OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Bogdan Lis a facut parte din conducerea sindicatului polonez Solidaritatea. L-am cunoscut la Bucuresti, cu ocazia vernisajului expozitiei Drumuri spre libertate. Spre Europa prin Solidaritate. Mi-a facut impresia unui om puternic si hotarit. Probabil ca n-ar fi rezistat la presiunile comunismului daca n-ar fi stiut ca lupta e indelungata si ca iti trebuie curaj. Interviul a fost realizat la sediul Institutului Polonez din Bucuresti. Multumim conducerii institutiei – domnului Jaroslaw Godun si doamnei Luiza Savescu – pentru sprijinul acordat in pregatirea si realizarea acestui interviu.

Unde sinteti nascut?
M-am nascut in 1952, chiar la Gdansk. Am lucrat intr-o intreprindere care producea echipament electronic pentru vapoare. Imediat dupa terminarea scolii, din 1967, am lucrat in port. Au urmat evenimentele din decembrie 1970 in urma carora am ajuns la inchisoare.
Pentru ce motiv?
Oficial, nu au existat acuzatii. Eu am fost inchis deoarece criticasem activistii organizatiei de tineret.
Cit ati stat inchis?
N-am stat mult: o jumatate de an. Am fost aparat de diverse persoane.

Ce persoane?
Am primit sprijinul unor organizatii ale ziaristilor.
Cind a inceput sa se infiripe Solidaritatea, la Gdansk?
in 1976, dupa marirea preturilor si dupa protestele sociale care fusesera in toata tara, autoritatile au trecut la represiuni. Oamenii care au protestat au ajuns la inchisoare. Atunci, pentru prima data, s-a inchegat, la Varsovia, un grup de intelectuali care a inceput sa se organizeze in scopul apararii acelor oameni care fusesera inchisi. Cu alte cuvinte, vorbim de Comitetul de Aparare a Muncitorilor, asa-numitul KOR, din care au facut parte multi intelectuali – Adam Michnik, Jacek Kuron. Membrii KOR stringeau fonduri, mergeau la procesele – niste inscenari, de fapt – impotriva muncitorilor. Daca era nevoie sa se achite un fel de cautiune, o plateau.

Cum ati ajuns in Solidaritatea?
Am ajuns dupa un an si jumatate de la infiintarea acestui sindicat. Primul contact l-am avut cu unul dintre lideri, care lucra in aceeasi intreprindere cu mine. Eu aveam posibilitatea de a vorbi direct cu muncitorii, eram in sectie. Foarte-foarte repede, grupul de inceput s-a marit, a ajuns la vreo 50 de persoane, ni s-au alaturat si altii din intreprindere. Cei care se aflau in jurul nostru au declansat greva din 1980.

In cadrul Politiei, erau ofiteri care colaborau cu noi
Cum v-ati organizat?
in primul rind, se editau gazete in regim de samizdat. Apareau cite doua-trei gazete si noi le distribuiam mai departe, printre muncitori. in publicatiile Solidaritatii se discutau si probleme de istorie: pactul Ribbentrop-Molotov sau masacrul de la Katyn. Vorbim despre niste muncitori obisnuiti, dar care, sub efectul acestor texte si al discutiilor, parca se transformasera, erau altii.
Politia si Securitatea nu interveneau, nu incercau sa opreasca aceste publicatii?
Totul se facea conspirativ. Dar reuseam sa scriem si sa distribuim presa de opozitie.

Au fost tradatori printre cei care se organizau in sindicat?
Unul dintre intemeietorii sindicatului a fost infiltrat. Dar deja il stiam. Din 1978, aveam in cadrul Politiei din Gdansk ofiteri care colaborau cu noi.
in Romania ar fi fost de neconceput existenta unor oameni din politie care sa sprijine tacit o miscare de opozitie.
Eu v-am dat un singur exemplu cind politia ne-a ajutat sa-l identificam pe un turnator. Dar n-a fost singurul caz.
V-a fost frica in toti acei patru ani de pregatire a protestelor, pina la declansarea grevei din 1980?
Ar fi fost nefiresc sa nu ne temem. Am invatat sa ne invingem frica, sa credem foarte puternic in faptul ca merita sa actionam. Astazi, poate ca suna usor ciudat ceea ce va spun. Dar eu imi aduc aminte ca in perioada Legii martiale, decretata pe 13 decembrie 1981, aveam raspunderea foarte grea a oamenilor care erau angajati in aceasta miscare de opozitie. Eram responsabil pentru soarta lor, trebuia sa-i apar, sa nu ajunga in inchisoare.

O tipografie independenta si un cotidian
Ce credeti ca v-a tinut impreuna?
Credinta ca ne aflam de partea buna a lucrurilor, ca telul nostru este unul just. Sigur, toata lumea era constienta si de prezenta Uniunii Sovietice pe teritoriul Poloniei, si de ceea ce insemna actiunea autoritatilor poloneze. Dar am crezut ca un strop de libertate puteam obtine. in felul acesta am ajuns si la situatia din august 1980, cind s-a declansat greva: pe santierul naval a fost infiintata o tipografie independenta, libera, unde s-au tiparit fluturasi antiguvernamentali in cantitati impresionante. Aveam si un cotidian, Solidaritatea, care se tiparea la Gdansk si oferea informatii despre negocierile dintre grevisti si autoritati. Totusi, noi insine ne-am impus niste limite, in asa fel incit revolta sa nu fie inabusita in singe, sa nu ajungem la pierderi de vieti omenesti.

Ce insemnau aceste limite?
Miscarea grevista era foarte puternica si ar fi putut duce, teoretic, la rasturnarea guvernului. N-am cerut atunci alegeri libere, n-am cerut abolirea cenzurii, ci doar limitarea ei si acordarea liberului acces la mass-media. Am incercat sa dam autoritatilor sansa de a negocia cu noi.
Totusi, s-a ajuns la Legea martiala. De ce nu s-au acceptat acele revendicari?
Sistemul comunist nu era capabil sa functioneze in paralel cu o organizatie independenta, care avea propriile edituri, propriile ziare. Publicatii de uz intern ale Solidaritatii erau necenzurate. Oamenii aveau o sursa de informare independenta, necenzurata, o alternativa. Nimeni nu mai credea in presa de stat. Autoritatile isi pierdusera influenta asupra oamenilor, nimeni nu mai credea in comunism, Partidul Comunist incepea sa se naruie, au aparut tot felul de fractiuni.
in Partidul Comunist Polonez erau simpatizanti ai Solidaritatii?
Doua milioane de membri de partid faceau parte din Solidaritatea.

De ce s-a ajuns la Legea martiala?
Autoritatile nu s-au impacat cu ideea existentei unui acord de colaborare cu Solidaritatea. Intentia lor era de a distruge Solidaritatea. Legea martiala a fost o masura extrema, o incercare de a aduce Polonia intr-o stare unde libertatea si democratia, bruma de libertate si democratie deja obtinuta, sint abolite, sint inabusite. Toti am fost arestati, dar nu ne-am lasat. Cind am iesit din inchisoare, am continuat activitatea.

Cind ati stiut ca lupta da rezultate?
in 1989. Atunci, in acel an, Polonia era cuprinsa de un nou val de greve si demonstratii. in primavara anului 1989, comunistii au fost de acord sa negocieze cu noi, la ceea ce s-a numit intelegerile de la Masa Rotunda. Atunci am simtit ca am ajuns la sfirsitul comunismului. Nu era o convingere deplina, inca se afla la conducere generalul Jaruzelski, dar intelegerile care fusesera semnate schimbau structura aparatului politic; prevedeau, printre altele, alegeri libere si existenta mai multor partide. in acel an comunistii au pierdut alegerile.
Cum se raporteaza polonezii la trecutul lor? in Romania, putina lume stie de protestele muncitoresti din Valea Jiului din 1977 si de cele de la Brasov din 1987.
Eu conduc Fundatia Centrum Solidarnosci, cu sediul la Gdansk. Scopul Fundatiei este pastrarea vie a acestei istorii recente. Tot ceeea ce facem are in vedere atragerea, trezirea si mentinerea interesului tineretului.

Cei care erau copii in vremea Solidaritatii cum privesc acea perioada?
Unii sint interesati, altii nu. Pentru noi este important ca macar o parte din acesti tineri sa inteleaga ce s-a intimplat atunci. Noi vrem sa cistigam de partea noastra un grup de tineri care sa se ocupe la modul profesionist de aceasta istorie. in fiecare an organizam un concurs pentru tineri, in toata Polonia. Avem peste 600 de participanti in fiecare an. Prin acest concurs, tinerii incearca sa prezinte, asa cum inteleg ei, istoria cea mai recenta a Poloniei. Fiecare se intoarce in timp cum doreste: sint interviuri cu participantii la miscarile de atunci, sint reportaje, sint emisiuni radiofonice realizate de acesti tineri. in finala concursului ajung in principiu 60 de tineri. Sint premiati, primesc burse de la Fundatie. Avem actiuni adresate profesorilor de istorie; de asemenea, ii instruim pe cei care se ocupa de turism. incercam sa actionam si in directia tineretului, si pentru pregatirea oamenilor care instruiesc tineri. In acelasi timp, incercam sa promovam istoria Poloniei si dincolo de hotarele ei. Aceasta expozitie deschisa la Bucuresti o oferim si in alte tari; in fiecare an avem peste 30 de expozitii de acest tip. in anul in care s-au aniversat 25 de ani de la evenimentele de la Gdansk, am organizat, in toata lumea, 52 de expozitii. Am fost si in Ucraina, in Estonia, in Lituania. Intentia noastra este sa mergem cu aceasta expozitie si in Rusia, si in China.

Aveti un acord de principiu din partea autoritatilor?
Se pare ca acceptul ferm il vom obtine de la chinezi, dar noi facem tot posibilul sa ajungem si la Moscova.
in 1989, cind comunistii au pierdut alegerile in Polonia, care a fost sentimentul dvs.? V-ati spus: „gata, am invins, ma retrag“? Sau ati ramas pe baricade?
Am avut sentimentul victoriei, dar am simtit ca nu era acela sfirsitul. Eram inconjurati, din toate partile, de comunisti. Faptul ca incepeau sa cada regimurile comuniste nu era o garantie ca lucrurile se vor termina bine. Dupa alegeri, am devenit senator, eram vicepresedintele Comisiei de politica externa a Senatului. Deja vorbim de perioada cind la putere era guvernul Tadeusz Mazowieski. Lituania hotarise sa se desprinda de Uniunea Sovietica, Parlamentul lituanian era inconjurat de trupele OMON. Ministrul de Externe al Lituaniei a venit in vizita in Polonia. N-a reusit sa il intilneasca pe omologul sau polonez. M-am intilnit eu cu el si am convenit ca, daca se ajungea la arestarea parlamentarilor asediati de trupele OMON, in Polonia urma sa ia fiinta un guvern provizoriu lituanian. Deci, nu eram la sfirsitul comunismului. Altceva s-a intimplat cind a cazut Zidul Berlinului: a fost ca un fel de cezura, atunci am simtit ca s-a ajuns la capat.

Familia m-a incurajat, faceam rugaciuni in comun pentru cei inchisi
A scapat Polonia de comunism?
Da. in constiinta sociala se mai gasesc ramasite ale comunismului. Sa va dau un exemplu: ezitarea de a lua o decizie, ocolirea asumarii unui fapt – toate acestea sint ramasite ale comunismului. Cindva, statul lua decizii in toate domeniile. Astazi, omul ia singur decizia si isi asuma raspunderea.
Ce facem cu nostalgia dupa comunism? Sint persoane care spun: aveam o locuinta, aveam un salariu sigur...
Oamenii nu trebuie sa regrete comunismul. Evolutia noastra este posibila doar intr-un sistem care nu stinjeneste aceasta evolutie. Omul supravietuia in comunism, el nu traia. Amintiti-va: in Polonia, ca sa cumperi o rola de hirtie igienica, trebuia sa stringi nu stiu cite kilograme de maculatura.
Domnule Lis, aveti copii?

Am doi copii.
Erau pusti in anii Solidaritatii?
Da, erau foarte mici.
in Romania, un tata cu doi copii ar fi ezitat sa se angajeze intr-o lupta de opozitie cu regimul comunist. S-ar fi gindit la copii si ar fi fost prudent. Dumneavoastra nu v-ati temut ca ati fi putut periclita viitorul copiilor prin protestele anticomuniste?
in inchisoare primeam scrisori de la copii, de la nepoti. Scrisorile aveau stampila cenzurii. Copilul scria trei rinduri, tata, mi-e dor de tine – chiar si acelea erau verificate si cenzurate.

Dar cind erati in libertate, nu actionati prudent cu gindul la copii?
Nu, nu-i asa... Sigur ca ne temeam pentru familiile noastre. Tot timpul erau razii, interceptari telefonice, eram supravegheati. Dar nu eram surprinsi. Tututor celor din opozitie li se intimplau lucruri de genul asta. Nu traiam numai eu aceste experiente. Dar noi toti, toata familia, si sotia, si copiii, si bunicii, si unchii, fratii sau verii, simteam ca merita sa luptam. Familia m-a incurajat. Ne adunam in casa, faceam rugaciuni in comun pentru cei care erau inchisi. Si ni se alaturau oameni din afara familiei, pe care ii simteam aproape.