. Orchestra i-a cerut lui Valentin Gheorghiu să revină, amintind că, acum, ei nu mai participă la concerte şi repetiţii „din vocaţie, ci ca la o fabrică“.
Aici mi-a fost cel mai drag să dirijez
Este conflictul cu mine şi frustrările lor. Să nu uitaţi că un colectiv artistic are ceva comun şi cu o grădiniţă de copii. Este o colectivitate în care sensibilităţile sînt foarte acute, iar gîndirea este subordonată emotivităţii. Un artist gîndeşte mai mult cu inima decît cu creierul. Lucrul acesta nu este denigrator. Nu vreau să minumalizez personalul Filarmonicii „George Enescu“. Numai că o orchestră nu se face de azi pe mîine. Se face cu o anumită rigoare. Această rigoare poate să aducă frustrări. Nu eşti lăsat să te exprimi de sine stătător, ci eşti obligat la o interpretare colectivă a unui act muzical. Acesta trebuie să fie un gest muzical unic, rezultat din polifonia întîlnirilor. Or, rigoarea impusă la interpretarea unui concert dă nemulţumiri. La o repetiţie desfăşurată înainte de deschiderea stagiunii, după demisia mea, mai mulţi instrumentişti ziceau: „În sfîrşit, am cîntat liber după 20 de ani“. Liber, adică cum îi taie capul. Au scăpat de dictatorul Mandeal şi acum sînt liberi, sînt într-o stare de răscoală, cînd dărîmă, fără să se gîndească ce vor pune în loc. În acest moment, nu avem director general, nu avem dirijor, nu avem concertmaistru.
Situaţia de provizorat nu se poate prelungi la infinit. Publicul va reacţiona, va sancţiona această improvizaţie, poate chiar renunţînd să vină la Ateneu. La deschiderea de joi, a fost plină jumătate de sală. V-aţi aşteptat la acest protest violent îndreptat împotriva dvs.?
Nu m-am aşteptat niciodată. Treaba asta mi se întîmplă în premieră la vîrsta de 63 de ani. Sufletul meu, oriunde aş fi dirijat, era la Filarmonica „George Enescu“, aici mi-a fost cel mai drag să dirijez. Ce m-a susţinut mereu, în 23 de ani de activitate la Filarmonica „George Enescu“, era faptul că dirijam în faţa publicului meu. E foarte uşor să te uzezi în faţa unui public de lungă durată. E foarte uşor să fii amant de o noapte, să faci un concert minunat cînd eşti invitat, pentru un concert, la o orchestră din Europa, să arăţi într-o seară tot ce e mai bun, mai atrăgător, mai spectaculos. Şi e foarte greu să fii soţ pentru o viaţă, cum am fost eu, şi să încerci să păstrezi interesul pentru căsnicie. Un dirijor invitat, care vine o seară, trebuie să facă un concert briliant, ca să surprindă. Celălalt, dirijorul stabil, cum am fost eu la Filarmonica „George Enescu“, trebuie să construiască o casă.
Stimat auditoriu,
Acesta este mesajul meu de despărţire adesat oamenilor ce m-au însoţit cu credinţă în calitate de spectatori ai Ateneului Român timp de aproape 30 de ani.
Acum patru zile, luni, 28 septembrie, ora 10.00, cu prilejul primei repetiţii a noii stagiuni, mi s-a comunicat în mod public, printr-un purtător de cuvînt al tuturor celor prezenţi pe scenă, faptul că „sînt rugat să accept cu demnitate dorinţa lor de a nu mai dirija niciodată această orchestră“.
Deoarece preţuiesc mult acest colectiv artistic ce în îndelungatul timp de eforturi comune constante a devenit treptat un ansamblu de valoare europeană, m-am hotărît să le satisfac dorinţa în totalitate şi să părăresc definitiv această instituţie, atît din poziţia de director, cît şi din cea de dirijor.
Sper că nu v-am dezamăgit prea tare în poate prea lungul timp petrecut împreună şi mai sper că-mi voi găsi un loc cald în sufletele Dumneavoastră.
Cristian Mandeal
1 octombrie 2009
Etichete:
RSS Feed
Newsletters