OBSERVATOR CULTURAL - Spiritul critic in actiune

Andrei CODRESCU
Mesia
Traducere de Ioana Avadani, Editura Fundatiei Culturale Romane, Bucuresti, 2000, 408 p., f.p.


In vara aceasta Editura Fundatiei Culturale Romane le-a facut cititorilor fanatici un cadou-surpriza: traducerea romanului lui Andrei Codrescu, Messiah, publicat in 1999 de prestigioasa editura americana Simon &Schuster si care s-a bucurat de un bine meritat succes de public.

Intr-o epoca de decadere a romanului, aparitia variantei romanesti a acestei carti salveaza, macar in parte, onoarea pierduta a romanului romanesc. Ar trebui facute citeva precizari preliminare. In primul rind „produsul“ acesta nu are decit legaturi intimplatoare cu cultura romana, prezenta unor nume ca Dracula sau Tristan Tzara fiind mai degraba intimplatoare. Contextual, romanul apartine culturii americane. Si cu toate acestea succesul de public in Romania ar putea fi asigurat de incercarea autorului de a se incadra in curentul mai larg al „textualismului mediatic“ in care teoreticianul Ion Manolescu incadreaza autori romani foarte diferiti, ca Mircea Cartarescu, Adrian Otoiu sau Sebastian A. Corn. Andrei Codrescu ar constitui „aripa“ americana a numitului curent, romanul sau continuind actiunea de digitalizare a prozei printr-un proces de hibridizare, transferind prozei trasaturile mediei celei mai calde a momentului, Internetul. Aceste trasaturi pot infuza numai straturile superficiale (motive literare ale lumii noi pot fi intilnite la tot pasul de la site-uri unde poti discuta cu Amelia Erhart sau Jeanne d’Arc, mergind pina la o invazie a Marilor Spirite ale omenirii, care coboara de pe net sub forma ectoplasmatica pentru a trai printre oameni pe care ii observa cu o necesara distanta) sau, dimpotriva, structurile profunde ale naratiunii care imprumuta formule ale matematicilor booleene si calcule ale teoriei catastrofelor pentru a transforma literatura intr-o surfare infinita. Abia a doua categorie de texte instituie noua realitate digitala a cyber-textului, iar semnul grafic „coada de maimuta“ – @ – ales de traducator pentru a semnaliza aceasta incrucisare de trasaturi va fi fiind mult mai usor de inteles.


Romanul intre pulp fiction si comics-uri

Romanul american, devenit in postmodernitate un fenomen de popular culture, s-a transformat intr-o varianta postmoderna a stravechii frame story, a recuperat circularitatea celor 1001 de nopti si s-a intors la povestirea pura, reciclata din benzile desenate sau literatura tip pulp fiction. Cititorul atent va regasi in figura reverendului Mullin trasaturile eroilor negativi din seria nesfirsita a superproductiilor hollywoodiene Batman si Robin a anilor ’90, va depista influentele policier-urilor singeroase, dar totodata va simti acel efect de ecou controlat adaugat de parodia intotdeauna bine temperata. Finalul romanului il arunca pe cititor in plina obsesie milenarista prin eroul cel rau, reverendul dorind sa distruga omenirea intr-un spectacol televizat.

Ca si Mircea Cartarescu in Orbitor, Andrei Codrescu are obsesia cosmarului totalizant: „Cind se ostoi, vintul de obiecte deschise cale istoriei rescrise, asa cum ar fi trebuit sa se intimple de la bun inceput. Vazura Cruciadele acostind la malul Imparatiei lui Dumnezeu intr-un Ierusalim fara de evrei sau de musulmani. Vazura copiii Americii crestine rugindu-se in clasele lor, la asfintit, sub un steag unduios, tot numai dungi si stele dar cu o cruce noua si stralucitoare in mijloc. Vazura paradisul si marsaluira pe covorul de flori al Gradinii Edenului. Sezura in fata bronzului topit al condeiului de pe munte al lui Dumnezeu. Statura aproape de Iisus pe Muntele Maslinilor, destul de aproape pentru a-i simti gustul metalic al fervorii sale“. Daca viziunea lui Cartarescu se autocrea pe sine printr-un model de generare fractalica, Andrei Codrescu isi construieste modelul generativ bazindu-se strict pe o buna exploatare a valorilor imaginarului colectiv supus retortelor unei alchimii de tip poetic. Rezulta un Armagheddon virtual, topind in imaginar fricile de schimbarea milenara ce urma sa se produca in curind cu bug-ul mileniului si celelalte incoveniente ale schimbarii acestuia, pe care le-am uitat deja. Structura romanului Mesia este deopotriva simpla si complicata: doua eroine, Felicity Le Jeune, din New Orleans, si Andreea, o calugarita din Ierusalim, pornesc una in cautarea celeilalte pentru a reface unitatea unui androgin originar.

Codrescu deseneaza doua spatii culturale foarte diferite: pe de o parte sudul Americii (cu festivalurile de jazz, crocodilii, tehnicile de vrajitorie voodoo), iar pe de alta parte buricul pamintului si un axis mundi, cetatea sfinta, locul unde printr-un sincretism absolut se intilnesc toate religiile si toate gnozele, zona unei spiritualitati tot de tip mediatic, in care scenariile ascunse pot fi descoperite in spatele unor idoli moderni. Diversitatea personajelor care apar, chiar si episodic, ar putea fi comparata cu insasi diversitatea etnica si culturala a Americii prezentului, vizibila in mai toate romanele unui Thomas Pynchon, ca sa nu furnizam decit un singur autor apropiat de spiritul romanului Mesia. Asemenea hibrizi culturali, semnale ale unei multiculturalitati constitutive, amesteca vechiul si noul in combinatii stranii, suprarealiste chiar. Astfel, la un moment dat apare in roman o secta de motociclisti imbracati in piele care cinstesc Rastignirea lui Iisus si cuiele ce i-au perforat acestuia palmele, prin ritualuri foarte complicate de body-piercing! Cititorii pot urmari cel de-al doilea mega-scenariu spiritualist al romanului, cel suprapus peste naratiunea aparent simpla pornind de la experienta intrucitva asemanatoare a lecturii romanului lui Cartarescu. Figura lui Culianu patroneaza aceasta revenire la marea poveste, la miturile degradate si digitizate ale unei lumi surprinse intr-o profunda criza spirituala.

Diferenta intre cei doi ar fi ca romanul-american trateaza acest pendul al lui Foucault intr-o maniera parodica, mai apropiata de traditia unor John Barth, Donald Bartheleme sau Raymond Federmann. Cele doua personaje au necesitati diferite: Felicity cauta o mostenire de un milion de dolari, subtilizata de trimisul Satanei, abominabilul reverend, si o „ora de iubire“ sub forma unui orgasm (o sageata trimisa de autor in directia teoriei orgasmice in voga in universitatile americane), in timp ce Andreea, originara din Bosnia, porneste sa caute fructul oprit al dragostei celeste descoperite sub forma amorului carnal. Constructia aceasta simpla este intrerupta din loc in loc de „ferestre“ narative, aparent rupte de textul-rama, in care personajele principale sint fiinte digitale, sufletele unor poeti sau inventatori disparuti, care bintuie prin retea pentru a fi contactate, intr-un mod spiritist, pe pagini MUD, MOO sau MIRC, iar Felicity intra adesea pe chat cu Sehrezada sau poetul latin Ovidiu. Uneori povestile din interiorul ramei trimit la cartile sfinte ale omenirii, sint scrise in stilul versetelor Vechiului Testament sau al fabulelor ce-l au ca erou pe filozoful chinez Confucius. Alteori pasajele contin un umor latent, parodia e bine controlata si vizeaza locuri comune ale teoriilor Marilor Minti. Iata un exemplu de rafinament parodic: „Karl Marx se oferise voluntar sa lucreze ore suplimentare de Craciun numai pentru a scapa de nevasta inspaimintator de grasa pe care o dobindise cu pachetul de servicii ce-i fusese harazit.

Colegii lui de echipa erau trei albi, un grup de banditi proaspat eliberati conditionat de la tribunalul federal din Angola. Pareau foarte decisi sa nu miste un deget pentru magistrala de gaze la care fusesera trimisi sa lucreze, ceea ce insemna ca Marx trebuia sa sape de unul singur, in timp ce ei beau berici si faceau misto de neindeminarea lui“. Omul potrivit la locul potrivit! Ingerul Zack, cel ce contabilizeaza noua existenta digitala a acestor fiinte, conduce o oaste ingereasca prezenta pretutindeni pentru a manipula datele omenirii si a le conserva intr-o constiinta colectiva. In mod paradoxal marile calitati ale romanului ii atrag si marile defecte: structura maniheista a basmului postmodern atrage dupa sine o simplitate suspecta, in timp ce, de exemplu, parodierea scenei Rastignirii, in care calaii sint inlocuiti de femei cu vibratoare, pare de un prost-gust absolut. Nucleul comun de slang si kitsch al postmodernitatii si al culturii populare conduce la pericolul tip sabia lui Damocles al vulgaritatii ce insoteste orice opera din aceasta zona culturala. Traducatoarea Ioana Avadani evita cu grija monotonia argoului american alcatuit exclusiv din „four letter words“ si autohtonizeaza destul de bine un limbaj care da savoare variantei englezesti, cu o ureche care inregistreaza exact limba vorbita de concetatenii nostri nu tocmai culti.


Este posibila cyber-fictiunea?

Cei ce vor avea curiozitatea sa surfeze prin lumea de hirtie creata de Andrei Codrescu (pentru ca, in ciuda eforturilor recente, cyber-literatura nu s-a putut inca desprinde de suportul ei de celuloza) vor descoperi un roman ludic, un roman in care miturile constitutive ale lumii se amesteca in oala care fierbe a Ierusalaimului, intr-o totala confuzie a limbilor si a riturilor, simbolizind pina la un punct babilonia si amestecul vocilor unei societati surprinse in plin proces de globalizare si mondializare. Daca ar fi sa duc mai departe comparatia dintre romanul Orbitor al lui Mircea Cartarescu si cel al lui Codrescu, as remarca plusul de ironie si autoironie al celui din urma.

Lectura romanului Mesia presupune deliciile intelectuale ale jocului infinit cu religii sau simboluri aproape moarte, izbucnind de sub cadavrul unui semnificat inghetat in forme noi, degradate dar care coloreaza lumea moderna intr-un curcubeu de semnificatii mereu schimbatoare. Tocmai aceasta permanenta miscare browniana, aceasta continua deplasare spre rosu a naratiunii da viata fictiunilor digit(al)izate ale scriitorului romano-american. Nu e intimplator faptul ca Nicolas Tesla, inventatorul lampilor electrice, cel ce a declansat boom-ul computeristic al secolului XX revine ca o cyberfiinta si rataceste o data cu Corbul lui Edgar Allan Poe pe la Oficiul de Inventii si Marci, incercind sa breveteze „motorul clorofilic“, un corespondent masurind citiva microni al celebrului demon al lui Maxwell. Un asemenea motor clorofilic pare sa organizeze si romanul Mesia, stringind laolalta miriade de minuscule detalii, organizindu-le in retele semantice neasteptate si dind, prin intermediul recuperarii povestilor simple si a placerii de a povesti, sensul aparent pierdut al acestei lumi. Efectul in plan artistic e o lume carnavalesca, vesela, care sarbatoreste intr-un etern Mardi Gras revenirea romanului la structurile primitive, populare ale prozei. Romanul lui Codrescu are ceva din ingenuitatea picturii naive, ce combina elementele lumii moderne intr-o „supa“ de simboluri culturale care se cer, in mod necesar, semiotizate. Iar autorul, retras in spatele ecranului lap-top-ului sau, ramine acelasi talentat poet si prozator american de origine romana: Andrei Codrescu, digitally yours.