Autor: 
Categoria: 
De ce aţi revenit în presa cotidiană într-o funcţie de conducere?
Mă mîncau gîndurile. Nimeni nu mi-a oferit un loc ca să scriu într-un ziar central.
Aţi scris în provincie.
Da. Nu mi s-a părut dezonorant să scriu în provincie. Continui să colaborez în provincie. În presa centrală cred că erau căprăriile şi găştile împărţite, iar conceptele jurnalistice nu mă puteau include în nici un fel.
Pentru colaborarea din provincie, de la Craiova, vi s-a reproşat că v-aţi aliat cu Adrian Mititelu.
Un metalurg, un marinar, un profesor de drept şi un frizer
Spuneaţi că aţi revenit în presa cotidiană, făcută la Bucureşti, pentru că „vă mîncau gîndurile“. Cum e asta, să te mănînce gîndurile?
Sînt foarte multe lucruri extrem de importante peste care presa sare. Presa a căzut în desuetitudine, într-o ton minor şi într-o abordare comodă. Presa pare să nu aibă teme pentru care să mizeze şi pentru care să se bată.
Daţi-mi un exemplu. Ce neglijează presa?
La ora asta, inclusiv decăderea democraţiei şi decăderea instituţiilor. Criza economică este administrată de nişte campioni mondiali la incompetenţă economică. În România de astăzi, criza este administrată de un metalurg, de un marinar, de un profesor de drept care a scris 7 articole (nu are nici măcar tratate serioase de drept) şi de un frizer, fost fotbalist, care se ocupă de afaceri cu marmură, nu ştiu ce studii are, oricum sînt nerelevante din punctul de vedere al economiei. Nu crezi că asta e dramatic şi periculos pentru ţara asta? Nu crezi că e un subiect de presă pe care aceasta îl evită?
De ce îl evită?
Are nevoie de bani... s-a împrietenit cu unii şi cu alţii...
Aţi primit o ofertă de la Sorin Ovidiu Vîntu, ca să veniţi la Cotidianul?
Să fie foarte clar: e a patra oferă pe care o am de la Cotidianul. De la înfiinţarea Cotidianului, aceasta e a patra ofertă. Am avut o ofertă de la Ion Raţiu, în anii ’90, pe urmă au fost ofertele lui Sorin Ovidiu Vîntu.
Cînd aţi primit ultima ofertă?
E vorba de o ofertă făcută cu o săptămînă înainte de a prelua ziarul. Cotidianul nu este un brand şifonat, Cotidianul e un brand care n-a avut foarte mare anvergură, în care şi-au rupt dinţii foarte mulţi manageri, a fost o probă pierdută de foarte multă lume; n-aş vrea să reamintesc numele celor care au trecut pe la Cotidianul în bune condiţii şi au lăsat ziarul în condiţii mai modeste.
Pe unii dintre foştii şefi de la Cotidianul v-aţi şi enervat. I-aţi făcut „ciumeţi“.
Regretaţi că i-aţi făcut „ciumeţi“?
Îmi pare rău, deşi lor nu le-a părut rău cînd au intrat în zone care ţin de mîrlănie. „Ciumete“ e un cuvînt care ţine de fondul principal de cuvinte, un pic spre argou, încă e la margine şi cred că se potriveşte unor oameni care au desconsiderat şi pe cei cu care au lucrat şi locul lor de muncă. Poate că acest cuvînt, „ciumete“, nu este cel mai potrivit. În viteza cu care lucrez, îmi scapă şi cuvinte mai nepotrivite. Oricum, foştii redactori-şefi, pe care i-am prezentat în ziar, puteau să facă mai mult pentru acest brand.
Unii dintre cei numiţi de dvs au dat răspunsuri pe blog, au spus că tirajul a crescut, că au avut profit.
Să-i trimit o floare lui Mihăieş?
N-ar trebui să-i întrebi întîi pe ei de ce au coborît limbajul? Nu crezi că ar fi mai corect să-l întrebi pe Mircea Mihăieş cum de şi-a dat seama că s-a produs cu mine o „degradare morală“, de îndată ce am plecat de la Evenimentul zilei? Nu crezi că aceşti oameni ar trebui să-şi măsoare limbajul? Dacă ei au vrut să coborîm limbajul, să-l coborîm, dacă e să scoatem sabia, o scoatem.
Faptul că i-aţi pocit numele, i-aţi spus „Mircea Limbăieş“, a fost un răspuns la ce a scris despre dvs?
Nu. A fost un mod de a privi un om din alt punct de vedere. Am vrut să privim un om nu doar ca mare analist. Mihăieş îşi permite, pe de o parte, slugărnicii continue în faţa gafelor pe care le face preşedintele Băsescu, şi pe altă parte, atacuri dure la adresa celor care nu-i împărtăşesc sentimentele şi părerile.
Voilà! Ce să fac? Să-i trimit o floare lui Mihăieş? Dacă Mihăieş ar avea capacitatea să înţeleagă un mesaj şi să-l perceapă cu eleganţa de rigoare, m-aş purta finuţ şi eu. Dar la un asemenea limbaj, cum este cel din care citezi, n-are rost să comunici în alt registru.
Mă gîndeam că era suficient să puneţi faţă în faţă articolele anti-Băsescu ale lui Mihăieş din anii 2000, cu ce scrie astăzi, şi se vedea diferenţa. Nu cred că mai era nevoie de pocirea numelui său.
Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti
Pătrăşconiu nu mai scrie în acest ziar cîtă vreme sînt eu aici. Trustul s-a ocupat să-l mute în altă parte. Dacă nu-l mută, voi găsi forme să-i diminuez prezenţa în ziar. Nu mă interesează, nu vreau să lucrez cu Pătrăşconiu, este dintre cei care s-au afirmat în curentul de părerişti. Eu n-am nevoie de aşa ceva. Eu am renunţat la foarte mulţi părerişti, gen Ioan T. Morar şi Pătrăşconiu, pentru că n-au nici o legătură cu ceea ce eu înţeleg prin gazetărie. Ei traduc totul personal; eu nu vreau să scrie în Cotidianul, pentru n-au nici o legătură cu ideea de gazetărie pe care vreau s-o fac la Cotidianul.
S-au mai retras şi alţi editorialişti de cînd aţi venit dvs: Mircea Dinescu, Liviu Antonesei, Teodor Baconsky, Emil Hurezeanu, Robert Turcescu.
Vor fi mai puţine pagini de opinii?
Vor fi mai puţine pagini de opinii. Vor fi comentarii – voi încerca să cumpăr comentarii de la mari personalităţi ale lumii – adecvate pe subiecte la zi, nu frecţii şi gîdileli.
Mă întorc la o anumită situaţie. Dvs aţi pus faţă în faţă texte mai vechi sau mai noi ale lui Mircea Mihăieş. Dar şi în cazul dvs vi s-a scos din arhivă un text împotriva Sorin Ovidiu Vîntu, din 1997. Iată cum, se spune, vechiul opozant anti-Vîntu devine angajatul lui Vîntu...
Acest fapt, că am preluat Cotidianul, îl pui faţă în faţă cu articolul despre Sorin Ovidiu Vîntu? Ai văzut ce frumos era scris articolul din 1997?
Era frumos, era devastator.
Pe Vîntu ar trebui să-l întrebi: domnule, după ce a scris Nistorescu despre dumneata, de ce i-ai făcut propunerea să vină la Cotidianul? Ce dacă am scris de Sorin Ovidiu Vîntu? I-am şi luat apărarea, cînd în România nimeni n-a făcut-o.
I-aţi luat apărarea în mod public?
Nu e nici o ruşine să fii angajatul lui Sorin Ovidiu Vîntu, în 2009?
Domnule, depinde ce faci. Dacă în 2009 execuţi o crimă la ordinul unui no name sau a unei celebrităţi, e grav. Dacă nu faci nimic grav, dacă faci numai lucruri bune, nu văd care e problema. Marea problemă este că, acum, eu îi încurc pe foarte mulţi.
De ce îi încurcaţi?
Sînt un om care vorbeşte pe şleau. Mulţi dintre ei riscă să se întîlnească, pe neaşteptate, cu acest vorbit al meu pe şleau.
Îi încurcaţi şi pe unii oameni din trust?
Nu cred.
Textul Mirelei Corlăţan, scos de pe cotidianul.ro, a fost imediat postat pe site-ul Academiei Caţavencu.
Să vă înfurie, să vă enerveze?
Nu ştiu. Eu cred că am procedat corect. Am dreptul să amîn orice text. Felul în care am continuat subiectul, completînd acel text într-un mod echilibrat şi onorabil, îmi justifică acea decizie.
Vă menţineţi intenţia să o concediaţi pe Mirela Corlăţan?
Am anunţat că nu doresc să lucrez cu ea. N-am apucat să fac formele legale, hîrtia către conducerea grupului, pentru pagubele de imagine aduse grupului, prin care să fie dată afară.
Poate să conteste în justiţie. Nu vă temeţi că aţi putea pierde un proces, tocmai prin invocarea Codului Muncii?
Poate să conteste. Şi la Strasbourg, şi oriunde... Are acest drept. Dar şi eu am dreptul să-i spun unui om că asta face parte din atribuţiile mele profesionale: pot să amîn un text, atîta timp cît eu consider că trebuie completat. Prin acel text se aduceau prejudicii grave vieţii unui om, era acuzat în stilul procurorilor şi ofiţerilor de Securitate din anii ’50.
Nu se putea găsi o formulă de mijloc? Să apară textul Mirelei Corlăţan şi să faceţi o notă, anunţînd un punct de vedere al lui Petru Romoşan.
Pun mîna în foc că Romoşan e un om de bună credinţă
Întrebaţi-i pe cei care au scris despre Petru Romoşan. Eu doar am amînat un text, nimic altceva. Ştiind acest subiect şi acest caz destul de bine, mai bine decît îţi imaginează unii, am dorit o tratare profesionistă. Din acest subiect, n-a ieşit decît un etaj, cel care-l implică pe Petru Romoşan. Restul etajelor nu se văd. Scandalul Petru Romoşan a fost creat pentru a se lovi în mine. Dar nu-i nici o problemă. Una peste alta, am contribuit la o clarificare a cazului unui om. Doi: ziarul a intrat în atenţia publicului larg, percepţia s-a schimbat, ziarul a revenit pe piaţă cu lucruri interesante şi neaşteptate.
În cazul Romoşan, ce etaje ar mai fi de vizitat?
Ştiu sigur că mai există cel puţin un etaj. Nu totul a ieşit la iveală.
Vă referiţi la cazul Negoiţescu?
Sînteţi prieten de 35 de ani cu Petru Romoşan, aşa aţi scris. Nu ştiţi ce a făcut?
Nu ştiu povestea de la 17 ani... Nu ştiu foarte exact, n-am văzut dosarul. Nu pot să vorbesc despre ce a făcut la 14 ani, dacă nu am nişte probe şi un dosar complet, să citesc nişte mărturii încrucişate. Mi se pare indecent să spun că ştiu. Eu ştiu ce-a făcut Petru Romoşan de pe la 18-20 de ani, de cînd l-am cunoscut la Cluj. Ştiu în general bine şi destul de corect.
Puneţi mîna în foc că nu i-a turnat pe Paul Gherasim şi pe Horia Bernea?
Nu pot să pun mîna în foc. Dar pun mîna în foc că Romoşan e un om de bun credinţă. Pentru asta, pun mîna în foc. Şi pun mîna în foc că e un om responsabil şi care are simţul responsabilităţii. Am văzut casetele cu emisiunile de televiziune pe care le-a făcut la Budapesta, după plecarea sa, în 1988. A vorbit împotriva lui Ceauşescu, dar a pus şi problema morţilor pe graniţă şi a românilor daţi înapoi de unguri. Ce spunea atunci, în 1988, a scandalizat presa maghiară: de atunci, autorităţile maghiare nu i-au mai expulzat pe fugarii din România. Petru Romoşan a făcut ceva în raport cu laşităţile noastre, a făcut mult mai multe lucruri decît noi care n-am făcut nimic. Dacă a avut un moment de slăbiciune, cu acel angajament la Securitate, şi l-a decontat singur.
Staţi că mai e o problemă de lămurit. Îl invoc pe Ioan T. Morar, care scria pe blogul său, acum cîteva zile, despre plecarea, întoarcerea şi plecarea din nou a lui Petru Romoşan. De ce, după fuga sa eşuată, nu l-au arestat? De ce a plecat din nou? N-a fost cumva instruit, n-a plecat în misiune?
Dvs. nu l-aţi întrebat pe Petru Romoşan de ce n-a fost arestat şi de ce noua tentativă, de a fugi în Ungaria, a fost reuşită? El spune că s-a servit de un carnet de membru al Uniunii Scriitorilor, de aia nu l-au arestat.
Mi se pare riscant să glosăm sau să bîrfim şi pe marginea cazului Negoiţescu. Atunci, Petru Romoşan era minor.
După ce joi, 6 august, aţi publicat paginile extinse despre cazul Romoşan, puţini v-ar mai putea acuza că aţi făcut cenzură.
Te sună un jurnalist ca să-ţi clarifici viaţa la telefon
Se poate. Să nu crezi că orice cetăţean al României este obligat să răspundă despre viaţa lui oricărui ziarist care îi dă telefon şi-i pune o întrebare. În România a proliferat jurnalistica la telefon. Te sună un ziarist ca să-ţi clarifici viaţa, în două întrebări puse la telefon. Ce părere aveţi despre...? Ce aveţi de declarat în legătură cu...? Jurnalistica la telefon, care se practică în momentul de faţă, este ceva odios. Nu poţi să mă întrebi despre viaţa mea de la 17 ani sau de la 20 de ani şi s-o lămureşti prin două întrebări puse la telefon, ca să mă îngropi pe urmă. Asta nu-i jurnalistică. Nimeni în ţara asta nu-i obligat să vorbească cu un jurnalist; persoana respectivă are tot dreptul să nu răspundă la întrebările puse prin telefon. Persoana respectivă alege cînd, cui şi cu cine vorbeşte despre asta. A, dacă e persoană publică, într-un post guvernamental, atunci e obligată să răspundă, să clarifice, să stea de vorbă cu ziariştii, chiar la telefon. Intră în atribuţiile sale să dea explicaţii presei. Dar dacă sînt persoană particulară, pot să refuz o discuţie. Dacă n-o cunosc pe ziaristă, de ce să vorbesc cu ea? Ce garanţii am că nu transcrie aiurea, că nu mistifică? Un ziarist adevărat trebuie să-l convingă pe omul respectiv că e onest, ziaristul trebuie să aibă puterea să determine o confesiune. De preferat este să te întîlneşti cu acel om faţă în faţă. Dacă vrea. Am atîţia oameni cu care aş vrea să vorbesc... ştiu sigur că unul a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească. Un general a văzut dosarul lui Băsescu, dar nu vrea să vorbească nicicum. Nu pot să-l forţez, e pensionar, nu-l interesează: pentru el lucrurile din trecut s-au şters.
Ce vreţi să faceţi la Cotidianul?
Va fi un ziar anti-Băsescu?
Va fi împotriva tuturor celor care nu-şi fac datoria sau sînt iresponsabili, care nu se potrivesc cu locul pe care îl ocupă. Istoria României ne învaţă că acela care îşi pune obrazul în numele cuiva greşeşte amarnic. N-am avut norocul unor oameni politici pentru care să ne putem pune obrazul necondiţionat şi în avans. Asta-i lecţia pe care am învăţat-o. Am dat un „cec în alb“ lui Train Băsescu, pentru Primăria Capitalei, în 2000, şi am greşit amarnic. Regret amarnic.
De ce?
Am greşit. Ar trebui să mănînc ziarul ăla, să-l înghit bucăţică cu bucăţică, pentru a putea să-mi şterg greşeala. Traian Băsescu, în Bucureşti, a făcut dezastru, n-a fost primar, a fost un administrator fantezist. Am greşit. Niciodată n-am să-mi mai pun obrazul meu la bătaie pentru cineva din politica românească.
Ce facem la vot? Extind un pic discuţia: avem un contracandidat care să aibă şanse în faţa lui Traian Băsescu?
Cotidianul nu va susţine nici un candidat pentru alegerile prezidenţiale?
Aşa cred eu că trebuie să se comporte presa, nici un „cec în alb“. Dar nici nu vom publica articole împotriva lui Traian Băsescu, dacă n-avem probe. Nici împotriva actualului preşedinte, dar nici împotriva lui Crin Antonescu, sau a lui Sorin Oprescu, sau a oricui. Nu vom publica falsuri, nu vom fi parte a unei manipulări împotriva unuia dintre ei.
Şi nici nu veţi fi în favoarea vreunui candidat?
Nu, nu vom fi cu nici un candidat. Pentru ce? În toată povestea asta, a venirii mele la Cotidianul, se spune că sînt numai anti-Băsescu, că sînt prea bătrîn, că nu-s bun. De fapt, îi încurc. Şi tuturor le spun un singur lucru: Am venit! Jucăm pe piaţă şi facem gazetărie! Nu mai stau deoparte.
Ce înseamnă acest „Am venit!“?
Nistorescu a murit şi s-a născut Dan Tapalagă
Eu n-am fost niciodată purtătorul de cuvînt sau cărătorul de geantă al unui om. Am vorbit respectuos despre Cristoiu, de la care am învăţat meserie, şi despre alţi jurnalişti. Dacă Dan Tapalagă consideră că este un om de calitate, asta este imaginea lui despre el însuşi. Dar e doar o iluzie.
Dan Tapalagă a scris pe Hotnews că ziarul Cotidianul de azi este „un bastion împotriva libertăţii de a gîndi“, iar marele gazetar Cornel Nistorescu „a murit“.
Nistorescu a murit şi s-a născut Dan Tapalagă. Să fim serioşi! Dan Tapalagă e un taliban ieftin, care a încercat să parvină politic, a încercat pe toate căile să se agaţe şi el de ceva. Crezi că merită să iau în seamă ceva din răutatea şi veninul lui Dan Tapalagă şi al lui Grigore Cartianu? Sînt de aceeaşi factură, nu-i nici o diferenţă între ei.
I-aţi avut angajaţi la Evenimentul zilei, aţi lucrat cu ei?
N-o s-o faceţi?
Cred că nu.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul?
Vreau să fac jurnalistică. E un moment în care ţara asta are nişte belele cumplite. Mi se pare nedemn şi lipsit de responsabilitate să nu mă implic. Am tăcut sau am chiţăit înainte de 1989. Cred că e bine să nu mai repet o asemenea greşeală. Societatea e într-un mare pericol, în ansamblu: şi economic, şi democratic, şi în media, şi moral, şi ca ierarhie de valori. E necinstit să stau deoparte. Înseamnă că sînt laş dacă stau acasă să mă bucur de copil, de curte, de căţel şi de bicicletă.
Vreţi să rămîneţi la Cotidianul şi după alegerea preşedintelui României?
Nu.
PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net
Cam puţin, slabă imaginaţie, modestă argumentaţie. A, au renunţat la povestea că sînt alcoolic, homosexual, spion rus, spion american, evreu, ungur... De la Vadim încoace, toate acestea s-au tot spus... În plus, discuţiile de pe Internet, în afara celor asumate, care sînt de luat în seamă, chiar dacă sînt contradictorii, conţin o foarte mare doză de înjurături. Înjurăturile nu-mi spun nimic. Săptămîna trecută am avut confirmarea acelor detaşamente de partid, organizate pe sectoare, la PSD şi la PDL, care postează pe Net sub pseudonim, cu scopul de a apăra imaginea partidului şi de a destabiliza şi diminua impactul unor jurnalişti, de a bruia articolele unor jurnalişti care pun probleme celor două partide. Nu pot să generalizez, n-am auzit că PNL ar desfăşura o asemenea activitate. Nu exclud asta, dar ştiu sigur că PSD şi PDL se ocupă cu înjurăturile pe Net, introduc tot felul de informaţii false. De asta se ocupă grupe de tineri de la PSD şi PDL. N-am nici un dubiu.
Ştiţi cine şi de unde se expediază mesajele?
Înainte de venirea dvs, la începutul lunii iulie, mai multor oameni din redacţia Cotidianul li s-au diminuat drastic salariile. Se pot aştepta la salarii mărite. Aveţi o echipă pe care s-o motivaţi şi financiar, aveţi o echipă care să facă viabil acest ziar?
Ce vrea Cornel Nistorescu să se întîmple în bine la Cotidianul?
Vreau să fie un ziar care contează şi vreau să-şi facă rostul. Să fie un ziar bun. Atîta tot.
Etichete:
_04060905.jpg "Şcoala Micile Vedete")
RSS Feed
Newsletters