OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Incheiem in acest numar „foiletonul“ prin care am restituit seria de eseuri „dialogice“ publicate in 1947 de Ovid S. CROHMALNICEANU in Rampa si in Revista Literara. Practic necunoscute de-a lungul deceniilor trecute, ele contureaza o imagine noua, proaspata, nonconformista a inceputurilor literare ale celui care avea sa fie cunoscut ca una dintre figurile de prim-plan ale perioadei „realismului socialist“ si – mai apoi – ca unul dintre cei mai importanti critici romani postbelici. Ne-au ajutat istoricul literar Geo SERBAN si criticul C. ROGOZANU: cel dintii a descoperit dialogurile din Rampa si, la solicitarea noastra, le-a identificat pe cele din Revista Literara, celalalt le-a transcris pe acestea din urma (vezi mai jos notatiile sale asupra imprejurarilor in care s-a desfasurat operatiunea)…


In vara anului trecut, ca proaspat absolvent al masterului de literatura contemporana, m-am trezit in fata unei lungi veri (vieti) fara perspectiva, fara slujba, fara bani (de chirie, de tigari, de etc.). Tot intrebind in stinga si-n dreapta daca nu e valabil vreun job cit de mic si de prost platit, m-am trezit intr-un sfirsit intrebind daca nu exista ceva de munca chiar pe nici un ban. Macar ceva, acolo, ca sa nu mai stau degeaba si sa-mi pling de mila ca majoritatea absolventilor de litere. Si atunci a aparut oferta: nu te-ar interesa sa cauti niste texte de Crohmalniceanu in Biblioteca Academiei? Ba da, cum sa nu, zic eu, fara sa stiu prea bine ce zic. Pentru ca dupa aceea am aflat ca nu era totul sa le gasesc: ma astepta o munca foarte interesanta, aceea de copist. Cum la biblioteca in cauza nu mergea fotocopiatorul (sau nu era voie sa copiezi documente de o anumita vechime, niciodata nu am fost pe deplin lamurit), trebuia sa copiez textul din revista cu pixul (am vrut sa aduc un laptop acolo, dar n-am gasit asa ceva pe la nici un prieten, ar fi fost mai usor). Asa ca timp de vreo 10 zile am copiat pe coli A4 nazdravaniile lui Croh din Revista Literara. Dupa care am transcris textele pe computer, acasa. Era munca aiurea, dar era bine ca faceam totusi ceva si ca nu stateam acasa ca sa-mi savurez neputinta. Cam asa mi-am petrecut o parte din vacanta anului 2001.
Si se mai intreaba lumea de ce nu se orienteaza tinerii spre partea hard a filologiei: editii, munca de arhiva etc. Pai, daca trebuie sa se duca cu tispe recomandari numai ca sa ia un permis la Biblioteca Academiei... Apoi, cind scoate vreun text frumos de sub colb, trebuie sa se apuce de copiat. E comic.

Nu te poti face filolog pentru ca pur si simplu te asteapta deprofesionalizarea si o pierdere de timp si de nervi incredibila. Mi se par demagogice concluziile cum ca tinerii nu mai gusta astfel de indeletniciri serioase. Ei le-ar gusta, saracii, dar citeva meserii filologice sint complet compromise de o organizare deficitara, de o indiferenta a institutiilor care gazduiesc documente, care ar trebui sa educe in aceasta directie. Banii nu sint o problema, e de ajuns sa existe cit de cit. Adaugam la asta si niste biblioteci si arhive care sa functioneze uns, care sa colaboreze strins cu editorii, cu care sa faca schimb de proiecte etc. Putin dinamism si totul ar arata altfel si in acest domeniu.
Extraordinara a fost intilnirea cu aceasta publicatie, Revista Literara (a aparut saptaminal timp de aproximativ un an), in care am intilnit un amestec incredibil de texte interesante, ba de propaganda, ba de un estetism deja „suspect“. Multe nume cunoscute, multe atacuri violente la mari scriitori. Mi-a ramas intiparit un text propagandistic amestecat cu un soi de protofeminism al Luciei Demetrius. Mi-a placut atit de mult incit eram cit pe ce sa-l copiez... Altfel, acest tip de filologie ramine ca o amintire neverosimila, ca un vis simpatic in care eu copiam cu sirg niste texte si faceam metafizica pe marginea acestei practici stravechi.