OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Boris Vian
Iarba rosie
Traducere de Gabriela Abaluta
Prefata de Constantin Abaluta, editia a II-a
Editura Univers, Bucuresti, 2004,
128 p.

Boris VIAN
Amintirea
Traducere si prefata de Diana Crupenschi. Desene de Bimbo (Alfredo Jabès) si Boris Vian
Editura Univers, Bucuresti, 2004,
104 p.


Lumea fictionala a lui Vian are, prin asociatiile ei de imagini, de obiecte, de evenimente, o aparenta poetica. Descrierile sale, in principal, sint cu totul insolite, iar cititorul are mereu impresia unui cadru ireal, desi coordonatele sale sint cit se poate de reale.
Wolf, personajul din Iarba rosie, este un tinar obisnuit care inventeaza o masina de calatorie in timp cu care isi sondeaza trecutul. Universul pe care il redescopera i-a devenit complet necunoscut, la fel ca si cel in care a trait pina atunci, desi si-a conservat oarecum familiaritatea.
Pina si personajele cu totul deosebite, cum ar fi, de exemplu, senatorul Dupont, un frate al ciinelui andaluz, isi fac intrarea absolut natural in roman, fara a atrage la inceput atentia.

Modul remarcabil in care naratorul exterior introduce in scena si conduce eroii este foarte subtil, rafinat, aproape imperceptibil. Senatorul Dupont, jumatate om, jumatate ciine, este irecognoscibil in vreuna din cele doua rase pina in momentul in care ii este descris portretul din sufragerie, cind era in virsta de trei ani si avea zgarda cu tepi – tocmai pentru ca se comporta si uman, si canin, si... felin atunci cind, pentru a-i face pe plac fetei in casa, mieuna ca o pisica veritabila.
Iarba rosie, cerul cu nori pufosi, strada plictisita – lumea lui Wolf – descinde din ireal in real, pastrindu-si atributele de lume paralela. Atit subtilul dialog dintre cele doua, cit si substanta lor incompatibila sint transcrise cu un talent narativ extraordinar. Iarba rosie, nu atit de reusit si de emotionant precum Spuma zilelor, este un roman in care Boris Vian isi pastreaza atributele de suprarealist debordind de originalitate si in care, inca o data, isi dovedeste extraordinara capacitate de inventator (de obiecte, de lumi s.a.).

Volumul Amintirea aduna patru nuvele, scrise in aceeasi maniera a suprarealismului tipic lui Boris Vian, un suprarealism absurd, cu elemente imprumutate de la un autor pe care il admira foarte mult, si anume Eugen Ionescu. Pompierii, Pensionarul, Amintirea si Poveste de adormit oamenii obisnuiti pot fi privite ca fragmente de roman, tablouri sau flash-uri care, desi au un iz propriu, pot fi integrate aceluiasi univers fictional.
Pompierii, nuvela tragicomica, are ca personaje un cuplu haios tata-fiu (inspirat din relatia reala a lui Boris Vian cu fiul sau, Patrick), eroi ce sint complici la incendierea propriului apartament si care, in ceea ce priveste structura caracterului, se completeaza reciproc. In momentul in care tatal suna la pompieri, acestia ii ofera o programare peste doua zile, pe care maturul, evident, o accepta. Bazata pe un anecdotic amar, ce compileaza absurdul evenimential cu o miza comica, Pompierii este o povestioara hazlie in care spiritul parodic al lui Vian se resimte la fiecare pas.

Pensionarul, spre deosebire de celelalte texte, are si un plan etic in care protagonistul batjocorit se razbuna pe trei strengari pusi pe sotii, impuscindu-l cu sadism pe unul dintre ei. Aceasta ultima scena imprumuta si transfigureaza imaginea cowboy-ului american in cea a unui batrin cocosat, aparent lipsit de aparare, proces de asemenea infuzat de privirea ironica a autorului.
Daca Amintirea, nuvela ce da si titlul volumului, apeleaza la memoria involuntara si la anamneza pentru a-si alcatui materia fictionala, Povestea de adormit oamenii obisnuiti reprezinta o parodie a structurii basmului. Cei doi eroi, Joseph si Barthélémy, pleaca peste mari si tari in cautarea a citeva grame de zahar, trec prin tot felul de aventuri, intra si ies din pesteri-capcana, sint tinuti intr-o amuzanta captivitate, vor sa-si construiasca o casa pe o insula indepartata numai de dragul meseriei si asa mai departe.

Basmul lui Boris Vian, ca majoritatea textelor sale, nu are un sfirsit clar, pastrindu-si optiunea de a fi opera deschisa – nu atit interpretarilor, cit unei virtuale continuari. Poveste de adormit oamenii obisnuiti nu are, prin urmare, capacitatea de a diminua atentia cititorului, ci, dimpotriva, de a-i mentine treaza constiinta pentru momentul in care se mai descopera o urmare a povestii (de exemplu, Proiectul de continuare la Povestea de adormit…).
Boris Vian a creat in 1952 Colegiul de Patafizica (stiinta a virtualului si a solutiilor imaginare), preluind termenul lui Alfred Jarry. Literatura sa, cu marcate tente suprarealiste, se inscrie in programul respectivei institutii inca dinainte de a fi existat aceasta. Asocierile neobisnuite, inventiile (de pilda, ciudatul pian din Spuma zilelor, care alcatuia cocteilul conform retetei dictate cu ajutorul clapelor), eroii ca de basm sint amprenta caracteristica a borisvianismului.