OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Scriitoarea Ana Blandiana a primit, în luna octombrie a acestui an, cea mai înaltă distincţie civilă din Franţa: medalia Legiunii de Onoare în grad de Cavaler. Ceremonia de decorare a Anei Blandiana a avut loc la reşedinţa ambasadorului Franţei în România, dl Henri Paul.

Legiunea de Onoare (Legion d’Honneur) este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 pînă în prezent. Este o decoraţie care şi-a menţinut de-a lungul anilor o strălucită reputaţie.

Ana Blandiana (nume literar al Otiliei Valeria Rusan) este autoarea a douăsprezece volume de versuri, a două volume de nuvele fantastice, a unui roman şi a şapte volume de eseuri, publicate în limba română, începînd cu debutul editorial din anul 1964, şi reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii. Cărţile sale au fost traduse în 23 de limbi. Le-am semnalat cititorilor noştri, acum un an, apariţia în ebraică a culegerii de poezii Orice bucurie răneşte pe cineva/ Kol simha poţaat mişehu, în traducerea lui Shaul Carmel şi Moshe Granot.

Într-un interviu acordat dnei Raluca Dună, cu ocazia primirii acestei decoraţii, Ana Blandiana a făcut următoarea distincţie între renumitul Premiu Herder şi Legiunea de Onoare: „Herderul era un premiu – oricît de important – acordat doar scriitorului care sînt. Legiunea de Onoare îmi este acordată, cel puţin în egală măsură, pentru realizarea primului Memorial al Victimelor Comunismului din lume. Onoarea pe care Franţa mi-o face se răsfrînge asupra sutelor de mii de victime ale comunismului cărora le-am închinat ultimii 16 ani de viaţă.

Memoria victimelor şi a samavolniciilor comunismului, aşa cum este ea promovată la Sighet, este, după părerea mea, adevăratul imperativ. Din păcate, procesul comunismului în România s-a transformat într-o vînătoare de vrăjitoare, cei care au plătit au fost aşa-zişii informatori, care de multe ori erau ei înşişi victime ale sistemului, în timp ce torţionarii, securiştii şi şefii lor au rămas nepedepsiţi“.

Voi începe cu un interviu acordat în 1964 Iolandei Malamen. Referindu-se la tendinţa de a fi nou, cu orice preţ, în literatură şi în artă, Ana Blandiana, fără a nega că „veşnica evoluţie şi căutare de nou este benefică artei“, spune, pe bună dreptate, că „nu e greu să fi nou, e greu să fii etern“. Şi eu am căutat totdeauna în pictură noi forme de exprimare, dar nu m-am lăsat niciodată subjugată de „-isme“, ci am creat în modul în care am simţit că pot să exprim sincer ceea ce simt şi să-i emoţionez pe privitori.

Într-unul dintre ultimele interviuri, acordat Eufrosinei Greoneanţ cu ocazia primirii Premiului European pentru Poezie, decernat de Comuna Literară Vîrşeţ (Serbia), Ana Blandiana mărturisea: „tot ce visez este să redevin numai scriitor, să intru în camera mea şi în liniştea mea necesară numai pentru scris... Înainte de ’89, fusesem interzisă [...] Era o linişte perfectă, în care am scris foarte bine, adică nu glumesc, şi sigur că îmi era şi frică, sigur că era din foarte multe puncte de vedere rău, era îngrozitor [...] Totuşi, aceasta a fost perioada în care am scris cel mai bine, pentru că numai scrisul îmi rămăsese“ (interviu publicat în revista Orizont, nr. 11/19 noiembrie 2009).

După Revoluţie, Ana Blandiana s-a afirmat în arena politică în calitate de lideră a Alianţei Civice. Aşa cum scria criticul S. Damian într-o „schiţă de portret“ (Revista 22, nr. 968/22-28 septembrie 2008), poeta „înfăptuia mai multe atribute: era o femeie cu o înfăţişare frumoasă şi delicată; dovedise un simţ civic major; raţiona ca un combatant preparat în lupta de idei; ocupa posturi de răspundere obştească; i s-au încredinţat speranţe şi doleanţe. Dăduse ea, în primul rînd, noţiunii de naţiune un conţinut nou, consecvent cu vechile aspiraţii [...] ale tradiţiei, lărgind însă sfera cu deschidere spre modernitate, spre toleranţă, spre fraternitate [...] Poate tocmai de aceea a colectat adversităţile stihiei“.

Cu tristeţe, Ana Blandiana constată că „la noi rîsul nu îndreaptă, ci dizolvă moravurile, îi face caraghioşi pe cei cinstiţi, penibili pe cei serioşi, ridicoli pe cei harnici, proşti pe cei credincioşi, comici pe cei responsabili, absurzi pe cei morali, demni de batjocură pe cei demni...“ (Acolada, nr. 5/2009).

Nu este de mirare că Ana Blandiana a hotărît să iasă definitiv din viaţa politică. Astăzi, referindu-se la politică, ea îl citează pe celebrul scriitor argentinian Borges, care spunea că îşi imaginează infernul ca pe o lume joasă, politică, iar paradisul ca pe o bibliotecă...

Ana Blandiana ne-a onorat de mai multe ori cu prezenţa ei în Israel, legînd o mulţime de prietenii, devenind un oaspete dorit şi iubit.

Ne bucurăm din suflet pentru că a primit distincţia Legiunii de Onoare franceze, ca şi pentru numeroasele recente succese literare internaţionale şi îi dorim sănătate, putere de muncă şi noi succese!