OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

A rescris istoria celei mai grele competitii sportive din lume. In prealabil, a invins cea mai cumplita boala de pe lume – aruncindu-se apoi, cu inversunare, in fruntea campaniei pentru stirpirea ei. Si zbang! Reversul. Tot in superlative. Cel mai important ziar de sport din lume spune ca are in sfirsit Dovada: omul s-a dopat! Adica ar fi cel mai mare mincinos, escroc, deseu uman din istoria sportului si, in general, din istorie. Omul e Lance Armstrong. Ziarul e L’Equipe. Iar scandalul depaseste cu mult sportul. L’Equipe e un ziar pe care il iubeam de mic. Lance Armstrong era unul din idolii mei. Cineva minte, dar nu ma pot hotari cine. Tot ce stiu e ca asistam la inca o serie din razboiul-foileton Franta-America. Mare montare, mare buget, super-miza.

Lance Armstrong, 33 de ani, de-abia retras din activitate. A cistigat Turul Frantei de sapte ori. Pina la el, nimeni nu reusise mai mult de cinci victorii in Marea Bucla. De la primul succes, in 1999, presa franceza, in frunte cu L’Equipe, il acuza ca triseaza. Pe 23 august 2005, celebrul cotidian scrie ca are, in fine, dovada: sase probe de urina pozitive la EPO, recoltate de la Armstrong, in timpul Turului din 1999. EPO, adica Eritropoietina. Hormonul care stimuleaza productia de eritrocite, globulele rosii din singe. Eritrocitele duc oxigen la tesuturi. Mai mult oxigen creste capacitatea de efort. Din moment ce EPO inmulteste eritrocitele, administrarea la un sportiv constituie dopaj. Se stia cu precizie ca Armstrong luase EPO in 1996.

Nu in calitate de viitor campion in Turul Frantei, ci de viitor cadavru. Suferea de cancer testicular, cu metastaze in plamini si in creier. Medicii i-au spus ca avea doar 20 la suta sanse de supravietuire. Tumorile au fost extirpate, dar trebuia si chimioterapie. Existau doua formule: una mai blinda, care i-ar fi redus insa tesutul pulmonar. Daca scapa, adio ciclism! Si una dura, care ii menaja plaminii, dar risca sa il omoare prin toxicitate. Lance a ales a doua formula. Tratamentul avea ca efect secundar anemia grava – scaderea masiva a numarului de eritrocite. Dupa ce l-au declarat vindecat, medicii au recunoscut ca l-au mintit: sansele de supravietuire nu treceau de 3 la suta. Era la sfirsitul lui ’96.

- Cel mai testat si cel mai supravegheat alergator
In vara lui ’99, Lance Armstrong cistiga primul Tur al Frantei, cu echipa US Postal. L’Equipe s-a hotarit: imposibil, cu o asemenea istorie personala nu poti cistiga decit dopat. In plus, era contextul. Cu un an in urma, Turul Frantei fusese la un pas de prabusire. Echipa Festina (sponsor spaniol, vedeta franceza, Richard Virenque) fusese prinsa aducind peste granita substante dopante: EPO, amfetamina, testosteron, hormon de crestere. Politia s-a dezlantuit. S-au gasit droguri si la altii. Citeva echipe au fost obligate sa se retraga, altele au facut-o in semn de protest. Ciclistii din competitie s-au declarat jigniti de tratamentul la care erau supusi si au amenintat cu greva. „Turul Rusinii“ – a strigat, intr-un glas, presa. Tabloul era dezastruos: dopaj in masa, orice principii aruncate la gunoi, organizatorii dispusi sa cedeze la santajul alergatorilor. Competitia n-a murit insa. A salvat-o Lance Armstrong.

In ’99, s-au introdus noi proceduri de control si testare. Presa le-a ridiculizat: pentru drogul cel mai folosit (si cel mai periculos) nu exista nici o metoda de detectie! A aparut de-abia peste un an. Desigur, era vorba de EPO. Vine Lance Armstrong, fost bolnav de cancer, tratat cu EPO – cu doi ani in urma – si invinge categoric! Mai mult – la un test anti-doping, e gasit pozitiv la steroizi. Spune ca era vorba de un unguent pentru eruptii pe piele, arata ca avea reteta, dar echipa uitase sa o inregistreze. UCI (Uniunea Ciclista Internationala) il iarta. Din acel moment, L’Equipe, presa franceza si organizatorii nu l-au mai slabit. A devenit cel mai testat si cel mai supravegheat alergator. Victoriile s-au tinut lant si toate testele, fara exceptie, au iesit negative. Au aparut insa suspiciuni grave. Intr-un cos de gunoi al echipei US Postal s-au gasit ambalajele unor medicamente care „subtiaza“ singele. Cei ce folosesc EPO au nevoie de ele ca sa nu moara din cauza cheagurilor – ce risca sa apara prin inmultirea globulelor rosii. Antrenamentul la mare altitudine inmulteste insa si el eritrocitele... Procuratura din Paris a deschis o ancheta impotriva echipei US Postal, inca din 2000. Zero. Inaintea Turului din 2004, doi ziaristi „grei“ – Pierre Ballester, de la L’Equipe, si David Walsh, de la Sunday Times – scot in Franta cartea L.A. Confidentiel (L.A. de la Lance Armstrong).

In care o asistenta si un fost ciclist din echipa lui Lance il acuza ca se dopeaza. Nu pot aduce insa probe. Lance dezminte vehement si da in judecata autorii, editura si saptaminalul Sunday Times, care a publicat extrase. Procesele nu s-au incheiat. Tot in 2004, doctorul Michele Ferrari, considerat un „vrajitor al dopajului“, e condamnat in Italia pentru frauda si exercitarea ilegala a profesiei de farmacist. Lance era prin-tre pacientii si prietenii lui. Rupe relatiile, dar spune ca Ferrari a respectat cu el toate regulile profesionale. In iulie, dupa a saptea si ultima victorie, Armstrong si-a luat ramas bun de la Turul Frantei declarind, pe podium: „Pentru toti cinicii: regret ca nu puteti crede in miracole. E o mare competitie, in care cistigi tragind din greu“. Dupa o luna, cade „bomba“ din L’Equipe – nu una, ci sase probe de urina pozitive la EPO. Concluzia: pina acum erau banuieli, de-acum e certitudine. A mintit! Directorul Turului Frantei, Jean-Marie Leblanc, e de acord: „Am fost inselati. Lance trebuie sa explice“. De ce? Nu e clar? Nu. Clar nu e.

- Ar vota un impostor?
Apararea lui Lance e simpla: „Nu m-am dopat niciodata. In probele de urina pe care le-am dat n-a fost EPO. Exclus. Au analizat doar probele B, cele de rezerva. Probele A nu mai exista. Cum pot sa ma apar, in aceste conditii? Testele n-au respectat nici un protocol, absolut nici unul. Au fost facute doar de francezi, n-a asistat nimeni altcineva. Nu stim cum au fost pastrate, cum au fost prelucrate. E cuvintul lor contra cuvintului meu. E o inscenare. Secretul victoriilor mele: cea mai buna echipa, cel mai bun manager, cea mai asidua pregatire, cele mai bune tactici“.

Juridic, Armstrong e beton: fara probele A, nimeni nu ii poate lua vreun titlu. Dar nu asta e in joc. Ci reputatia unui sportiv cu performante extraordinare. Cultivat de Bill Clinton, John Kerry, George Bush. Una din cele mai mari vedete ale sportului american si mondial. Un om care simbolizeaza victoria asupra cancerului. Fundatia pe care o conduce a strins pina acum 55 de milioane de dolari, vinzind bratari cu deviza „Live Strong“, la un dolar bucata. Saptaminile acestea, Lance Armstrong incearca sa-l convinga pe George Bush sa aloce din bugetul federal 1 miliard de dolari pentru cercetarea oncologica. Presedintele l-a invitat la o cursa in doi, cu bicicletele, pe munte. Au urmat discutii cu membrii comisiei prezidentiale anti-cancer. Pina acum citeva zile, se specula intens ca Lance Armstrong va candida la functia de guvernator in statul natal, Texas. Bush, Clinton, Reagan, Carter, patru din ultimii cinci presedinti americani au ajuns la Casa Alba dupa ce-au fost guvernatori.

Cine ar vota insa un impostor? Un mincinos? Un hot de drumul mare? Care a furat Turul Frantei – al treilea eveniment sportiv ca audienta, dupa Olimpiada si Cupa lumii la fotbal? Toate acuzatiile se bazeaza pe cele sase mostre de urina pozitive. Argumentatia celor de la L’Equipe e urmatoarea: „Probele A au fost consumate la testele din ’99, dar nu conteaza. Nu puteau descoperi EPO, pentru ca nu exista metoda. S-au pastrat insa probele B, congelate. Aflind ca a aparut testul – care e francez, pus la punct la Laboratorul national anti-dopaj – Lance si altii au renuntat la EPO sau au folosit o alta metoda. De aceea, nici un alt test n-a decelat nimic. Dar in ’99, convins ca nu poate fi prins, Armstrong s-a dopat. In decembrie 2004, laboratorul national francez a hotarit sa analizeze probele B, in cadrul perfectionarii metodei de detectie. S-au gasit 12 probe pozitive la EPO. Sase dintre ele, ale lui Armstrong. Probele erau anonime, aveau doar numere. Ziaristul nostru a reusit sa obtina documentele originale, ale inspectorilor care au facut recoltarea. Nu am divulgat si cine sint ceilalti dopati, pentru ca Armstrong era cazul cel mai important“.

- Intretine misterul, vinde ziare, tine oamenii cu ochii in televizoare
Nu-i nici o filozofie. Se recolteaza doua esantioane, A si B, nu doar pentru a proba vinovatia, ci si nevinovatia. Trebuie sa fie amindoua pozitive. Daca una e si cealalta nu, rezultatul e nul. Chiar daca proba pozitiva apartine fara nici un dubiu sportivului. E aceeasi urina, recoltata in acelasi moment. Trebuie sa dea rezultat pozitiv de doua ori. Altfel, se poate ca proba sa fi fost contaminata, accidental sau nu. In lipsa probei A, Armstrong nu se poate apara. Daca e nevinovat, n-are cum demonstra. Bun. Vine argumentul cu „dupa aia nu s-a mai dopat cu EPO sau a gasit alta metoda“. Nu s-a mai dopat – si totusi a continuat sa cistige. Fiind, de la an la an, tot mai rapid, pina prin 2003. Cum, daca nu s-a dopat decit in ’99?

S-a dopat cu altceva. Cu ce? Efectiv, a fost cel mai testat sportiv din lume. Printre foarte putinii ciclisti controlati prin surprindere, in afara competitiei. S-au folosit toate bateriile de teste posibile. Nimic. Sase ani de teste si nimic. Un expert chiar a declarat: „In mod cert se dopeaza: probele sint prea curate“. Prea curate ? Daca erau „un pic murdare“ era pozitiv.
Un lucru nu neaga nimeni: Lance a avut cea mai buna echipa, condusa de un manager si tactician absolut exceptional, Johan Bruyneel. Nici o alta echipa n-a pregatit la fel de atent Turul Frantei. Fiecare etapa parcursa in avans. Cele esentiale, de citeva ori. Planurile tactice – de departe cele mai bune. Atacurile, evadarile, replierile, dozarea efortului – impecabile, cu mult peste ce reuseau ceilalti. Iar Lance a fost, sapte editii la rind, cel mai complet ciclist. O singura slabiciune: sprinturile in pluton. Atit. In rest, clar si limpede, cel mai bun. Si, spun fiziologii care l-au studiat foarte atent, are un orga-nism inzestrat ideal pentru efortul din ciclism.
Pregatire, munca, inspiratie si inzestrare naturala. Nici o dovada credibila ca s-a dopat. Pentru detractorii lui, pur si simplu, trebuia sa se fi dopat. Punct.

Ramine cuvintul lui contra cuvintului lor. Daca ar fi sa accepti teza lui Lance, ca e o inscenare, probele din 1999 erau vehiculul perfect. Singurul, de fapt. Esantioanele A, disparute. Nici o contraexpertiza posibila. Contamineaza cineva esantioanele B – si gata. Dar e de crezut asa ceva? De ce si-ar risca re-putatiile – daca nu si mai mult – oamenii de la L’Equipe si expertii Centrului national francez anti-dopaj? Simplu: sint aceleasi lucruri de care e acuzat si Armstrong. Din ambitie. Pentru glorie. Pentru bani. Un scandal ca acesta nu dispare, nu poate sa dispara asa, pur si simplu, sa se stinga, sa fie uitat. Nici una din parti nu-si poate permite asa ceva. Iar scandalurile vind ziare. In plus, L’Equipe a inventat Turul Frantei – pe vremea cind ziarul se numea L’Auto. De fapt, francezii au creat toate competitiile sportive care conteaza: Olimpiadele moderne, Campionatul mondial de fotbal, Campionatul European de fotbal, Cupa Campionilor Europeni si Turul Frantei. Cei mai multi telespectatori, cei mai multi bani. Le-au inventat, dar nu le-au dominat. Cu o exceptie: Marea Bucla. Pina acum 20 de ani, francezii o cistigau cu regularitate.

Anti-americanismul francezilor nu e nici un secret. Vine un american, Greg LeMond, si ia de trei ori Turul Frantei – se intimpla. Dar vine si al doilea? Salveaza Turul, revolutioneaza competitia si devine cel mai mare ciclist din toate timpurile? Sapte victorii consecutive, cind nici un francez n-a reusit peste cinci? Exact cind marea speranta nationala, Richard Virenque, se facea de ris, prins cu urme de singe in drog? Cind toata lumea se dopa si nimeni nu zicea nici pis, ca sa nu compromita Bijuteria Coroanei, Turul Frantei? E clar – sigur ca Lance se dopeaza. Fraza se rostogoleste, nu mai poate fi luata inapoi. Si nici nu trebuie – intretine misterul, aerul de scandal, vinde ziare, tine oamenii cu ochii in televizoare: „S-a pensionat Lance? Hai sa-i facem si ultima gluma. Sa ramina intiparita ideea ca am avut dreptate de la bun inceput“. Aberant scenariu? Desigur. Mai abe-rant decit sa acuzi cel mai bun ciclist din ultimii 20 de ani (cel putin) ca e, practic, hot, vierme, deseu uman? Fara sa aiba sansa sa se apere?

Acum vreo doi ani, francezii au fost intrebati ce sportivi detesta. Podiumul sondajului: Michael Schumacher, Michael Jordan, Lance Armstrong. Cel mai mare pilot de Formula 1, cel mai mare basketbalist, cel mai mare ciclist din lume. Un german, doi americani. Cei mai detestati sportivi in Franta.
Pina la urma, vom sti. Daca a mintit Lance, atunci, dupa datina din Texas, sa fie uns cu smoala si acoperit cu pene. Apoi, pironit in fiecare borna kilometrica de pe traseul Marii Bucle. De sapte ori la rind.
Daca au mintit ceilalti, sa fie exilati pe viata in Texas, la ferma lui Lance.
Deocamdata, nu stim cine minte. Stim doar ca avem de ales: intre a condamna un sportiv exceptional sau un ziar exceptional. Prin ei, America sau Franta. Urita alegere.